Un șofer care a încălcat interdicția de a circula pe banda dedicată autobuzelor de pe Linia Verde a trăit clipe de coșmar joi seara după ce mașina pe care o conducea a intrat într-un copac de pe Bulevardul Independenței, acesta s-a rupt și s-a prăbușit apoi peste autoturism.
Accidentul s-a petrecut în dreptul Școlii Profesionale ”Sfânta Maria”. Șoferul, care conducea sub influența alcoolului, a scăpat cu o spaimă de zile mari, dar mașina va ajunge la fier vechi.
Reamintim că pe marcată cu BUS, circulația, oprirea sau staționarea este strict interzisă pentru vehiculele neautorizate. Pot circula pe ea doar autobuzele de transport public, taxiurile autorizate și autospeciale de intervenție (poliție, ambulanță etc.).
Traseul Liniei 4 – Linia Verde: Unirea – Calea Moldovei – Gr. Bălan – Bistricioarei – Piața Unirii – Liviu Rebreanu – Dornei – Piața Centrală – Gh. Șincai – Bulevardul Independenței – Libertății – Calea Dejului – Viișoara – DN17 și retur
Orar: 07:00 – 21:30 zilnic, cu frecvență de 20 minute în zilele lucrătoare și 30 de minute în weekend și sărbători legale.
Io zic că n-o greșit doar drumu’, ci și paharul înainte de volan. Banda verde nu-i pășune de cai putere, da’ poate i s-o părut că-i liberă după o țuiculiță de curaj. Și cum zicea bunicu’: când nu te oprește semnu’, te oprește Domnu’! Poate n-o fost doar o amendă de la poliție, ci și o pălmuță divină… să-i vină mintea la cap
Era sub influența alcoolului!!!
Probabil că venea din Centru Vechi de aceea era sub influența alcocului
Doar ca autospecialele circula cu semnalele pornite pe banda destinata auto normal, ne fac sa intram pe banda lor speciala.
Dacă ai BMW deja eşti auto-special şi ai voie să circuli pe unde vrei chiar şi prin bălării.
Pacat de frumosul si sanatosul TEI.
Cei care au vazut si au discutat la fata locului bizonul cu BMV-ul era manga la volan, certat cu sotia si cu damigeana de vin dupa el.Iata ca ce nu rupe furtuna rupe BMV-ul cu bizonul in calduri.Intr-o tara civilizata se face dosar cu daune si la copac nu numai la stalpi,banci,garduri rupte.
Asta ca si o precizare.
Cred că ar trebui explicate mai bine aceste restricții/interdicții. Spre exemplu, pe strada Dornei și pe strada Gheorghe Șincai se circulă cu autoturismele (pe banda pe care scrie BUS) de la Piața Petru Rareș spre Piața Centrală și apoi spre Poșta Veche. În sens opus circulă doar autobuzul verde și taxiurile.
Nu trebuie explicat nimic , este foarte simplu este bandă de autobuz numai pe porțiune de șosea colorată în roşu pe restul drumului poate circula oricine. Aşa este în toate oraşele civilizate.
Tipul dacă conducea sub influența alcoolului merita cu vârf și îndesat o amendă pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice.
A intrat în copac datorită pierderii controlului volanului
Dacă era în direcția opusă și era o femeie care își conducea să zicem copilul în cărucior pe trotuar?
E iresponsabil.
Pierderea mașinii e secundară.
Dar comportamentul trebuie sancționat transmis un mesaj în societate.
Alcoolul la volan nu se tolerează.
Chiar cu ceea ce unii văd ca o justiție divină.
E plină presa de accidente.
Unele evitabile pentru că se adoptă comportamente la risc.
Iar aceste comportamente dacă ar fi sancționate previzibil de fiecare dată , ar împiedica reproducerea lor.
Nu e de glumit.
Costă vieți, la capăt de linie pe lângă daunele materiale.
Partea plină a paharului: mai bine un pom decât un om!
Nu înțeleg ce vină are șoferul! Nimeni nu zice nimic despre copac ? Doar in România mai vezi copaci pe marginea drumului! Și banda aia verde? Dacă nu ești bistrițean și nu cunoști străzile, poți să crezi că este iarbă! Altă culoare nu a găsit primarul ? Deci nu doar comentați fără să gândiți! Bine că este ok șoferul!
Deci pentru tine dacă cineva e beat, incapabil să vadă un panou, să facă o decizie și să judece o încadrare în trafic, iar apoi și pierde controlul la volan intrând într-un copac, minune că nu era un om în traiectoria lui, e ceva de domeniul easy-peasy.
Hai să-ți spun ceva.
Dacă data viitoare,ipotetic, tot un șofer din ăsta ți-ar intra cu mașina în sufragerie în timp ce mănânci sau în copilul ieșit la plimbare cu trotineta pe trotuar, percepția sigur ți se va schimba .
Așa că interesul comun, e să fie câți mai puțini bețivi sau drogați la volanul unui autoturism.
Și taxiurile ar avea clienți mai mulți.
Nu ai discernământ.
Iti recomand sa mergi in Dortmund, sa vezi acolo copaci grosi si inalti pe marginea strazilor. Doar unul care vrea betoane si caldura de la asfalt, nu poate fi de acord cu existenta verdetii in peisajul urban… 😛
Eu nu înțeleg cum ai reușit să ajungi la vârsta la care știi să scrii.
Taci mah ca are toata vina … daca te lovea pe tine in masina cred ca gandeai altfel la ora asta … mergi si mesteca rahat altundeva.
Esti un nauc !
Daca tu ai constat ca numai in Romania sunt copaci pe sosele du-te naibii pana in Austria si Germania si o sa constati ca la noi este o nimica toate in materie de arbori stradali.
Esti un analfabet functional care nu intelege rolul arborilor fata de calitatea aerului urban.
Daca ai chef umbla tu cu masa la bot prin oras.
Am fost in Austria! Nu sunt pomi !Mergi tu Boby și după aia să-mi spui mie ! Toți săriți că a băut omu câteva pahare de țuică!! Ce ați fi vrut? Toată lumea să bea doar apă? Aveți niște idei comentacii de aici ,de parcă nu trăiți pe pământ! Multe mașini, multe accidente! Dacă nu era copacul acolo ,era ok !
Şoferul ar trebui să dea în judecată pe primar sau pe secretară şi să ceară despăgubiri fiindcă şi-a distrus maşina pe drumurile din Bistriţa.
Vreau doar o lămurire: șoferii de taxi au voie in permanență pe linia verde sau doar in timpul serviciului? Șoferii de ambulanță știu că pot circula pe acolo?
Veneam tot pe Independeţei pe banda mea de la mijloc şi un taximetrist era să intre în mine.
Taxiul mergea pe banda liberă de autobuz şi la un momendat un autobuz din faţa lui a oprit pe bandă să facă staţie şi brusc
a vrut să schimbe banda să nu stea în spatele autobuzului fără să se asigure şi a venit spre mine m-am văzut în ultimul moment şi sa băgat din nou în spatele autobuzului.
Taximitriştilor dacă aveţi banda voastră staţi pe banda voastră nu puneţi alţi participanţi la trafic în pericol.
Localnicule încerc să te lămuresc eu .
Ambulanţele şi alte vehicule care se deplasează la intervenţie practic nu pot să meargă pe benzile de autobuz deoarece din loc în loc pe aceste benzi sunt oprite autobuzele care fac staţie şi ambulanţele nu pot să treacă de autobuzele oprite.
Asta pentru că ” mari specialiştii ” din Primăria Bistriţa au uitat să facă şi anveolele pentru staţile de autobuz.
Eu am o altă nelămurire care sunt parcările amenajate şi care sunt parcările neamenajate ?
Eu bănuiesc că acolo este o parcare neamenajată.
https://timponline.ro/nicio-pacaleala-vinieta-albastra-va-intra-in-vigoare-de-la-1-aprilie/
Cetăţeanu a fost confuz deoarece nu a putut să se decidă pe care din cele două benzi de autobuz pararelele pe acelaşi sens de pe Independeţei să se încadreze de aceea a ajuns în copac.
Pe Independentei, de la Kaufland la Posta Veche, prima banda de circulatie a ramas neschimbata. Aceeasi confuzie am facut-o si eu, ca ar fi 2 benzi paralele dedicate autobuzelor. Marcajul pentru autobuze e facut doar pe vechea pista de biciclete dar pina acum doar autobuzul electric circula pe acolo. O prostie, la fel ca multe altele…
Urmează să se facă o prostie şi mai mare să vedeți ce o o să ne distrăm atunci
https://timponline.ro/cum-va-fi-modernizat-cu-fonduri-europene-centrul-istoric-al-bistritei/
Lege prea blanda pentru asemenea conducatori auto.
De ce indraznesc unii soferi sa se urce la volan in asemenea stare?
Pentru ca pot si pentru ca obtin permisul pierdut foarte repede.
Acolo, masina chiar trecuse o trecere de pietoni. Nici nu are rost sa mai expunem si alte intamplari ce puteau avea loc
Sunt doar curios omul avea vinietă albastră ?
Dacă avea înseamnă că conducea ‘ regulamentar ‘.
Avocat amator.
Tapa-te in apa, de pe podul Budacului ca faci breasla de rusine.
Doi bani nu dau pe comentariul tau.
Unde ai invatat tu meseria asta ?
Probabil la Beclean ai terminat DREPTUL !