Prima zi de școală, în mod tradițional o sărbătoare pentru copii, elevi și părinți, va fi complet diferită față de alți ani din cauza pandemiei creată de noul coronavirus. Festivități nu vor exista și părinții nu vor avea acces în incinta unităților de învățământ ca să îi ducă pe cei mici să își vadă învățătoarele și să le înmâneze buchete de flori.
Autoritățile au fost întrebate de unii părinți de la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Bistrița – la ultima conferință de presă – cum se va proceda și dacă vor exista forțe suplimentare de ordine care să-i oprească pe adulții care se vor îmbulzi cel mai probabil la intrările în școli.
”În privința asigurării forțelor de ordine, ele au existat și în anii trecuți. Nu știu eu care este protocolul încheiat între Ministerul de Interne și cel al Educației. Probabil că inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție sau de Jandarmi v-ar putea detalia. Eu sunt convins că, în acele puncte în care ei au funcționat și în anul școlar trecut, vor funcționa fără niciun fel de discuție. Din punct de vedere legal, administrarea unităților școlare revine, prin lege, primăriilor. Există contract încheiat între fiecare unitate de învățământ și primarul UAT în care sunt stipulate toate atribuțiile pe care le are primăria pentru administrarea școlii sau obligațiile pe care le are directorul din punctul acesta de vedere administrativ”, a spus Mihai Mureșan.
De asemenea, medicii îi sfătuiesc pe părinții ai căror copii sunt răciți să nu-i ducă deloc la școală.
”Recomandarea este ca orice părinte care are un copil cu simptome – îi curge nasul, are febră, strănută, tușește- să nu îl trimită la școală. La intrarea în școală trebuie să fie cineva care să facă un triaj epidemiologic și care să aprecieze starea de sănătate a copilului. Și asta este o problemă pe care sper să o rezolve primăriile. Trebuie să facă un contract de prestări servicii cu medicii de familie din localitățile respective. În urban, există cabinete școlare și se poate apela la școlile postliceale care să ajute, deci nu va fi chiar așa de greu. În rural va fi. Dacă se va întâmpla ca unui copil să-i apară simptome la școală, există spații identificate unde va fi dus copilul, separat de ceilalți, unde va aștepta până vin părinții după el. Sigur, dacă este trimis cu ambulanța, dacă nu, nu se trimite copillul din școală până nu vine părintele să îi ia de acolo”, a spus medicul Anca Adrițioiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Ea a mai spus că doar elevii care vor avea simptome ale bolii vor fi testați, iar cei care nu au, dar sunt contacți direcți, vor intra în carantină.
”Dacă apar simptome, se testează, dacă nu, sunt izolați la domiciliu. Fiecare situație se analizează de la caz la caz. Dacă sunt contacți direcți pot fi testați și aceia. Cine are simptome va fi testat”, a subliniat Anca Andrițoiu.
În ce privește măștile, Inspectoratul Școlar Județean a anunțat că nu este obligația lui să le achiziționeze, dar a anunțat că acestea sunt obligatorii începând de luni, iar subprefectul Eugen Curteanu a sugerat părinților, dacă pot, să cumpere măști și prin asociațiile lor pentru a exista, la nevoie, un stoc la dispoziția învățătoarei sau dirigintelui clasei.
”Oricâte măsuri am lua în interiorul școlii – și asta este obligația noastră – și oricât ajutor am primi din partea părinților e foarte greu ca acei copii când ies de la școală și până acasă să respecte distanțarea fizică, să nu se îmbrățișeze, să nu bea apă din aceeași sticlă. Să încercăm să nu ne furăm căciula. Sigur că obligația noastră e clară și e una care să meargă înspre asigurarea unui cadru care să permită desfășurarea normală a școlii și să nu permită răspândirea noului coronavirus”, a spus Curteanu.
Deja, școlile au transmis mesaje pentru elevi și părinți în legătură cu prima zi de școală. Iată ce a anunțat Școala Gimnazială nr.1 Bistrița.
”Accesul părinților în unitatea de învățamânt este interzis, știm …dureros pentru prima zi de școală, dar vă promitem că noi o să fim la școală părinții lor ! Vă dorim multă sănătate, optimism, răbdare și încredere că totul o să fie bine. Suntem GENE 1, împreună o să trecem cu bine și peste asta!”, a scris pe Facebook Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița.
Decalog pentru părintele elevului ( pe timpul pandemiei)
Drag părinte, ține minte:
- Școala este aceeași instituție de învățământ, nu s-a transformat în spital sau Centru Covid;
- Nu te aștepta să găsești tunel dezinfectant sau aparate de pus cipici
- Lasă copilul la poarta școlii, nu-l însoți în bancă, nici în clasă, nici în școală, îl lași, și gata: așa, ca în filmele americane: fără flori, fără bomboane, fără festivitate, fără. Ai putea totuși să-ți apropii buzele de fruntea lui, sau măcar mâna, iar dacă simți că ceva este în neregulă vei găsi cu siguranță înțelegere la serviciu pentru a te reîntoarce acasă să analizezi ” situația”. Un părinte neatent poate da vacanță unei școli întregi.
- Dă-i și mască…așa-i la noi, fiecare cu a lui; Și rezervă, că nu se știe!
- Nu uita dezinfectantul de buzunar (cel mai de calitate care nu lasă mâinile lipicioase).
- Nu-i accentua temerile copilului, zâmbește-i așa cum o faci atunci când îl încurajezi la un concurs sportiv;
- Nu-l învinovăți la întoarcere dacă afli că a mai renunțat la mască, știi și tu cum se mai trișează;
- Dacă ai certitudinea că este bine instruit în ceea ce privește protecția, nu-l agasa cu același subiect tot timpul, oricum el cunoaște regulile, simptomele și s-ar putea să-ți dea și câteva leacuri contra Covid, de pe Tik-tok. Cred că și la statistici stă bine!
- Nu te gândi că dacă există un caz într-o mie de elevi, copilul tău va fi următorul, dar nici nu te gândi că vouă nu vi se poate întâmpla;
- Profesorul nu este medic, nici asistent, nici infirmier, nici vraci, nici informatician, nici polițist, nici paznic, dar totuși va cocheta cu toate aceste meserii știi tu pentru cine;
”Acesta nu este un pamflet, nici o satiră,Este, din păcate, realitate! Drag elev,Școala începe pentru tine! Profesorii si părinții vor muta munții pentru ca tu să fii bine! Fii responsabil! Arată că ești puternic! Dă-ne o lecție!”
IS CURIOS CUM ARATA DESTEPTII DE MAI SUS ,SA LE VAD FATA , MAI ALES PE DOTTORE CRED CA IL CHEAMA OVIDIU SAITAUARI CA ALA ERA TARE DESTEPT, AICI INCOGNITO TOTI IS SMECHERI .
Romani treziți-vă…
Părinți nu am voie in scoli ?? Dar acei copii nu stau cu părinții?
„Doctore”, câte ore sta, în medie zilnic, un medic cu masca pe figura la cabinet, dacă este necesar? Ar trebui să știi, doar ești „doctor”. Dar, tu ca „doctor” cate ore stai cu mască? Sau numai la ziar ai masca de „doctor”. Hai sictir, că mă plictisești cu aceeași placa.
Citind comentariile lui dottore imi dau seama ce bine punctau in versuri o trupa de la noi:
Ce folos ai daca-nveti prea multe-n viata?
Poa’ sa-ti explodeze creierul…
Ce folos din carti
despre domnitorii morti?
Tot ce ti se cere azi e sa fii nul…
La ce bun sa-nveti atît limba româna?
O vorbesti cursiv de la doi ani…
Nu exagera
nici cu matematica:
S-o stii numai cît sa nu te-ncurci la bani…
Ah ce frumos
Viitorul luminos
li se-arata celor idioti
Deci fii supus
fata de cel mai sus pus
Nu uita ca tara te vrea prost!
https://Versuri.ro/w/kgt6
Nu-ncerca sa te realizezi în viata:
nici o meserie n-are viitor…
Si nu cuteza
sa încerci sa schimbi ceva
dupa 2000 de ani de somn usor…
Mai cinstit e sa-ti gasesti o cunostinta
ea sa te serveasca tu sa o servesti…
Un spate solid
te va promova rapid
în armata nationala-a capetelor seci
Ah ce frumos
Viitorul luminos
li se-arata celor idioti
Deci fii supus
fata de cel mai sus pus
Nu uita ca tara te vrea prost!
Prietene mai mult ca sigur tu ai nevoie de medicamente!
Parca intentionat ti-ai ales si pseudonimul. Dottore este un personaj de comedie dell’arte , unul dintre „bătrâni”, a cărui funcție într-un scenariu este de a fi un obstacol pentru tineri. El este, de obicei un personaj extrem de pompos, iubind sunetul propriei sale voci.
Te incadrezi perfect!