Economie

Aquabis, firmă de top cu o staţie de epurare ce degajă mirosuri insuportabile

Aquabis, firma vinovată de mirosul insuportabil din oraş provenind de la staţia de epurare, a câştigat locul întâi în Topul Firmelor 2014 la categoria "întreprinderi mari" care activează în industria captării, tratării şi distribuţiei apei. Acest lucru înseamnă că firma a făcut profit pe care însă nu l-a investit în staţie.

Potrivit criteriilor publicate de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud au fost admise în top firmele care au îndeplinit simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250 000 lei în cazul celorlalte entități.

În schimb, nu au fost admise în top grupurile de interes economic (GIE); firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului și impozitele și taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depășește cuantumul creanțelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale și bugetul statului; firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă şi firmele care la data realizării clasamentului se află în stare de radiere, faliment, lichidare, dizolvare, întrerupere temporară de activitate, insolvenţă.

Întrucât Aquabis este încadrată la întreprinderi mari, cifra de afaceri a depăşit 250.000 de lei şi a făcut profit. Cu toate acestea, banii nu au fost investiţi în modernizarea staţiei de epurare din care se degajă chiar şi în această perioadă mirosuri insuportabile care ajung până şi în zona de nord a oraşului.

Cu toate că se ştie despre această problemă de ani întregi, tot nu s-a găsit rezolvarea ei, banii europeni accesaţi de Aquabis – veşnica scuză pentru majorarea periodică a tarifelor la apă şi canal – fiind direcţionaţi spre extinderea reţelelor care însă vor creşte volumul de apă uzată. În plus, spun surse din instituţie, staţiile de tratare noi nu sunt prevăzute cu sisteme de prelucrarea nămolului rezultat din epurare, aşa încât acesta va fi adus tot la Bistriţa. Aşadar, nu e de ajuns că miroase tot oraşul a canal, va mirosi în curând tot judeţul.

Între timp, şefii Aquabis se plimbă în jeep-uri şi îşi modernizează sediul.

10 comentarii

  • „Între timp, şefii Aquabis se plimbă în jeep-uri şi îşi modernizează sediul.” – asta este cea mai mica problema, este necesar sa iti creezi conditii decente in viata!
    Marea problema si marea mea intrebare este: Sefii, angajatii – Aquabis, Primarul cu toti angajatii primariei si consilierii, Prefectul cu suita lui de angajati, Presedintele CJ cu suita lui si mai mare de lipitori la banul public, Managerul judetului…etc….astia NU AU simtul mirosului???? Ei nu simt ca orasul pute ca o buda de gara??? Daca Aquabis-ul nu are bani pentru asa ceva….alocati bani din bugetele voastre, domnilor functionari publici!!! Gasiti o solutie! Cine vreti sa rezolve situatia? Leoni, Raal-ul sau altii?? Cu ce se ocupa functionarii publici daca nu sunt in stare sa gestioneze asemenea situatii????

  • Banii ce s-au alocat Catedralei Mântuirii Neamului (de la Primărie și CJ) puteau fi folosiți pentru modernizarea stației de epurare.

  • Apele uzate din sistemul de canalizare al marilor orase, pe langa multe inconveniente, reprezinta si o sursa de energie. In mai toate statiile de epurare functioneaza la scara mare instalatii de producere a biogazului. Dar lucrurile nu se opresc aici. Cercetatorii americani de la Universitatea din Massachusetts au selectionat tulpini de microorganisme care produc energie electrica.
    Bacteriile Geobacter sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a realiza transferul de electroni, generand astfel curent electric. Nu ramanea decat ca savantii sa amplifice aceasta capacitate.
    Oamenii de stiinta de la Universitatea din Massachusetts au reusit sa selectioneze o tulpina de Geobacter de opt ori mai eficienta decat cele obisnuite. Ei au introdus in mediul de crestere a bacteriilor anozi de grafit, au hranit microorganismele cu anumite saruri de acid acetic si apoi le-au administrat un “soc” electric cu un curent de 400 milivolti.
    Ca rezultat al acestui regim de viata, cinci luni mai tarziu, bateriile astfel modificate erau capabile sa transfere electroni de 8 ori mai eficient decat cele normale.
    Pornind de aici, savantii se pot gandi deja la utilizarile noii tulpini: construirea unor baterii bacteriene sau tratarea apelor uzate, din care bacteriile ar putea extrage energia electrica necesara consumului local.

  • Elena bani alocati si pentru alte lucruri ,unele frumoase ,dar, pe bani nejustificat de multi.Lumanarea de la CJ,fantana de la sens,strutii,toate frumoase dar pe multi ,multi lei.Daca catedrala noastra inainte mai inghitea cate 1 milion de euro si era in acelasi stadiu(spre aduceri aminte schele de lemn),acum e nevoie de supt din alta parte.Iar de la WC-UL ORASULUI vor venii multi bani pentru conducatorii urbei.

  • Totusi eu am o dilema. Daca statia de epurare are o problema de ce mirosul nu este permanent? Cum se explica faptul ca in aceasta vara au fost doar cateva zile in care a mirosit iar din luna septembrie mirosul a devenit insuportabil? Oare nu este exploatata necorespunzator?
    Sincer, nu il cunosc pe dl. director de la mediu dar, din afirmatiile sale, mi se pare pe langa subiect cand vine vorba de probleme de mediu…

    • Problema asta este un fenomem meteo. Vara cind se incalzeste aerul, si cea care pute, se ridica in sus si numai pute la sol. Cind numai bate soarele asa mult sau cind este inchis cerul aerul ramane tot la sol si nu prea circula. Lafel intro vale unde se incalzesc casele cu lemne. Fumul ramane jos… Exact altceas fenomen cu putoare de la statie… Deci statia pute continuu, doar uneori avem noroc si aerul se ridica. Mai exista si statia aia de gaz methan unde se pare noptea se lucreaza se polueze zona de la pod pana in Viisoara…nici acollo se pare ca sint norme de emisiuni.

    • pe scurt e datorita presiunii atomosefrice…… cand spune la meteo ca va creste presiunea atunci nu mai miroase…..si invers

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.