Actualitate

Oltean: Nu există niciun risc în ce privește cetățeanul care a dobândit averea licit și nu a săvârșit infracțiuni

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, la Bistrița, într-o conferință de presă, că prin modificările aduse Codului Penal de către Guvern nu există niciun risc în ce privește cetățeanul care a dobândit averea licit și nu a săvârșit infracțiuni.

Oltean a spus că Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect prin care modifică Codul Penal în sensul instituirii unei noi prevederi în acest Cod care se numește „confiscare extinsă”.

„Guvernul a apreciat că România beneficiază, în acest moment de un cadru coerent și compatibil cu normele europene în ce privește confiscarea (averilor –n.r), dar că acest cadru prezintă anumite lacune, prin faptul dar decizia cadrul nr. 2005 JAI, nu își găsește aplicabilitatea, deși România se angajase să o introducă în prevederile Codului Penal, angajament care trebuia demult realizat”, a spus Ioan Oltean.

El a reamintit că, în Decizia Curții Constituționale nr. 799 din iunie 2011 se precizează că prezumția dobândirii ilicite a averii și reglementarea acestei prezumții „nu împiedică legiutorul să adopte reglementări care să-i permită respectarea legislației europene”.

„În temeiul acestei reglementări, Guvernul a adoptat miercuri o lege de modificare a Codului Penal. Prin aceasta nu există niciun pericol în ce privește aplicabilitatea Codului Penal în sensul că averea dobândită licit nu poate fi confiscată”, a spus Oltean.

El a menționat că proiectul de lege enumeră în mod expres în ce condiții operează confiscare extinsă și ea se referă la acele situații în care între cauza penală și bunurile dobândite de către o persoană condamnată după ce a săvârșit o infracțiune nu s-a constatat o cauzalitate directă.

El a adăugat că, actualmente, potrivit Codului Penal, se confiscă doar bunurile și instrumentele care au condus la realizarea infracțiunii și au fost constatate la vremea respectivă.

„Sunt însă multe situații în care un anumit personaj dobândește o mulțime de bunuri care, la prima vedere, nu au legătură de cauzalitate cu o anumită infracțiune, dar în mod cert sunt consecința directă a unor infracțiuni săvârșite anterior celei care a făcut obiectul unei judecăți. În această situație, instanța poate să răstoarne sarcina probei și să solicite celui care este suspectat că a dobândit ilicit să facă dovada că averea este licită. Sunt situații care sunt prevăzute limitativ în Codul Penal și ele operează numai în situații penale. Nu există niciun risc în ce privește cetățeanul care a dobândit averea licit și nu a săvârșit infracțiuni care intră în conflict direct cu prevederea nouă prin care se modifică Codul Penal”, a declarat Oltean.

El a declarat că, deși USL a anunțat că redactează un proiect de lege, al Guvernului e deja trimis spre adoptare Parlamentului și e în strictă concordanță cu decizia Consiliului Europei.

„Eu sper ca, în prima parte a sesiunii din toamnă, Parlamentul să adopte acest proiect de lege, iar România să intre în strictă concordanță față de normele UE fiind stat membru al UE”, a declarat Oltean.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS