Actualitate

De partea cui sunt oamenii când sunt încălcate regulile de circulaţie. Ce păţesc poliţiştii Serviciului Rutier

Dacă un pieton trece strada neregulamentar şi e oprit de un poliţist, alţi oameni de pe stradă sar în ajutorul celui care a greşit în loc să se poziţioneze de partea legii şi a corectitudinii, a declarat subcomisarul Claudiu Prodan, şeful Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.

„Unii cetăţeni consideră că e mai util să ajute contravenientul decât Poliţia. Sunt multe exemple de cetăţeni care traversează prin loc nepermis. Pentru opinia publică, aceasta nu ar fi o faptă foarte gravă şi nu trebuie să se legitimeze, deşi are această obligaţie fiindcă a săvârşit o faptă contravenţională. Şi aici apar discuţiile fiindcă sunt persoane în vârstă, recalcitrante, iar noi avem dreptul să le imobilizăm, adică să luăm măsurile care se impun. În astfel de situaţii, cetăţenii se aliază cu contravenientul în loc să fie de partea celor care trebuie să fie protejaţi de regulile de circulaţie”, a declarat subcomisarul Claudiu Prodan, şeful Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.

O altă regulă încălcată adesea este cea potrivit căreia, atunci când şoferii sunt opriţi de poliţişti în trafic sunt obligaţi să stea în maşină cu mâinile pe volan, altfel riscând să li se suspende pe 30 de zile dreptul de a conduce:  „Mulţi care uită regula aceasta fiindcă au făcut demult şcoala de şoferi, în momentul în care li se reaminteşte, se supun. Alţii însă cred că glumim şi că aşa ceva nu există decât în America. Ba da, există, şi, în această situaţie, se suspendă dreptul de a conduce şi li se aplică şi amendă”.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier spun că, în afară de şoferi, sunt şi pasageri recalcitranţi.

„Am avut un pasager sub influenţa alcoolului care a ieşit din maşină şi, cu toate că şoferul încerca să îl calmeze, voia el să facă impresie şi a lovit poliţistul. Din păcate nu s-a luat nicio măsură de siguranţă împotriva lui. Se consideră că nu e un pericol aşa de mare şi că e la ordinea zilei să se întâmple ultraje. Şi nici legislaţia nu e aspră cu cei care comit astfel de fapte. S-a întocmit doar un dosar penal, nu a fost arestat, nu s-a decis nici măcar control judiciar. Are dosar, dar e cercetat în libertate”, a mai spus el.

Odată cu schimbarea legislaţiei privind statutul poliţistului în sensul creşterii autorităţii acestuia, dacă cineva va împiedica poliţistul să îşi facă treacă va risca dosar penal.

„Şi în cazul unei legitimări, vom avea dreptul să le întocmim dosar penal celor care se opun legitimării, ceea ce până acum nu exista nu exista în legislaţie”, a mai spus subcomisarul Prodan.

Mai mult, dacă cineva refuză să se legitimeze, poate fi imobilizat, dus cu trupele speciale sau cu Jandarmeria la sediul Poliţiei şi poate fi chiar reţinut 24 de ore ca măsură administrativă.

5 comentarii

  • ……şi cu parlamentarii care îşi protejează colegii împotriva urmăririi penale cum este ? , probabil şi oamenii simplii ar vrea să procedeze ca ei.

  • http://www.romaniatv.net/scandal-in-capitala-un-medic-baut-tarat-pe-jos-de-politisti-video_371355.html

    http://www.mediafax.ro/social/video-scandal-politisti-trafic-medicul-adrian-cristescu-sef-sectie-maternitatea-giulesti-tarat-strada-pana-masina-politiei-ministrul-interne-asteapta-finalizarea-anchetei-interne-16693378

    Arestarea doctorului Cristescu, care a fost legitimat și interpelat de polițiștii de la rutieră, colegii dlui Prodan.

    Încă un exemplu că nu o lege artificială care vizează cu prezumția de vinovăție toată populația, cu întărirea autorității printre rândurile scrise ale unui monitor oficial pe pe care nu îl citește nimeni, ar avea un efect..mai probabil recrutarea și formarea polițiștilor ar face o diferență în situații din acestea, iar cel mai efectiv ar fi educarea copiilor de mici să aibă interacțiuni pozitive cu poliția.

    Ai o persoană , în situație de ebrietate care probabil refuză să se identifice și doi agenți care ezită să imobilizeze pe cineva care obstrucționează activitatea lor și să -i pună cătușele preferând un dans penibil și negocieri interminabile în context, întrerupte de o mic contact fizic din când în când cu subiectul.

    Însă pe de altă parte , persoana respectivă în societate a ajutat mii de alte persoane să vină pe lume, a salvat vieți probabil…

    Ce faceți,.. 6 luni de închisoare, când expertiza lui acumulată de doctor în închisoare în ginecologie și obstretică, va servi probabil în 0 interes către societate?

    Sau 6 luni de închisoare pentru fiecare tătic sau mămică care refuză să se legitimeze pentru că au trecut trecerea de pietoni într-o zonă unde următoarea trecere de pietoni e la 1 km distanță?

    Nu e mai simplu să se sensibilizeze populația, că e la riscul lor, să se adapteze și proiecteze infrastructura, inteligent să se educe lumea, iar atunci când se aplică legea să se facă fără ezitare?
    Unde e alcoolul implicat.
    E o realitate că un om băut și intoxicat extrem are alte reacții decât în situația când e sobru. Ține de biologie mai tare decât realitatea legală.
    Să spunem a băut și a refuzat să fie legitimat, era un pericol pentru el și pentru polițiști.
    Trebuia arestat și dacă devenea un pericol, așa cum este, în imagini încătușat, imobilizat izolat.

    Dar e totuși treaba unui Judecător imparțial, să judece consecințele posibile, are o altă perspectivă.

  • Aveți dreptate, pensionarii sunt cele mai grăbite persoane. Mă gândesc la părinții mei.
    Au trăit ani de zile în administrații greoaie care nu rezolvă nimic fără 10 vizite la aceiași persoană responsabilă de caz, i-au obligat la cozi interminabile pentru nenumărate ștampile inutile, pentru a plăti nenumărate facturi la birouri cu program redus, de funcționare, neadaptate aglomerate, sau pentru a prinde un loc înghesuit într-un sistem de transport prost proiectat.
    Și e normal că în acest context stresant de condiții creat tot de Stat (birocrația aferentă, absența infrastructurii moderne, eficacității actului educativ) Ionescu la 60 de ani se aventurează să treacă strada pentru a ajunge primul la coadă ..că dacă nu reglementarea de la ANAF îi bagă câteva procente în plus de plătit. Nu știu dar dacă cineva ar instala un GPS pe un pensionar din România și altul din Norvegia, ca și experiment social într-o lună ca să vadă cum își petrece activitatea ar fi suprins de diferențe.

  • Și să nu se înțeleagă că sunt de partea celor care lovesc polițiștii.
    Din contră, ar trebui considerat un act extrem de grav.
    Dar nu cred că încă o Lege, neaplicată încă de sistemul neaoș poate fi efectivă, fără măsuri de educație timpurie, prevenție și neapărat fundamentate ca și eficacitate validată științific. E simplu să creezi scenariul din 1984 cu câțiva oameni incompetenți în poziții de autoritate.
    Toate doleanțele polițiștilor legitime de altfel, au fost puse la pachet legislativ cu prevederi ce denotă o intenție ascunsă, de a face mai ușoară înfrângerea rezistenței civice a celor de la #rezist, unde sunt și doleanțe normale, nu corupției, nu privilegiilor speciale pentru parlamentari. Asta e o problemă. Ministrul Dan care e citat ca martor prin dosare penale, legiferează la pachet prevederi cu intenție ascunsă și cumpără sindicatele de polițiști cu salarii funcții..în loc să adreseze probleme de o manieră simplă și eficientă. Patrule obligatorii 2 polițiști(risc mai mic), bani de benzină, reducerea presiunii pe amenzi cotă etc.

  • Bravos națiune !
    Am trăit s-o văd și pe asta.
    După ce că datorită ineficienței și incompetenței poliției a escaladat violența și dezordinea socială, acum veniți și ne spuneți ce bine-i în America, unde trebuie să scoți mâinile la vedere că altfel ți se suspendă permisul.
    În ritmul asta de eficiență a autorităților, în curând ne-om lua cu toții pistoale, om face cluburi de tir să învățăm a umbla cu ele, ne-om baricada în case, om lua mașini blindate și om muri câte 20-30 în câte o scoală sau biserică, împușcați de te miri ce descreierați.
    Răul se tai de când îi mic și de la rădăcină.
    Dar se parte că la noi a crescut mare, udat din belșug de polițiști.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.