”Cursa de alergare pentru sănătatea trupului și a sufletului ”November Run”, ediția a II-a, are loc sâmbătă 5 noiembrie 2016, ora 10.00, în Pădurea...
Cei mai de succes constructori de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale din Bistriţa-Năsăud sunt 15 la număr, toate aceste companii fiind premiate de Camera...
Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a dat publicităţii numele celor 12 firme de succes care au ca obiect de activitate “exploatarea...
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, într-un interviu acordat Timp Online că nu va mai dura mult până când se...
Zilele acestea, câţiva oameni care ne-am apucat de presă în anul 1996 am comemorat, dacă pot spune aşa, cei 20 de ani de când ne-am angajat la primul ziar...
(FOTO) Cea mai importantă competiție de natație din județ a fost organizată de Clubul Sportiv Casa EMA cu rezultate remarcabile pentru sportivii bistrițeni...
Până acum, gradul de ocupare în Parcul Industrial Bistrița Sud în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor este următorul: 21.400 mp suprafață concesionată...
Clubul Sportiv Municipal Bistriţa, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv, organizează înscrieri în vederea formării grupelor de minihandbal (9-12 ani) şi...
Marţi, 25 octombrie 2016, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, organizează...
În cadrul centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița se va înființa Serviciul producție artistică profesionistă, cu un număr de 37 de posturi, care...










