Actualitate

ONG-urile pot solicita finanțare de la bugetul local. Care este termenul limită

Primăria Bistriţa a lansat sesiunea de selecţie a proiectelor care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local pe anul 2016, în baza Legii nr. 350/2005. Acordarea de finanţări nerambursabile din fondurile bugetului local este reglementată de Ghidul solicitantului, aprobat luna aceasta de Consiliul Local.

Perioada de depunere a proiectelor este 21 martie – 12 aprilie. Termenul limită de depunere a proiectelor pentru care se solicită finanţare nerambursabilă este 12 aprilie, ora 16.00.

Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 13-20 aprilie. Selecţia şi evaluarea proiectelor se va face de către comisiile de evaluare, lista finală a câştigătorilor urmând să fie aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local în ședința ordinară din aprilie.

Durata proiectelor se va încadra în intervalul de timp cuprins între 15 mai şi 15 noiembrie, cu excepţia proiectelor care presupun activităţi prevăzute pentru luna decembrie. Ghidul se aplică solicitanţilor persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii – sau culte religioase recunoscute.

Selecţia şi evaluarea proiectelor va avea loc în perioada 13 – 20 aprilie 2016. ”Precizăm că accelerarea procedurii de selecţie se datorează necesităţii de demarare a proiectelor asociaţiilor şi fundaţiilor din municipiul Bistriţa care solicită finanţare de la bugetul local”, informează Primăria Bistrița.

Suma totală alocată pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă din pareta asociațiilor și fundațiilor este de 1.240.000 lei: Jocuri sportive – 800.000 lei (primarul a anunțat că nu se vor acorda banii deoarece nu există temei legal), Sporturi individuale şi sportul pentru toţi – 70.000 lei, Educație – 40.000 lei, Protecția mediului – 40.000 lei, Relații internaționale – 40.000 lei, Interdisciplinar – 70.000 lei, Social – 60.000 lei, Cultură – 80.000 lei.

Cuantumul contribuţiei proprii a fiecărui ONG: Mai mare sau egal 10 – < 15%……. – 0 puncte; Mai mare sau egal 15 – < 25% – 3 puncte; Mai mare sau egal 25 – < 50% – 5 puncte; Mai mare sau egal 50 ……. – 10 puncte.

Componența comisiilor:

Tineret, sport şi educaţie: 1. Creţu Ovidiu – preşedinte; 2. Chirleşan Nicolae – membru; 3. Cincea Dumitru Matei – membru; 4. Albu Maria – membru; 5. Rus Constantin – consilier local – membru; 6. Muthi Gelu – consilier local – membru; 7. Taloş Florin – consilier local – membru; 8. Curteanu Mihaela – secretar.

Social: 1. Dreptate Radu – preşedinte; 2. Măgeruşan Oniţa – membru; 3. Hriscu Luciana – membru; 4. Curtuiuş Dumitreana – membru; 5. Bria Alexandru – consilier local – membru; 6. Armean Marius – consilier local – membru; 7. Mănăşturean Dorina – membru; 8. Nicolae Camelia– secretar.

Cultură: 1. Cosma Dorel – preşedinte; 2. Bulcu Coralia – membru; 3. Boban Aurica – membru; 4. Moldovan Sever – membru; 5. Antal Atilla – consilier local – membru; 6. Tabără Camelia – consilier local – membru; 7. Berbunschi Mihai – membru; 8. Chertiş Iulia – secretar.

Relaţii internaţionale, protecţia mediului şi interdisciplinar, fac parte: 1. Avram George – preşedinte; 2. Coceşiu Liliana – membru; 3. Andreieş Cristina – membru; 4. Simion Elena – membru; 5. Molnar Iosif – consilier local – membru; 6. Kozuk Andrei – consilier local – membru; 7. Rus Radu – membru; 8. Şuster Mihaela – secretar.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor: 1. Creţu Ovidiu – preşedinte; 2. Dreptate Radu – membru; 3. Cosma Dorel – membru; 4. Avram George – membru; 5. Cincea Dumitru – membru; 6. Scurtu Nicolae – membru; 7. Şuster Mihaela – secretar.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS