„Primul motiv pentru care cred în Înviere este că L-am cunoscut pe Dumnezeu. Ştiu că Dumnezeu este dragoste şi mai ştiu că noi, oamenii, ne dorim ca aceia pe care îi iubim să rămână vii. Eu nu îmi las prietenii să moară: ei continuă să trăiască în memoria şi în inima mea, deşi nu-i mai văd demult. (…) Întotdeauna m-a intrigat un detaliu din relatările despre Paşte: de ce a păstrat Iisus semnele răstignirii? Presupun că, o dată înviat, ar fi putut apărea în orice fel de trup. Totuşi, a ales un trup care să poată fi recunoscut, în primul rând, după semnele cuielor care puteau şi văzute şi atinse. De ce? Cred că evenimentul de la Paşte ar fi incomplet fără aceste aceste cicatrici din mâinile, din picioarele şi din coasta lui Iisus. Ca oameni, avem imaginaţie, visăm dinţi drepţi şi strălucitori ca un şirag de perle, o piele fără riduri şi o siluetă perfectă, frumoasă. Visăm o stare nenaturală: un trup perfect. Dar, pentru Iisus, starea nenaturală a fost tocmai această îngrădire în limitele unui trup uman. Cicatricile sunt pentru El o emblemă a vieţii pe planeta noastră, o amintire permanentă a zilelor de îngrădire şi suferinţă trăite pe pământ.
Câte speranţe nu se leagă de aceste semne ale cuielor! Din perspectiva cerului, ele reprezintă cel mai întunecat eveniment care s-a petrecut vreodată în istoria universului. Dar Paştele a redus chiar şi acest eveniment – răstignirea – la o simplă amintire. Datorită Paştelui pot spera că lacrimile pe care le vărsăm, loviturile pe care le primim, durerea şi sfâşierea pricinuite de pierderea prietenilor şi a celor pe care îi iubim, toate acestea, vor deveni amintiri, asemeni cicatricilor lui Iisus. Cicatricile nu dispar niciodată, dar nici nu mai dor. Vom avea trupuri noi, un cer şi un pământ nou. Vom lua totul de la început, şi punctul de pornire va fi Paştele” (Philip Yancey, Iisus pe care nu l-am cunoscut)
Sărbători fericite tuturor!
Adaugă comentariu