Recomandări Social

Pagube minore la Târlișua după avertizarea meteo cod roșu (VIDEO)

Locuitorii comunei Târlișua, grav afectată de o viitură în urmă cu 14 ani, au trecut ușor prin avertizarea de tip cod roșu care le-a fost transmisă vineri seara. Potrivit primarului Vlăduț Purja, nu au fost pagube mari.

Apa a intrat în două gospodării, mai precis prin șură, garaj și solariu, prin anexe gospodărești, au mai fost câteva podețe înfundate cu aluviuni, aproximativ 2 km de drum afectat și 5 ha de terenuri agricole. De asemenea apărarea de mal la un pod a suferit avarii majore în aval de pod, a transmis primarul Vlăduț Purja.


Aquabis a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (creşterea turbidităţii), se sistează total furnizarea apei potabile la Târlișua, iar reluarea furnizării apei va fi posibilă atunci când apa potabilă va fi la parametri normali.

https://www.facebook.com/maxim.tolca/videos/713885106096315
https://www.facebook.com/ioan.rus.315080/posts/918629821946455

În ziua de 20 iunie 2006, în comuna Târlişua au căzut ploi în cantităţi uriaşe depăşind 60 l/m², izolat 125 l/m² în anumite cătune. Din cauza cantităţii de apă căzute în timp record şi a suprasaturării solului cu apă, s-au produs masive alunecări de teren, acestea, împreună cu apa, antrenând şi o cantitate apreciabilă de masă lemnoasă. Când viitura s-a apropiat de centrul satului Târlişua a format alte două mari baraje.

O gospodărie situată chiar lângă pod a fost ştearsă de pe faţa pământului, precum şi anexele altei gospodării situată pe celălalt mal. Cinci oameni din cele două gospodării au fost luaţi de viitură, doi bărbaţi au reuşit să se salveze, două femei au fost găsite decedate, iar o fetiţă de 10 ani este dată dispărută şi astăzi. Bilanţul inundaţiilor din Târlişua: 13 morţi, 480 de case inundate, peste 32 de kilometri de drumuri naţionale şi comunale impracticabile, peste 5.000 de animale şi păsări moarte, 22 de reţele electrice  la pământ şi alte 11 telefonice de care nu s-a mai ales nimic. Pagubele materiale totale au fost evaluate la peste 20 de milioane de dolari.

https://www.facebook.com/Meteo.BN/posts/272089990905410

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS