Actualitate

Pentru cine se pregăteşte un incubator de afaceri în Parcul Industrial

În Parcul Industrial Bistriţa Sud va exista un incubator de afaceri, a decis Consiliul Local în ultima şedinţă. Firmele  la început de drum vor beneficia de chirii modice pentru sedii, de consultanţă în marketing şi chiar de o hală de producţie pentru prototipuri sau producţie de serie mică.

Managerul Business Park Bistriţa Sud, Iulius Dumitru, a declarat pentru Timp Online că e nevoie de un incubator de afaceri „pentru a putea să păstrăm tinerii în localitatea noastră”.

„Un incubator de afaceri este o structură în care intră firmele nou înfiinţate, aşa-numitele start-up-uri, care sunt Iulius Dumitrususţinute timp de doi-trei ani, susţinerea aceasta însemnând faptul că vor plăti o chirie modică, poate chiar zero, vor avea sprijin în ceea ce priveşte marketingul produselor sau al serviciilor pe care le oferă, vor putea primi finanţare nerambursabilă cu sprijinul celor care conduc incubatorul de afaceri. Aşadar e un fel de chintesenţă a sprijinului la început de drum pentru o astfel de entitate de start-up. De asemenea, dorim să avem şi o mică hală de producţie acolo pentru ca ei să facă prototipuri sau serie scurtă, aceasta urmând a fi utilată cu banii incubatorului de afaceri. După 2-3 ani, o astfel de societate poate pleca din incubator şi intră numai bine în Parcul Industrial unde îi putem oferi spaţiu să se dezvolte în continuare. S-ar lega cele două proiecte”, a spus Iulius Dumitru.

Potrivit acestuia, de curând s-a lansat Programul Operaţional Regional Axa 2 care are înglobată şi o astfel de linie de finanţare a incubatoarelor de afaceri, acesta fiind motivul pentru care managerul Parcului Industrial s-a gândit că ar fi interesant să se dezvolte şi o astfel de structură de sprijin a afacerilor.

Grupul PNL din Consiliul Local Bistriţa, prin consilierul Ioan Peteleu, preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a Patronatului Naţional Român, a susţinut însă că e nevoie de un incubator de afaceri în oraş pentru ca tinerii care pornesc o afacere să nu fie obligaţi să cheltuie bani cu transportul până la Sărata. De cealaltă parte, Iulius Dumitru a susţinut că nu e nicio problemă ca un oraş să aibă două sau mai multe incubatoare de afaceri, în prezent Bistriţa neavând, din păcate, niciunul.

„De exemplu, în localitate poate fi un incubator doar de soft şi industrii creative, pe când în Parcul Industrial poate să aibă şi o mică componentă manufacturieră”, a spus Iulius Dumitru.

Parcul Industrial Bistriţa Sud, amenajat cu bani europeni, are ca termen de finalizare luna octombrie a acestui an, însă Iulius Dumitru speră că acesta îşi va deschide porţile luna viitoare: „Proiectul trebuie să se încheie în 30 octombrie, dar eu am certitudini că ne vom putea muta acolo chiar în septembrie”.

Consiliul Local Bistrița a aprobat în ședința din 13 august un proiect privind aprobarea dezmembrării terenului proprietatea privată a municipiului Bistriţa, în suprafaţă de 39.704 mp, şi constituirea unui drept de superficie asupra terenului in suprafaţă de 1.400 mp în favoarea societăţii Business Park Bistriţa Sud SRL, în vederea realizării unui incubator de afaceri. Reprezentanții munciipalității și managerul Business Park Bistriţa Sud SRL au discutat despre posibilitatea realizării proiectului “Incubator de afaceri” pe o suprafaţă de 1.400 mp. Astfel, s-a convenit de comun acord ca acest proiect să se realizeze pe lotul nr. 9, parcela 34, situată la intrarea  dinspre localitatea componentă Sărata. Societății Business Park Bistriţa Sud SRL i se conferă dreptul de a realiza şi menţine investiţia pentru o perioadă de cel puţin 3 ani de la finalizarea proiectului.

Lucrările în Parcul Industrial din Sărata sunt realizate de asocierea SC Antrepriza Reparaţii şi Lucrări ARL SA Cluj – SC Serbis SRL Bistriţa. Valoarea contractului de execuţie este de 24.223.601,86 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 35.170.442,56 lei. Jumătate din costurile proiectului sunt suportate de municipalitate, din creditul de 40 de milioane lei contractat de la bancă.

La final, vor fi 1.900 m străzi de incintă, 1.116 m drum de acces, 1.900 m pistă pentru ciclişti, 14.286 mp spaţiu verde, 2.160 m reţea distribuţie apă, 1.600 m reţea distribuţie gaze naturale, 1.550 m reţea electrică de joasă tensiune, 5.460 m reţea pentru iluminatul public şi o staţie de epurare independentă. Structura parcului: suprafaţă totală – 30 ha, spaţii logistică – 12 %, spaţii industrie – 38%, spaţii servicii administraţie – 5%, spaţii verzi – 15%, drumuri şi tehnico-edilitare – 30%. Toate spaţiile vor fi prevăzute cu parcări (peste 1.700 de locuri).

13 comentarii

    • Orice afacere, mică sau mare, nouă sau mai veche pe piață, are nevoie de finanța. Odată fixat locul pentru afaceri nu este suficient apă, canal, gaz, energie electrică. Instituțiile financiare trebuie ofertate cu spații. Firmele de consultanță bursieră să poată oferii sprijinul finanțării prin bursă. Se specifică lungimea instalațiilor electrice, poate util ar fi și puterea instalată, limita maximă pentru un utilizator.

  • Ideea incubatorului de afaceri este foarte buna. Face parte din categoria ideilor economiei de piata non-capitaliste atat de benefice pentru mici intreprinzatori, cei mai importanti intr-o democratie si societate libera si prospera in intregul ei… Bravo celor care s-au gandit la asa ceva.

  • in romania o afacere buna nu are nevoie de un incubator!
    e un mod de a „deraia” niste bani sau a profita de niste bani prin astfel de mijloace!!!
    P.S. Fara „oua” incubatorul de afeceri va fi doar un……”cofraj de carton” care de obicei dupa „folosire” se va arunca!

    • Vorbeşti prostii… habar n-ai cum funcţionează un incubator de afaceri şi ce oportunităţi deschide firmelor afiliate…

    • ….firmelor afiliate?
      explica-te!
      adica firme nou infiintate a „UNORA” ce-si baga copiii cu facultate de nota 5 sa vada si ei cum se fac banii?
      e un fel de fabrica de facut milionari de carton?
      adica cei ce fac afaceri dupa punctul si virgula din studiul de fezabilitate si dupa ce trag linie sunt zero si la propriu si la figurat?
      fara munca de jos nu ajungi sus decat dupa ce pici odata!

    • Bati campii. Esti 100% politruc, folosesti doar vorbe, pe care le amesteci alandala. Din ce spui tu nu reiese nimic… Precum nici de la Oportunitati, nici de la Chereji nu reiese nimic. Nici Dumitru nu-i mai presus… Mestecati vorbe, atat. Tot ce rezulta clar e ca sunteti contra/pentru si ca bolborositi niste texte confuze de stanga/dreapta, ca sa prostiti lumea, in interes politic. Jos cu voi, …! indiferent pentru cine latrati la luna! Si ma doare-n cot de incubatorul de rahat, indiferent al cui ar fi! Sa va ia … pe toti, … oportunisti politici ce sunteti!

    • administrez 3 afaceri diferite care nu are treaba cu politicul si cu nici un ban de la stat care ma face sa spun cele de mai sus….INCUBATOARELE DE AFACERI SUNT PENTRU UNII O OPORTUNITATE DE A FURA NISTE BANI….
      ASCULTA BUJIE….DE CE NU FACE STATUL UN incubator din asta prin care sa reduca impozitul pe venit, sa reduca teveaul si sa mai cumuleze unele taxe ????
      sau de ce nu se INCETEAZA CU DUBLA IMPOZITARE?
      sa impoziteti pamantul sa platesti impozit pe norma de venit agricol aplicat produselor agricole care le faci sau nu le faci…..dupa care sa impozitezi si persoana fizica autorizata ESTE SAU NU UN INCUBATOR DE AFACERI???

  • Intr-adevar, locul cel mai portivit pentru un incubator de afaceri este in Parcul Industrial. Faptul ca acolo va exista şi o mică hală de pentru prototipuri sau microproductie, creaza premizele ca pe langa incubatorul de afaceri sa se dezvolte si activitati de cercetare si inovare. Astfel se realizeaza dezideratul integrarii cercetarii cu productia din parcul industrial. Unele observatii legate de distanta pana la Sarata sunt de-a dreptul puierile, mai ales ca dupa finalizarea Podului Berariei, se creaza posibilitatea realizarii unei legaturi directe pe malul stang al raului Bistrita intre oras si Parcul Industrial, evitand aglomeratia din localitatea Viisoara.

    • E foarte frums ce se spune despre incubatorul de afaceri.
      Pana la urma ce este?
      Un fel de spriru haret?
      Un fel de curs de perfectionare pentru someri care nu au unde lucra?
      Un fel de bancomat care nu da rest?
      Un fel de microintreprindere ce nu plateste chirie si e formata din microcipuri care face chintesenţă pentru angajatii care nu vor plati transportul pana la servici??? concluzie: un fel de spiru haret plin de oua clocite! (firme ne-eclozate)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.