Politică

Oltean: PDL este categoric împotriva anticipatelor

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PDL este categoric împotriva anticipatelor, decizia Curţii Constituţionale afectând partidul.

„PDL este categoric împotriva anticipatelor. Aşa cum a ieşit decizia Curţii Constituţionale, se preconizează, în mod cert, alegeri locale în iunie şi parlamentare în noiembrie, cel puţin din punctul de vedere al PDL, dar şi al coaliţiei”, a spus Oltean.

Întrebat cu ce bani vor fi organizaţi alegerile fiindcă nu au fost prevăzuţi în bugetul de stat e anul în curs, Oltean a spus că se va face o rectificare.

„Banii pentru alegeri sunt alocaţi întotdeauna de la Guvern. Nu e nicio problemă ca Guvernul să facă o rectificare şi să aloce banii pentru alegeri locale dacă vor fi iunie. Aceasta nu e problemă ce nu poate fi rezolvată”, a declarat Ioan Oltean.

Întrebat cum comentează totuşi decizia Curţii Constituţionale, el a spus: „Nu comentez decizia Curţii. Nu am comentat-o chiar dacă a fost favorabilă PDL sau n-a fost. Curtea e suverană. Judecătorii au avut logica şi judecata lor”.

Un jurnalist l-a întrebat dacă decizia Curţii afectează PDL.

„Declararea neconstituţională a unui act normativ pe care puterea l-a susţinut nu este un lucru care să nu te afecteze. E o chestiune care are consecinţe negative. Noi am analizat printr-o anumită prismă constituţionalitatea acestui act normativ, judecătorii care sunt suverani au avut alte unităţi de măsură. Ei sunt suvernai şi nu noi. Noi nu putem decât să le respectăm decizia”, a declarat Oltean.

El a spus că acum, că se vştie decizia CC, coaliţia se va întâlni luni la ora 9.00 şi va stabili exact strategia coaliţiei şi apoi PDL îşi va stabili şi el strategia.

Oltean a spus că PDL are deja bun sondaj de opinie finalizat şi va vedea dacă mai are tiimp de altele sau se va folosi de acesta.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.