Actualitate

Patru focare de PPA, stinse. Au mai rămas trei. Câți bani s-au dat pentru despăgubiri

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud a efectuat întocmirea rapoartelor de stingere pentru patru focare de pestă pocină africană din localitățile Ciosa, Teaca, Viile Tecii și Ocnița.

Conform Planului de măsuri, în zonele de protecție și supraveghere aferente celor patru focare au fost catagrafiate exploatațiile de porcine și a fost efectuat recensământul animalelor. În localitățile din zona de protecție s-au efectuat examenele clinice la toate porcinele existente în exploatații, iar în zona de supraveghere s-au efectuat examene clinic pe eșantionul stabilit în conformitate cu prevederile Reg (CE) nr. 687/2020. În fiecare localitate din zona de protecție a fost stabilit un eșantion și au fost recoltate un număr de 29 probe de sânge pentru efectuarea examenului virusologic.

După trecerea perioadei minime de 30 de zile de la efectuarea dezinfecției în exploatațiile contaminate, efectuarea examenelor clinice (în urma cărora nu s-au depistat porci care prezentau semne clinice specifice bolii) și a rezultatelor negative obținute la probele de sânge recoltate de la eșantionul stabilit pentru zona de protecție, au fost ridicate restricțiile impuse prin Planul de măsuri, aprobat prin Hotărârea nr. 17 din 29.09.2021 a Centrului Local de Combatere a Bolilor și au fost stinse cele patru focare sus-menționate.

La această dată, în județul Bistrița-Năsăud, mai există active un număr de trei focare de pestă porcină africană, în trei exploatații de pe raza localității Beudiu, care urmează să fie stinse în perioada următoare.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, prin personalul de specialitate, efectuează săptămânal controale în trafic cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bistrița-Năsăud, pentru verificarea mijloacelor de transport care transportă porcine vii, cât şi a celor care transportă carne și produse din carne obținute de la animale din specia porcină, situate în zonele aflate sub restricţii, ca urmare a evoluţiei focarelor de pestă porcină africană.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud atenționează populația că achiziționarea de porci fără documente sanitare veterinare, de la persoane necunoscute, reprezintă un risc major de contaminare cu virusul Pestei Porcine Africane. În acest caz, proprietarii de animale vor fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariției bolii.

De la începutul anului, DSVSA Bistrița-Năsăud, a achitat suma de 233.790 lei pentru despăgubiri către proprietarii animalelor ucise în scopul eradicării pestei porcine africane, informează instituția condusă de dr. Romulus Bița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS