Ziua Mondială a Apei este considerată o zi importantă de readucere în atenţia opiniei publice a semnificaţiei pe care o au apa, calitatea apei şi accesul la apă, în cadrul unei familii, a unei comunităţi sau naţiuni, fiind strâns legate de accesul la hrană.
În acest an, tema mondială a apei a abordat legătura dintre apă şi siguranţa alimentelor. Accesul la apă înseamnă accesul la hrană, iar accesul la apă de mai bună calitate înseamnă o hrană de mai bună calitate.
Primăria Bistriţa a desfăşurat acţiune de ecologizare a malului stâng al râului Bistriţa, de la Podul Budacului până la Podul Jelnei.
Primii care au răspuns invitaţiei de a participa la această campanie, desfăşurată sub motto-ul ”Lumea este însetată pentru că nouă ne este foame!”, au fost elevii de la Grupul Şcolar Forestier şi de la Grupul Şcolar Agricol.
Prin astfel de demersuri, municipalitatea încearcă să dezvolte o atitudine responsabilă faţă de mediu a bistriţenilor, să-i facă să devină conştienţi de importanţa păstrării curate a mediului în care trăiesc, respectiv a protejării resurselor de apă.
Aquabis a sărbătorit Ziua Mondială a Apei printr-o tradiţională “Zi a porţilor deschise”. Elevii şcolilor din municipiul Bistriţa au fost primiţi la Staţia de Tratare a Apei sau la Staţia de Epurare, unde pot cunoaşte modul în care este tratată apa de râu înainte de a ajunge la robinete sau cum apa uzată este tratată înainte de a fi deversată înapoi în râul Bistriţa cu o calitate corespunzătoare.
”În calitatea sa de Operator Regional în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi epurării, SC Aquabis SA face eforturi pentru ca un număr tot mai mare de locuitori ai judeţului să beneficieze de apă potabilă şi de servicii de canalizare. Preocuparea pentru o apă curată trebuie să ne aparţină în egală măsură tuturor, aceasta fiind garanţia că vom beneficia de calitatea apei nu doar noi, ci şi copiii noştri”, a precizat Aquabis.
Proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, va aduce apă potabilă în casele a peste 18.000 locuitori şi va colecta şi epura apa uzată de la alţi 30.000 locuitori ai judeţului, care se vor adăuga celor 138.301 locuitori care beneficiază în prezent de alimentarea cu apă potabilă şi celor 93.621 locuitori care beneficiază de canalizare.
Aşa cum se cunoaşte deja, costul total al proiectului este de 83 251 651 euro. Sursele de finanţare se împart după cum urmează: 64.076.715 euro din Fondul de Coeziune, 9.799.968 euro subvenţie de la bugetul de stat, 1.507.687 euro subvenţie de la bugetul local şi 7.867.281 euro asiguraţi de către Aquabis, printr-un credit. Proiectul se află în plin proces de implementare.
”Astfel de investiţii sunt cu adevărat finalizate în momentul în care apa curge la robinetele din casele consumatorilor iar apa uzată este colectată în reţele de canalizare şi epurată în staţii de epurare eficiente. În condiţiile în care apa din fântâni este improprie, când sursele de apă potabilă de adâncime scad cantitativ şi calitativ, apa potabilă distribuită prin sistemul centralizat rămâne singura alternativă, dar şi cea mai sigură din punct de vedere al calităţii sale. Pentru a nu polua şi mai mult apele de suprafaţă şi de adâncime, colectarea apelor uzate şi epurarea lor corespunzătoare sunt obligatorii”, anunţă Aquabis.
Şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud marchează Ziua Mondială a Apei.
Joi, personalul instituţiei a desfăşurat o acţiune de ecologizare a malurilor râului Bistriţa, între puntea TBC şi Şcoala Generală nr. 5.
Sâmbătă dimineaţă, SGA Bistriţa-Nasăud va derula o nouă o acţiune de curăţare, de această dată a malurilor râurilor Budac şi Şieu (care sunt în regim de arii naturale protejate), în parteneriat cu Primăria Mărişelu şi cu câteva organizaţii şi asociaţii.
Adaugă comentariu