Actualitate

Penitenciarul Bistriţa s-a implicat în campania de ajutorare a persoanelor din zonele calamitate

Penitenciarul Bistriţa s-a alăturat campaniei umanitare iniţiate la nivelul întregului sistem penitenciar din ţară pentru ajutorarea persoanelor din zonele afectate de căderile abundente de zăpadă, atât prin aportul personalului, cât şi al persoanelor private de libertate.

În acest sens, cadrele Penitenciarului Bistriţa au donat sume de bani din care s-au achiziţionat produse alimentare, care au fost trimise deja, prin intermediul Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan” Bistriţa.

În acelaşi timp, situaţia dificilă cu care se confruntă semenii noştri a impresionat şi persoanele private de libertate din custodia Penitenciarului Bistriţa, aşa încât, mai mult de jumătate dintre acestea şi-au donat raţia de pâine corespunzătoare zilei de marţi, informează purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistriţa, inspector Laura Opriş.

Suma de bani reprezentând contravaloarea pâinii donate va fi folosită pentru achiziţionarea de produse alimentare, care, de asemenea, vor fi predate în zilele următoare unui centru de colectare din oraş pentru a ajunge în  zonele calamitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS