Parcul Perilor Seculari-Lions de pe Dealul Cocoș, dar și Pădurea Codrișor au fost curățate de gunoaie sâmbătă de voluntari în cadrul unor acțiuni de ecologizare.
”Se împlinesc trei ani de când Lions Club Bistrița și-a promis să aibă grijă de această binecuvântată zonă din arealul orașului nostru și totodată 3 ani de cand a finalizat împrejmuirea Parcului Perilor Seculari-Lions, parte din cel mai frumos proiect turistic de țară, Via Transilvanica. (…) A fost o zi tare plăcută în mijlocul naturii, alături de oameni minunați, care au lăsat deoparte confortul canapelei pentru a face un gest nobil prin care i-a redat mediului înconjurător strălucirea. O zi pe care am dori să o repetăm de fiecare dată când avem prilejul. Nimic nu e ușor de facut, dar parcă nu am vrea să trăim într-un mediu infect. Pentru asta, noi considerăm că trebuie să venim în permanență cu exemple pozitive și să arătam care e alternativa. Iar rezultatul? E unul care ne va marca în sens pozitiv pe noi și pe copiii noștri. Pastrați natura curată, noi avem mare nevoie de ea!”, a scris pe Facebook Clubul Lions Bistrița.
”Pădurea Codrișor, cea mai cunoscută arie naturală urbană din imediata vecinătate a orașului va face parte, într-un viitor apropiat, din cel mai lung traseu tematic care înconjoară municipiul – Via Foresta. Acest traseu se va desfășura pe o distanță de peste 140 km, ca un inel verde prin pădurile și pajiștile din vecinătate. Astăzi, voluntarii inimoși de la Peniel au mângâiat sufletul pădurii Codrișor curățând-o de gunoaiele abandonate aici în ultimii ani. Cu mic, cu mare am reușit astăzi să aducem Natura Urbană mai aproape de noi și să conectăm orașele la natură”, a scris pe Facebook Cristian Țetcu de la Asociația Ruralis.
Până nu au apărut toate bazaconile posibile şi imposibile în Pădurea Codrişor şi în Cocoşu aceste locuri minunate erau curate şi ecosistemele înfloritoare.
Acum cică avem nevoie de voluntari să facă curat după rahaturile făcute de oameni.
Când a apărut gardul acela din poză care este o a barieră pentru viața naturală ?!
În Pădurea Codrișor erau la un moment dat cuiburi „homeless” . Deci s-a făcut curat in casa cuiva?
cei trei crai care comenteaza fix tranta era de dorit sa va alaturati efortului celor care au facut ceva si nu au batut din clanta ca si voi puturosii .
un mare BRAVO celor care s-au obosit sa curete dupa nesimtiti.
Eu îi scoteam un pic la aer curat si putina miscare pe aia din blocurile sociale de la Viisoara …. ca sa contribuie si ei cu ceva la bunastarea societatii care le-a asigurat moca un acoperis deasupra capului.
Si mai usor cu epitetele ca daca ai par carunt asta nu te face instantaneu si mai destept ca sa ne tratezi ca nesimtiti pe altii.
Lângă acest parc, zace finalizt un proiect foarte fain, se numește dacă bine îmi amintesc, Parc Dendrologic!!
Cu lacătul pus și porțile ferecate, se așteaptă campania electorala pentru a fi inaugurat, zici ca a fost făcut pe banii particulari ai primarului!!! E tot din bani publici, dar nu avem voie sa intram în el pana ce nu îl inaugurează marele primar și pana ce nu începe oficial campania electorala să poată sa aibă sens marea inaugurare, scârbos de-a binelea!!!
Pentru că Parcu Mare şi Pãdurile din jurul oraşului sunt distruse sistematic în continu şi pentru sănătatea oamenilor din oraş este necesară amenajarea în mijlocul oraşului pe Drumul Cetății acolo unde a fost fabrica de teracotă a păduri urbane. O pădure plantată numai cu arbori din pădurile din jurul Bistriței unde să fie interzise fără excepție orice trotuare , alei, orice fel de mobilier urban, orice fel de punct de alimentație publică , orice fel de loc de joacă etc…..