Politică

Oltean spune că i-ar plăcea să conducă o şedinţă a Camerei Deputaţilor în plenul căreia să fie doar femei

Glumind, deputatul Ioan Oltean i-a transmis preşedintelui Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal, Sulfina Barbu, că ar fi dispus să cedeze funcţia de secretar general al partidului şi să preia la schimb şefia organizaţiei femeilor democrate.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, le-a îndemnat pe femeile democrat-liberale să lupte pentru a prelua puterea în politică pentru că bărbaţii nu o vor ceda de bunăvoie, în discursul ţinut la deschiderea lucrărilor Convenţiei Naţionale a Organizaţiei de Femei a Partidului Democrat Liberal, care a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

„Cred că aţi dovedit cu prisosinţă că rezultatele pe care PDL le-a obţinut în ultimii 5-6 ani ar fi fost imposibil de realizat fără dumneavoastră. Politica românescă nu mai poate fi desfăşurată doar de către bărbaţi. Sunt mulţi bărbaţi, poate şi în această sală, dar în ţara aceasta, care apreciează că politica şi puterea constituie doar apanajul bărbatului şi că femeia nu are acces la putere. Vreau să vă spun cu toată responsabilitatea că niciodată puterea nu s-a dat. Puterea s-a luat. Să nu aşteptaţi să vă dăm noi bărbaţii puterea, nu o să v-o dăm. Încercaţi să o luaţi!”, a declarat Ioan Oltean, potrivit Agerpres.

El le-a încurajat în continuare pe femeile democrat-liberale în realizarea acestui deziderat, spunându-le că împreună, ca o forţă politică puternică solidară, pot reuşi o mai bună reprezentativitate.

„Solidaritatea feminină încă nu s-a făcut cunoscută. V-aţi solidarizat de multe ori cu bărbaţii, ia solidarizaţi-vă între dumneavoastră şi veţi vedea ce puteţi obţine”, a declarat Oltean.

El a adăugat că i-ar plăcea să conducă o şedinţă a Camerei în plenul căreia s-a afla doar femei.

Secretarul general al PDL le-a mai spus democrat-liberalelor că în acest moment există femei puternic afirmate din PDL, dând exemplu miniştrilor-femei, în spatele cărora stă un bărbat puternic, numindu-l pe premierul Emil Boc. Un alt exemplu dat în acest sens a fost cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

„Iată cum puterea se transmite prin muncă de la bărbaţi la femei. Cred cu sinceritate că femeia democrat-liberală reprezintă valorile populare. Cred, de aceea, că viitorul va consacra şi mai mult valorile în politica românească. Vreau mai multe femei în Guvern, vreau mai multe femei în Parlament”, a mai spus Oltean.

„Nu mi-ar tăia nimeni microfoanele, nu m-ar înjura nimeni. Luptaţi-vă, pentru că în Parlamentul României femeia reprezintă doar 10-12%. Anul viitor este anul dumneavoastră. Partidul are nevoie de dumneavoastră. Aţi dus partidul la guvernare, l-aţi menţinut la guvernare, vă rog să-l aduceţi din nou la guvernare în 2012. Fără dumneavoastră partidul nu poate ajunge la guvernare”, a mai declarat Ioan Oltean la Convenţia Naţională a OFPDL.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS