Politică

Oltean: Rusu şi Iancu „au preferat” să nu candideze, lui Borş nu i se poate reproşa nimic

Ioan Oltean a spus la depunerea candidaturilor PDL pentru funcţia de preşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud şi de consilieri judeţeni că preşedintele CJ Liviu Rusu, cercetat de DNA pentru corupţie, “a preferat” să nu candideze şi să lase locul altora.

Ioan Oltean a fost întrebat dacă Liviu Rusu se află pe lista de candidaţi pentru fotolii de consilioeri judeţeni pe care PDL Bistriţa-Năsăud a depus-o, marţi, la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud.

“Atât domnul preşedinte Liviu Rusu, cât şi domnul vicepreşedinte Luca Iancu au preferat să nu mai candideze lăsând locul altor membri ai PDL. Sunt însă în echipa de campanie electorală şi susţin, fără niciun fel de reţinere, întreaga listă de candidaţi şi pe candidatul la funcţia de preşedinte, Vasile Borş”, a declarat Ioan Oltean.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat că formaţiunea sa vrea să recâştige funcţia de preşedinte al CJ cu un om “căruia nu i se poate reproşa nimic”.

“Noi credem că astăzi este un pas extrem de important pentru PDL, dar şi pentru judeţ. Vasile Borş, candidatul nostru la funcţia de preşedinte al CJ, este un om care are experienţă de opt ani în administraţia locală cu rezultate deosebite. Este un om căruia nu i se poate reproşa nimic. De aceea, credem că şansele noastre de a continua conducerea CJ prin funcţia de preşedinte şi printr-o majoritate sunt categoric de luat în seamă”, a spus Ioan Oltean.

Totodată, Oltean a spus că PDL vrea, ca în afară de funcţia de preşedinte, să obţină majoritatea fotoliilor de consilieri judeţeni.

La rândul lui, candidatul PDL la funcţia de preşedinte al CJ, Vasile Borş, primarul în exerciţiu al comunei Maieru, a spus că are încredere că va putea face lucruri bune pentru judeţ.

“Mi-am depus candidatura pentru că am încredere că voi putea să fac lucruri bune pentru acest judeţ”, a spus Borş.

Principalul adversar al lui Vasile Borş este deputatul PSD Emil Radu Moldovan, reprezentantul USL în această competiţie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS