Economie

Pâinea nu mai poate conţine niciun fel de coloranţi!

Pâinea nu va mai putea conţine niciun fel de coloranţi începând cu 15 ianuarie, potrivit unui Ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), publicat în Monitorul Oficial. Începând din 15 ianuarie 2014, produsele de panificaţie nu mai pot conţine coloranţi, cu excepţia E 150a-d- zaharuri şi melase caramelizate – la pâinea din malţ.

Ordinul Autoritatii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 392/2013 privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează produse de panificaţie pe teritoriul României a fost publicat în decembrie în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 786 din 16 decembrie 2013, urmând să intre în vigoare 30 de zile de la publicare, respectiv la 15 ianuarie 2014. Noile reglementări din Ordinul ANPC nr. 392/2013 prevăd ca, de la mijlocul lunii ianuarie 2014, produsele de panificaţie pot avea orice gramaj.

Potrivit noilor reguli, la comercializarea produselor de panificaţie neambalate pe teritoriul României, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze în structurile ce vânzare următoarele elemente pentru asigurarea informării corecte, complete şi precise a consumatorilor: denumirea produselor, denumirea furnizorului, cantitatea netă/bucată, preţul de vânzare cu amănuntul exprimat în lei/ bucată, preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/ kg ; ingredientele cu efecte alergene cuprinse.

Informarea se poate face prin înscrierea pe produs, pe un afiş, anunţ sau în orice altă formă- comunicare verbală-, fără risc de confuzie.  Produsele de panificaţie neambalate sunt scutite de indicarea datei durabilităţii minimale, având în vedere că, prin natura lor, sunt comercializate în 24 de ore de la fabricaţie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS