Actualitate

Primarul Ovidiu Crețu, detalii despre reabilitarea termică a blocurilor

Primarul Ovidiu Crețu a vorbit despre proiectul Bistrița 6, primul semnat pe regiune în ceea ce privește reabilitările termice de blocuri pe noul POR, dar și despre celelalte blocuri la care se vor face lucrări în acest an.

”La ADR Nord-Vest am semnat primul proiect de reabilitare termică, opt blocuri, pe perioadă de finanțare 2015-2020 plus 2. Suntem primul municipiu din această regiune care semnează un proiect pe această axă. Cel mai mare mare și important bloc este blocul Dallas de la gară, cu 180 de apartamente. Vom rezolva acum și problema coșului și țevilor care sunt ale nimănui, vor fi demontate cu ocazia punerii schelelor. Acest bloc va fi licitat separat, am împărțit cele opt blocuri în trei loturi pentru licitație. Documentațiile de licitație sunt în lucru, vrem să finalizăm blocurile înainte de venirea iernii. Vom merge cu această procedură înainte, la cele la care nu vom obține semnătura pe contractul de finanțare vom merge cu licitația condiționat de obținerea finanțării. Alte blocuri care intră în acest lot sunt B1, B2 și B3 de pe O. Goga, fiecare cu câte 20 de apartamente, blocul de pe str. Iosif Vulcan colț cu Împăratu Traian, Bl. 2 de pe Solomon Haliță și 2 blocuri de pe str. 1 Decembrie.

Valoarea totală a proiectului este 7.562.277,10 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 4.396.866,28 lei (58,14%). 1,6% avem cheltuieli neeligibile – proiectantul a tratat în plus față de ce aveam dreptul elementele de șarpantă. Valoarea pe care o suportă administrația și cetățenii este de 3,1 milioane lei. Proprietarii au o contribuție de 3,5% și 25%, în funcție de veniturile fiecăruia.

Noi am pornit la drum cu 95 de blocuri, atât am depus în prima etapă, au venit alte precizări, au fost respinse proiectele, am redepus 50 de blocuri în etapa I cu 2.367 de apartamente. Bistrița 6 a fost semnat. Așteptăm să se semneze și celelalte. Pentru etapa II avem pregătite 21 de blocuri, se vor depune la redeschidrea axei, probabil în august-septembrie. Celor 21 de blocuri li se adaugă alte două pentru care am reușit să facem clarificarea documentelor, Decebal 52 și Emil Gârleanu 19. Deci vom ajunge la 73 de blocuri depuse din cele 95. Celelalte blocuri, diferența de 22, nu sunt eligibile pentru că au probleme de proprietate, s-au construit balcoane fără autorizație, nu pot intra în legalitate. Din păcate, asta este situația.

Sperăm ca aceste 50 de blocuri să le putem reabilita în această toamnă, sperăm ca firmele din Bistrișța care au lucrat foarte bine în trecut, dar și o firmă din Negrești Oaș care de asemenea a lucrat foarte bine, să se prezinte la licitație. Sperăm să nu mai apară firma din Zalău care ne-a creat enorm de multe probleme anul trecut”.

Proiectul Bistrița 6 cuprinde 8 blocuri cu un total de 344 apartamente, astfel:
1. blocul de locuinţe din strada Gării nr. 30 (180 ap.);
2. blocul de locuinţe din strada Iosif Vulcan nr. 4, bloc C2, (30 ap.);
3. blocul de locuinţe din strada Octavian Goga nr. 4, bloc B1 (20 ap.);
4. blocul de locuinţe din strada Octavian Goga nr. 6, bloc B2 (20 ap.);
5. blocul de locuinţe din strada Octavian Goga nr. 8, bloc B3 (20 ap);
6. blocul de locuinţe din strada Solomon Haliţă nr. 2 (16 ap.);
7. blocul de locuinţe din strada 1 Decembrie nr. 2, bloc 3 (34 ap.);
8. blocul de locuinţe din strada 1 Decembrie nr. 2, bloc 4, (24 ap.).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS