Actualitate

Pe viitor, teren cu suprafaţă sintetică multisport la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu”

Primăria Bistriţa vrea să amenajeze terenul de 826 mp situat în incinta Colegiului Naţional ”Andrei Mureşanu” cu suprafaţă sintetică de tip multisport, pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică şi sport. Finanţarea ar urma să se facă de la bugetul local pe 2015 şi anii următori. Proiectele de susţinere financiară a CS For You şi ACS Tenis ELP au primit aviz negativ.

În bugetul local pe 2014 nu au fost prevăzute sume pentru această investiţie, însă municipalitatea va avea în vedere, la întocmirea bugetului pe 2015 şi anii următori, posibilitatea alocării de bani pentru modernizarea terenului. 

Acest proiect, care a pornit de la o propunere făcută de consilierul local PDL Alin Seserman, va fi discutat joi în şedinţa Consiliului Local Bistriţa. Dacă va fi aprobat., în acelaşi timp va fi abrogată o hotărâre a CL din 2012, care prevedea închirierea terenului pentru amenajarea unui teren de sport cu gazon artificial şi iluminat nocturn la CNAM. În 2012, Direcţia Patrimoniu a organizat o licitaţie cu repetiţie pentru închirierea acestuia, însă n-a fost depusă nicio ofertă.


Tot în şedinţa de joi a CL, va fi discutat şi proiectul consilierilor Alin Seserman şi Mihai Sărmăşan prin care Clubul Sportiv For You Bistriţa-Năsăud ar urma să primească 60.000 lei pentru desfăşurarea activităţii pe anul 2014. Clubul îşi propune pregătirea copiilor de până la 16 ani, obiectivul vizat fiind atragerea a cel puţin 100 de copii din şcolile bistriţene spre practicarea acestui sport, în primul an, urmând ca pe viitor să fixeze obiective concrete, pregătirea copiilor fiind gratuită. Direcţia Economică propune respingerea proiectului, deoarece în bugetul local pe 2014 nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie şi s-ar încălca legea dacă proiectul ar fi adoptat.

Cei doi consilieri municipali PDL solicită şi  susţinerea financiară cu 40.000 de lei a Asociaţiei Club Sportiv Tenis ELP din Bistriţa pentru desfăşurarea activităţii sportive la disciplina tenis de câmp. Clubul îşi propune situarea a cel puţin doi jucători între primii 10 jucători din ţară la nivel de juniori şi clasarea în primii 20 la nivel de seniori în condiţiile în care toţi jucătorii au sub 17 ani. Şi în acest caz, ca şi în cel menţionat mai sus, propunerea este de respingere a proiectului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS