Social

Opt comune din județ nu au medici de familie. În zona de câmpie se va face un centru de permanență

Opt comune din județul Bistrița-Năsăud nu au medici de familie, a declarat directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud, Wilhem Szekely. Este vorba de comunele Budești, Chiochiș, Ciceu Mihăiești, Miceștii de Câmpie, Ilva Mare, Monor, Runcu Salvei și Sânmihaiu de Câmpie.

”De ani de zile a început un trend descrescător al numărului de furnizori care intră în relație contractuală cu CJAS, fie ei cabinete individuale sau cabinete organizate sub formă de SRL. Prin 2010, erau în relație contractuală cu Casa 142 de cabinete, acum avem 127. Ne lipsesc medici de familie în opt comune, iar în comunele mari am mai avea nevoie și acolo. Pot aminti Lechința unde cândva erau trei medici și acum este unul singur, iar doamna doctor se apropie de vârsta de pensionare. Mai este nevoie de câte un medic și la Beclean, și la Năsăud și la Sângeorz-Băi, deci la acest capitol nu stăm bine deloc. Nu am un răspuns la întrebarea de ce?. Pot să filosofez și să spun că cine face o facultate serioasă, cum e cea de Medicină, șase ani de facultate și trei ani de rezidențiat, în general nu vrea să se stabilească la țară. Absolvenții doresc să se stabilească în mediul urban, mai ales dacă își întemeiază o familie, au copii, să-și dea copiii la o școală bună. În comune, știm bine că și învățământul lasă de dorit fiindcă și comunele s-au golit de profesorii buni, unii s-au dus la pensie, alții la cele veșnice, iar medicii de familie nu sunt suficient de motivați de către sistem să se ducă la țară. Acel spor de rural poate că nu e suficient. Trebuie să dăm în comune depopulate un spor de 100%. Dacă ar fi măcar motivați material, s-ar îndrepta și către rural și am avea cel puțin un medic de familie în fiecare comună ”, a spus directorul general al CJAS, Wilhem Szekely.

În comuna Chiochiș, care are zece sate, pe vremuri erau chiar doi medici de familie, iar acum nu a mai rămas niciunul. În prezent însă, un medic de familie din Beclean, împreună cu soția, a deschis un punct de lucru. ”Serviciile medicale se acordă, nu au fost reclamații din partea autorităților sau asiguraților noștri, medicul merge la Chiochiș, dar nu e tot timpul în comună”, a spus el.

În zona de câmpie, deficitară în ce privește acoperirea cu medici de familie, este posibil să se deschidă anul acesta un centru de permanență, în comuna Urmeniș.

2 comentarii

  • Bine că au primar , viceprimar, câte 10-15 consilieri, inspectori de toate gradele și specializările , o armată de funcționari plătiți să toace impozitele de la 1000 de amărâți .
    La mulți ani România !

  • Centru de permanenta in comune este egal cu 0. Cat isi iau medicii banii si cam atata. Verificati situatia de la Joseni, unde nici pentru a pansa un deget nu au avut materiale, au trimis pacientul la UPU.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.