Actualitate

Până când pot fi încheiate mediile pentru elevii din clasele terminale

Ministerul Educaţiei a decis, marţi seară, prelungirea perioadei în care se pot încheia mediile elevilor din clasele a XII-a, XIII-a şi de la seral. Astfel, situaţia şcolară trebuie finalizată până în 9 iunie, nu până în 2 iunie cum era până acum. De asemenea, se prelungeşte până în 9 iunie perioada de înscriere pentru Bacalaureat, dar calendarul examenului rămâne neschimbat.

”A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 – 2023, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, situaţia şcolară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023”, anunţă, marţi seară, Ministerul Educaţiei, citat de news.ro.

Sursa citată a precizat că, în ceea ce priveşte înscrierile la examenul naţional de Bacalaureat 2023, Ministerul Educaţiei a transmis inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin nota 28.142/2023, informaţii privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023.

”Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfăşurare a probelor de evaluare a competenţelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2023 sau calendarul de desfăşurare a probelor scrise ale Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a”, a mai precizat ministerul.

Examenul de bacalaureat este programat să înceapă în 12 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a este programată în 19 şi 21 iunie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS