Actualitate

Patru tineri accidentaţi după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod la Lunca Ilvei

Patru tineri cu vârste sub 30 de ani au fost implicaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un grav accident rutier care s-a petrecut în localitatea Lunca Ilvei, maşina în care se aflau ciocnindu-se cu un cap de pod şi lovind apoi gardul bisericii.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.30 după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a ciocnit de un cap de pod. În urma impactului, o persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate ale maşinii, iar celelalte trei au suferit politraumatisme.

Un echipaj de descarcerare de la ISU Bistriţa-Năsăud, dar şi ambulanţe SMURD de la Năsăud, Sîngeorz-Băi şi SAJ au ajuns la faţa locului ca să transporte răniţii la spital.

Potrivit dispecerului de la Spitalul Orăşenesc Năsăud, pacienţii au fost direcţionaţi spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Potrivit dispecerului de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, şoferul, în vârstă de 20 de ani, nu a redus viteza într-o curbă, el pierzând controlul volanului şi intrând cu maşina într-un cap de pod din beton şi apoi în gardul bisericii ortodoxe din satul Lunca Ilvei. Întrucât tânărul este grav rănit (în comă–n.r), el nu a putut fi testat pentru alcoolemie.

De asemenea, conform sursei citate, în urma accidentului, au mai fost răniţi un tânăr de 18 ani, unul de 21 de ani şi altul de 27 de ani. Cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa cu multiple traumatisme.

Potrivit unor surse locale, cei patru tineri se întorceau de la discotecă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS