Actualitate

Patru hectare de pădure din Munţii Călimani sunt cuprinse de flăcări

Patru hectare de pădure tânără din Munţii Călimani, aflate pe raza administrativă a comunelor Şieuţ şi Dumitriţa, ard mocnit de trei zile, la stingerea incendiului acţionând peste 30 de persoane, silvicultori, pompieri şi localnici.

Şeful Ocolului Silvic Dealul Negru Dănuţ Pintea a declarat, vineri, că incendiul a izbucnit în cursul zilei de miercuri în zona Poaia Tomii din Munţii Călimani cel mai probabil dintr-o neglijenţă a unui culegător de fructe de pădure care fie a aruncat o ţigară aprinsă, fie a uitat să stingă un foc.

„Incendiul a izbucnit miercuri la o altitudine de 1500 de metri în zona Poiana Tomii din Munţii Călimani într-o pădure tânără de conifere, o plantaţie care nu are mai mult de 25 de ani. Ard trei hectare de pădure de pe raza comunei Şieuţ şi încă un hectar de pădure de pe raza comunei Dumitriţa. Credem că focul a izbucnit dintr-o neglijenţă a vreunui culegător de fructe de pădure. Fie a aruncat o ţigară aprinsă, fie a aprins un foc şi a uitat să-l stingă. Luptăm de trei zile cu incendiul. Focul arde mocnit. În prima zi am avut 30 de oameni la stingere, apoi 15, iar vineri avem tot atâţi. Încercăm să ducem apă cu nişte cisterne şi sperăm să îl stingem în cursul zilei de vineri”, a declarat Dănuţ Pintea.

Potrivit sursei citate, oamenii mobilizaţi la incendiul de pădure au săpat un şanţ ca să limiteze răspândirea focului.

„Săpăm un şanţ adânc să limităm răspândirea focului. Sperăm să reuşim vineri să stingem incendiul şi cu apa pe care o cară, în cisterne, nişte tractoare”, a declarat el.

Pentru a depista cine se face vinovat de producerea incendiului, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au început o anchetă, potrivit unui comunicat, dat vineri publicităţii de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Incendiu şi la Cepari

Joi, o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud a fost solicitată să intervină pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Cepari, comuna Dumitru. Pompierii militari au intervenit cu o linie de refulare în timp ce pompierii voluntari din cadrul SVSU Dumitra au acţionat cu mijloace de primă intervenţie pentru lichidarea incendiului care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 ha. Intervenţia promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor la o livadă de pomi fructiferi aflată în apropiere. Intervenţia a durat aproximativ 90 de minute, informează ISU.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS