Actualitate

Percheziții în Bistrița-Năsăud într-un dosar de înșelăciune și fals

Au fost puse în executare 30 de mandate de percheziție domiciliară, la adresele unor persoane fizice, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice, din Sibiu, Timiș, Constanța, București, Bistrița-Năsăud, Caraș Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara și Gorj, informează într-un comunicat Poliția Română.

În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăți comerciale ar fi solicitat și ar fi obținut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program național, inducând în eroare o instituție și băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei.

În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care aveau aprobate finanțări prin intermediului unui program național, în sume de 200.000 de lei și TVA (în cazul societăților neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate.

Ulterior, ar fi schimbat sediului social al societății la o singura adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăților.

În vederea derulării programului și obținerii sumelor de bani în baza contractului de finanțare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obținerea finanțării.

După încasarea sumelor de bani, societăților comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat.

Opt persoane vor fi conduse la Poliție, în vederea audierii.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Foto cu caracter ilustrativ

1 comentariu

  • Ăștia-s antreprenorii/afaceriștii /”biznismenii” (sau cum le-o mai fi plăcând lor să li se zică prin sat…) noștri!!

    16
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS