Inspectorul general adjunct Mircea Romocea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud a declarat, miercuri, că, din informaţiile sale nu sunt bani pentru plata acestor premii, aşa încât cei care le-au primit vor trebui să se mulţumească doar cu diplomele.
„În anul şcolar 2009-2010, au depus solicitări pentru obţinerea de distincţii şi premii un număr de o sută de profesori cu grad didactic unu din totalul de 1040 câţi deţin acest grad. Aşadar, 6% dintre profesorii cu grad didactic I aveau dreptul de a obţine premii şi distincţii de acest tip. Mă refer la Gheorghe Lăzăr clasele I, II, II şi la diploma de excelenţă. Au fost validate de către comisia judeţeană un număr de 62 asemenea dosare, iar lista a fost transmisă MECTS. De la acel moment, noi nu am mai avut pârghii pentru plata lor. Pe fiecare dosar s-a trecut suma pe care ar fi urmat să o primească, iar la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud ar fi fost vorba de suma totală de 300.000 – 350.000 de lei”, a declarat Mircea Romocea.
El a spus că este sceptic că aceşti bani vor mai ajunge în buzunarele cadrelor didactice întrucât nu sunt fonduri.
O educatoare de la Grădiniţa „Trenuleţul Veseliei” din Bistriţa, Aurica Avram (foto), a declarat, miercuri, că răspunsul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud nu o mulţumeşte.
„A fost primul meu premiu ca dascăl care a muncit 20 de ani. Am participat la simpozionae, am publicat articole în ziare, am contribuit la editarea unor cărţi. Am luat punctaj maxim şi urma să primesc nu doar diploma, ci şi premiul, în cazul meu 4000 de lei. Nu am primit banii, deşi am bătut atât la uşile ISJ, cât şi la ale Primăriei Bistriţa. M-au trimis de la unii la alţii şi nu s-a rezolvat nimic. Am decis să dau în judecată MECTS. Avocata mea face demersurile şi am convingerea că voi avea câştig de cauză”, a declarat ea.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, a spus că educatoarea s-a adresat degeaba municipalităţii.
„Primăria Bistriţa nu poate plăti contravaloarea unor premii în condiţiile în care acestea sunt acordate de MECTS. Am trimis-o pe doamnă la ISJ”, a declarat Ruşti.
Distincţiile „Gheorghe Lazăr” s-au acordat până în anul şcolar 2009-2010 cadrelor didactice care au primit calificativul “foarte bine” pentru activitatea din ultimii 20 de ani, autori sau coautori ai unor manuale sau programe şcolare, lucrări sau comunicări prezentate la congrese sau sesiuni ştiinţifice şi care deţineau cel puţin un premiu la faza naţională a olimpiadelor şcolare. Conform regulamentului privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic din învaţământul preuniversitar, unui cadru didactic nu i se pot acorda, simultan, două distinctii, iar cel care a beneficiat de o distincţie, poate solicita acordarea alteia de nivel superior, după minimum cinci ani.
Distincţiile „Gheorghe Lazăr” au fost însoţite de premii reprezentând 10 la sută (pentru Diplome “Gheorghe Lazăr” grad III), 15 la sută (Diplome “Gheorghe Lazăr” grad II) şi respectiv 20 la sută (pentru Diplome “Gheorghe Lazăr” grad I) din suma salariilor de bază primite de cadrele didactice beneficiare în ultimele 12 luni.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu