Actualitate

Ovidiu Crețu: În 2008, m-am sacrificat candidând. Ce lasă în urma lui după 12 ani în fruntea orașului Bistrița

Ovidiu Crețu, care a condus orașul timp de 12 ani, a declarat într-o emisiune de bilanț al celor trei mandate că, în 2008, când a candidat pentru prima oară pentru funcția de primar al orașului, s-a ”sacrificat” fiindcă era președintele organizației municipale a PSD și nimeni din partid nu voia să candideze împotriva primarului în funcție, Vasile Moldovan.

El a spus că, în 2008, toată lumea din PSD a fugit de candidura la funcția de primar al Bistriței pentru că, din toate sondajele, fostul primar Vasile Moldovan era dat drept câștigător cert al scrutinului de atunci, iar el s-a sacrificat.

”Eram președintele organizației municipale, organizația județeană a făcut mai multe sondaje, mi-a spus că stau foarte bine în sondaje – foarte prost altminteri – dar că e datoria mea de președinte să candidez și ținta era să mă calific în turul doi ca să obținem niște voturi și din Bistrița pentru că, până atunci, la toate alegerile, PSD pierdea zdrobitor în fața PD și apoi lucrurile s-au schimbat, și PD s-a schimbat. Atunci nu a vrut nimeni să se înscrie pentru Primărie pentru că ni se părea o țintă intangibilă. Și atunci m-am sacrificat. Alegerile au fost cu două tururi, iar pentru turul doi am făcut alianțe inclusiv cu PNL, din partea căruia candida atunci domnul Ioan Turc, dar nu numai cu liberalii, și cu alții. Lucrurile în PSD au luat o turnură foarte favorabilă pentru alegeri. Organizația de tineret era foarte mobilizată. Lucrurile s-au derulat bine. Am avut doi consultanți de la Cluj, doi studenți foarte inspirați, foarte buni. Între turul 1 și 2, deja apăream câștigător la 400-500 de voturi”, a spus Crețu la AS TV.

El a spus că exit-poll-ul făcut atunci îl dădea câștigător pe Vasile Moldovan, dar ulterior a câștigat la 2.500 de voturi, ceea ce, a recunoscut el, s-a datorat ”incendiului de la Biserica Evanghelică”.

”Incendiul de la turnul Bisericii a stârnit mânia multor bistrițeni și acuzatul de nepăsare, de neintervenție era domnul Moldovan. Nu a avut o responsabilitate directă fiindcă de Biserică se ocupa Parohia, dar cetățeanul nu te iartă când e vorba de o valoare a orașului, de simbolul ei. Trebuia făcut ceva și înainte. Probabil că, dacă nu se întâmpla incendiul, ar mai fi mers o perioadă – nu foarte lungă – cu acea schelă până se finalizau proiectele pe POR. Din păcate, proiectul depus inițial de parohie a fost respins. Noi, Primăria, știm să facem proiecte mai bune și ar fi fost reparată, dar în situația dată atunci, era clar că, pe lângă tot la ce mă angajasem în campania electorală, venea această sarcină în plus de la care nu te puteai fofila. Ea mi-a adus vreo 2.000 de voturi în plus”, a spus Crețu.

El a spus că s-au cheltuit peste 3 milioane de euro până s-a ajuns la proiectul cu finanțare europeană, din care Primăria Bistrița a contribuit cu 2,5 milioane de euro de la buget: ”O jumătate de milion l-au pus sașii din Germania, Parohia de aici, Episcopia Evanghelică, alte persoane fizice și juridice. Cu acei bani, am adus Biserica la starea de stabilitate”.

”Apoi, am primit Biserica în administrare de la Parohie pentru 15 ani, am depus un proiect cu finanțare europeană. Se execută acum lucrări cu bani obținuți prin POR, iar termenul de realizare apreciez eu că va fi la sfârșitul anului viitor. Graficele se duc până în 2022, dar eu cred că la anul se vor termina. E o asociație din două firme, una din Iași și MIS Grup care lucrează”, a spus Ovidiu Crețu.

Întrebat care a fost cea mai mare realizare a mandatului său, Crețu a răspuns: ”Tot ce am realizat, am realizat pentru a europeniza orașul. Eu am vorbit când am venit la Primăria Bistrița despre Bistrița Europeană și asta am încercat să fac. În broșura distribuită de voluntarii SVSU, scrisoarea primarului, sunt menționate realizările mele din 12 ani. Pare că reabilitarea termică a blocurilor nu e un lucru extraordinar de spectaculos, dar aici suntem campioni naționali și din acest punct de vedere sunt foarte mândru. Noi am reabilitat toate parcurile și am creat altele în plus. La Casa Albă era un maidan cu noroi și bălți, acolo e un parc frumos. Acum se fac parcuri în Viișoara, Slătinița și Ghinda. Am modernizat străzile din Bistrița. Nu am fost eligibili pe niciun proiect european până acum doi ani și le-am făcut din banii noștri. Sunt puține orașe din România care să fi asfaltat 50 de străzi de pământ pentru că nici nu au”, a spus Ovidiu Crețu.

Fostul edil a mai amintit printre realizările lui și școlile din oraș pe care a ținut să le modernize și i-a mulțumit fostului vicepremier Daniel Suciu pentru că, acolo municipalitatea unde nu a putut accesa bani europeni, i-a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale, condus o vreme de către deputatul PSD.

”Poate proiectul cel mai frumos este al pasajelor. Am rezolvat și câteva piațete, Piața Dominicană și Piețișorul fiind cele care l-au impresionat pe primarul din Zielona Gora – Polonia. Sunt foarte mulțumit și de cele 5 fântâni arteziene prin acest proiect, dar, din păcate, materialele care există pe piață nu sunt cele rezistente și scumpe, dar le-au refăcut”, a spus Crețu.

Fostul edil se mai mândrește și cu Columna aducerii aminte – lucrarea lui Mircea Spătaru, mai precis lumânarea din Piața Eroilor, dar și cu Floarea Transilvană, donată de Patriciu Mateescu, cu reabilitarea bisericilor monument-istoric cu bani de la buget, cum ar fi cea de la Coroana.

”Nu s-a construit în oraș o biserică fără să primească 50.000 de lei minim fiecare de la Primăria Bistrița cât am fost eu primar. Nu am dat câte 5.000 de lei la fiecare biserică să am relații bune cu preoții. Au avut în medie 1,5 miliarde de lei vechi în fiecare an și eu am condiționat să nu se dea la mai mult de 5 biserici ortodoxe”, a spus Crețu.

În privința locurilor de muncă nou create, el a spus că în perioada mandatelor sale au luat ființă centrele comerciale de pe Calea Moldovei, anunțând că se va mai face un centru comercial în zona de vest, la turnătorie urmând să se facă un mall.

”Am făcut numeroase terenuri de sport, dar baza sportivă principală a municipiului am gândit-o în Wonderland. Legat de pârtia de schi, am avut ghinion cu un proiectant slab care nu a știut să proiecteze. Dacă aveam un proiectant ca lumea pârtia era funcțională. Ne mai trebuie câteva elemente. El a pus trei tunuri de zăpadă, noi am forțat pentru patru, dar acum constatăm că ne trebuie 8 sau 10. Mai este nevoie de investiții. Zona se dezvoltă, e începută lucrarea la Aquaparc, e începută la Sala Polivalentă și e pe țeavă – dar trebuie insistat de noua administrație la Guvern – să se facă și stadionul și terenurile de sport”, a spus el.

În ce privește pistele de biciclete, fostul edil spune că sunt făcute ca în Europa, separată de pietoni și de mașini, nu cu linii trase pe asfalt. ”Vom avea 50 de km pentru bicicleta utilitară”, a spus el.

”Linia Verde aș fi preferat să fie pentru tramvai, dar va fi cu autobuze electrice și cu transport gratuit pentru toată lumea”, a spus el.

Miercuri sau joi, primarul ales Ioan Turc va depune jurământul și, din acel moment, Ovidiu Crețu devine pensionar.

”De două posturi mai sunt interesat, de Postul Paștelui și de cel al Crăciunului”, a răspuns râzând Crețu întrebat fiind dacă l-ar mai interesa să ocupe vreun post în administrație și după încheierea celor trei mandate.

El a sfătuit viitoarea administrație să aibă curaj și să nu se lase trasă înapoi de cei care ”din totală neștiință pot să blocheze înfrumusețarea și dezvoltarea orașului”.

9 comentarii

  • Ați lăsat în urma Dv. (ce jignire adusă pronumelui personal de politețe !) ceea ce lăsau românașii când se retrăgeau din fața hordelor de barbari: foc și cenușă, pustiu și pagube.

  • Doamne penibil mai e ! Acum se vede ce a fost ,o piatra legata de gâtul bistrițenilor.Nu a fost în stare să dea drumul la pârtia aia vestita din decembrie și să o facă rentabilă.Ignorant,rupt de realitate,falos peste măsură,o amintire tristă pentru bistrițeni.Dade s-a liniști la pensie.

  • „Prost să fii, noroc să ai”, este o zicala arhicunoscuta si auzita de de foarte multa lume. In 2008 Cretu a ajuns primar, avand mare noroc cu incendiul produs la Biserica Evanghelica exact inaintea alegerilor locale. Altfel nu avea nici o sansa dupa cum singur a recunoscut. Apoi in 2012, dupa primul mandat in care nu a convins prin ceva deosebit, Cretu a avut iarasi noroc, cu schimbarea legii electorale si alegerea primarilor din primul tur. Astfel, a iesit din nou primar cu sub 50% din voturi, in conditiile unei participari reduse la vot. La fel s-a intamplat si in 2016, cand liberalii nu au reusit sa gaseasca un candidat credibil care sa fie in stare sa-l invinga pe Cretu, dupa un singur tur de scrutin.
    Prin urmare, Cretu a beneficiat din plin de zicala mentionata, incat in cazul lui s-ar potrivi mai bine zicala care spune „noroc sa ai ca prima conditie o indeplinesti”.

  • Dutule draga sa-ti spuna mandea ceva ce tu nu vrei sa iei in calcul. Ai auzit de petitia online si nu numai NU VREM PIATA CENTRALA MINERALIZATA ? Apoi dragu meu, fatu meu, ai uitat ca 5.000 de semnaturi nervoase de la bistritenii care se impotriveau acestui proiect miselesc nu au votat cu candidatul vostru(PSD) tocmai de groaza DRUJBEI manuita cu mare placere in cele trei mandate ale tale ca vezi doamne tu erai si seful comisiei taieri -toaletari din Primarie. Sa nu uitam ca in cele trei mandate ale tale au disparut in B-ta peste 1.000 copaci de aliniament si multi din parc. Deasemenea sa nu uitam ca ai enervat cetatenii din zona parcului Eminescu cu o alta nebunie adica sacrificarea acestei oaze VERZI pt. o parcare extrem de scumpa una subterana. Au fost depuse 550 semnaturi in CL de la cei care s-au impotrivit. Ai enervat lumea si cu PASARELA SUSPENDATA de drod peste b-dul Independentei desi in zona sunt doua randuri de semafoare. Nu mai vorbesc cat de tare s-au suparat bistritenii la numaratul oualor, strutilor si merelor toate fara rost. Despre Partia COCOS nici nu are rost sa mai vorbim. Nu uita ca toti acesti semnatari de petitii nu au mai votat PSD la Primarie. Si o fost bugat . Daca tu il inveti pe IOAN TURC sa faca ca tine nu e bine deloc . Asta nu inseamna modernizare doar de dragul de a moderniza ceva in detrimentul spatiilor verzi pt. care EUROPA pune mare accent in prezent. Acesti cetateni care s-au impotrivit proiectelor arogantului Primar sunt cetateni documentati si au stiut bine ce petitii semneaza. Despre cei care le-au depus te rog frumos sa nu-i faci prosti pt ca pe probleme de MEDIU au cu mult mai multe cunostinte decat tine si tot aparatul tau la un loc. Iti garantez asta ! O seara buna !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.