Politică

PDL şi toţi liderii lui au ieşit din criză, mai puţin populaţia, spune Radu Moldovan

Deputatul Emil Radu Moldovan a afirmat că PDL ia tot mai mulţi bani de la populaţie prin diferite metode, pentru a-i putea direcţiona spre clientela de partid.

„PDL şi toţi liderii lui au ieşit din criză, mai puţin populaţia. Vedem din ce în ce mai multe familii sau oameni care au probleme extrem de grele. Sunt date evidente că PDL, Guvernul, instituţiile au ieşit din criză fiindcă cheltuielile în administraţie au crescut cu 14% în trimestrul al doilea”, a spus Emil Radu Moldovan.

El a declarat că, deşi guvernanţii vorbesc despre investiţii ca fiind singura şansă pentru ieşirea din criză a României, acestea au scăzut cu 40%.

„Din păcate, asistăm la un lucru extrem de grav pentru dezvoltarea României. Deşi vedem că toţi miniştri României, inclusiv premierul Boc şi super-priministrul Udrea vorbesc că doar investiţiile pot readuce creştere economică, ele au scăzut cu 40% în trimestrul doi faţă de trimestrul întâi. În schimb, cheltuielile Guvernului cu bunuri şi servicii au crescut cu 25% în trimestrul doi faţă de trimestrul întâi”, a declarat el.

Moldovan a spus că acesta este „un mecanism clar al PDL” care ia tot mai mulţi bani de la populaţie prin diferite metode pentru a-i putea direcţiona spre clientela de partid.

„Taie în continuare, dau oameni afară pentru ca domnul Boc şi doamna Udrea să-şi poată cumpăra, în continuare, maşini, telefoane mobile şi să plece în excursii gen cea din China. Aceasta a costat peste 500.000 de dolari şi are rezultate zero”, a declarat Moldovan.

El a menţionat şi faptul că Guvernul îşi impune punctul de vedere fără să ţină cont de Parlament.

„Chiar dacă Comisia de muncă a respins ordonanţa de urgenţă prin care să se plătească CAS pentru cei cu pensii mai mici de 1000 de lei, Emil Boc spune că nu-i pasă şi că ea va fi pusă în aplicare. Asta e situaţia. Vor reface votul, vor veni în plenul Camerei Deputaţilor, o să mărească numărul de membri la Comisia de muncă. Probabil că o să pună jumătate din parlamentarii din arcul guvernamental în Comisia de muncă fiindcă doar aşa poate că se duc totuşi la muncă să fie în plus măcar unul faţă de cei ai opoziţiei”, a declarat Emil Radu Moldovan.

El a mai spus că, în timp ce se taie de la cei săraci, salariile în companiile de stat nu au fost afectate.

„Au redus salariile la cei care muncesc, dar la companiile de stat sunt în continuare salarii de peste 200 de milioane (de lei vechi). Din date statistice reiese că la toate companiile de stat cifra de afaceri este de 10 miliarde de euro din care au produs pierderi de 500 de milioane de euro, acoperite de contribuabilul român. Acolo e un management total neperformant, dar nu am văzut o tăiere de 1% din salariul unui director al unei astfel de companii”, a spus Emil Radu Moldovan.

El a criticat şi intenţia Guvernului de a tăia subvenţiile la căldură.

„Guvernul spune că nu vor primi subvenţii cei care au peste 786 de lei venit lunar. E un lucru fals pentru că nu e singurul indicator care decide cine ia şi cine nu ia. În anexa hotărârii apar şi bunurile. Se pare că cei care au frigider şi maşină de spălat nu vor primi subvenţii chiar dacă au venituri sub 786 de lei de parcă ar putea pune pe foc frigiderul şi maşina de spălat. Ce ne dorim? Să ne întoarcem în epoca de piatră? Eu cred că e un minim de bunăstare să ai un frigider şi o maşină de spălat. Aceste lucruri vor produce un dezastru”, a declarat el.

Moldovan a spus că noul mod de acordare a ajutoarelor la încălzire e „un lucru făcut cu premeditare”.

„De câţiva ani, toţi primarii PDL au primit bani de la buget pentru modernizare de CET-uri sau bani pentru echilibrare să poată plăti subvenţiile pentru încălzire cu lemn sau alte tipuri de încălzire. Primarii USL nu au primit nimic, iar cei ai PDL au fost asiguraţi că vor primi în continuare bani. Iată că încearcă să transforme şi asta într-un scop electoral pentru alegerile care urmează”, a declarat el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS