Actualitate

Percheziții în BN: Patru persoane șantajau o minoră cu imagini compromițătoare

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea DIICOT, au descins la locuințele unor persoane care ar fi șantajat o minoră cu imagini compromițătoare cu ea, pentru a obține favoruri sexuale.

”La data de 8 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor DIICOT – BT Bistriţa-Năsăud, au efectuat 5 percheziţii pe raza județului. Au fost vizate locuințele a patru persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă, șantaj, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu”, informează Poliția Română.


Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie-mai 2018, cele patru persoane cercetate ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră de 16 ani, filmând cu un telefon mobil.

Ulterior, aceștia ar fi distribuit imaginile obținute și ar fi șantajat-o pe minoră, prin intermediul unor rețele de socializare, în vederea obținerii de noi favoruri sexuale. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți și de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe sisteme informatice care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.

Două persoane cercetate au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

În activități au fost angrenați și polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Județean Bistriţa-Năsăud.

Foto cu caracter ilustrativ

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS