Politică

Pe Traian Băsescu nu l-a reprezentat nimeni la împărţirea locurilor pe panourile electorale

Preşedintele Traian Băsescu, care are loc rezervat pe panourile de afişaj pe perioada campaniei electorale pentru referendum, nu a fost reprezentat de nimeni la tragerea la sorţi care a avut loc marţi la Primăria Bistriţa. Ca şi pentru alegerile locale, vor fi amplasate panouri în 16 locaţii din oraş şi localităţile componente.

Primul a fost invitat să extragă consilierul local Alin Seserman, reprezentantul PDL. Partidul său va avea poziţia 2 pe panouri. Consilierul local PSD Constantin Rus a tras biletul cu nr. 3, iar viceprimarul Ioan Peteleu (PNL) pe cel cu nr. 1. PC va putea pune afişe pe panoul nr. 4, UNPR pe panoul 5, iar UDRMR are voie să afişeze pe panoul nr. 6.

A existat şi un bilet pentru preşedintele suspendat Traian Băsescu, însă acesta a rămas în urnă. Afişele preşedintelui vor putea fi expuse pe poziţia a 7-a, şi totodată ultim, de pe panourile de afişaj, care pot fi folosite pe ambele feţe. 

Numerotarea acestora se face pornind de la panoul cel mai apropiat de turnul Bisericii Evanghelice. 

Un element de noutate este acela că afişajul electoral în alte spaţii decât locurile speciale este posibil doar cu acordul scris al proprietarului.

Pentru cele şase partide parlamentare care au dreptul la panouri şi pentru preşedintele suspendat Traian Băsescu vor fi amplasate câte şapte panouri în 16 locaţii, aceleaşi ca şi la alegerile locale:

1. Strada Liviu Rebreanu, nr. 1 – în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa

2. Piaţa Morii, nr. 56 – în zona magazinului DOMUS

3. Bulevardul General Grigore Bălan – în faţa Spitalului Judeţean (lângă fântâna arteziană)

4. Calea Moldovei, nr. 24 A – în zona magazinului UNICARM

5. Strada Andrei Mureşanu – în faţa blocului Lamă

6. Bulevardul Decebal, nr. 46 – în faţa magazinului Comautosport

7. Strada Gării – în zona magazinului BILLA

8. Strada Impăratu Traian, nr. 57 – în zona magazinelor FAMILIA

9. Bulevardul Independenţei, nr. 54 – în zona Bisericii Sfânta Ana

10. Bulevardul Independenţei, nr. 97-99 – în zona magazinului KAUFLAND

11. Localitatea componentă Ghinda – în zona şcolii generale

12. Localitatea componentă Sărata – în faţa magazinului mixt

13. Localitatea componentă Sigmir – în zona bazei sportive

14. Localitatea componentă Slătiniţa – în faţa imobilului nr. 29 (fostul magazin sătesc)

15. Localitatea componentă Unirea – în zona Şcolii Speciale ”Lacrima”

16. Localitatea componentă Viişoara – în faţa imobilului nr. 21 (fostul magazin sătesc).

Pentru referendum, numărul alegătorilor din Bistriţa-Năsăud înscrişi pe listele electorale permanente este de 261.825. La nivel naţional, numărul alegătorilor este 15.714.403.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS