”În această dimineaţă, poliţiştii din Suceava efectuează 10 percheziţii domiciliare în două judeţe, la persoane bănuite că ar fi sustras de pe teritoriul Italiei mai multe vehicule şi utilaje, pe care le-ar fi comercializat în România. Peste 70 de poliţişti de investigaţii criminale şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava efectuează 10 percheziţii domiciliare şi descinderi pe raza judeţelor Suceava şi Bistriţa-Năsăud, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furt şi trafic de vehicule industriale şi de mare tonaj”, informează Poliţia Română.
În fapt, mai multe persoane din judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud sunt bănuite că ar fi sustras utilaje şi vehicule de pe teritoriul Italiei, pe care ulterior le-ar fi transportat şi comercializat în Romania.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproape 200.000 de euro.
În ultimii doi ani, poliţiştii din Suceava au documentat, în colaborare cu autorităţile judiciare din Belgia şi alte state, activităţi infracţionale de aceeaşi natură, prejudiciul total ridicându-se la aproape 1 milion de euro.
ACTUALIZARE
Două persoane au fost încarcerate, iar mai multe tractoare, o semiremorcă şi un autoturism au fost confiscate în urma a zece percheziţii ale poliţiştilor, în vederea destructurării grupării infracţionale, a precizat IPJ Suceava.
Au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare şi descinderi poliţieneşti pe raza celor două judeţe, vizate fiind patru persoane, respectiv S.N., de 40 de ani, din oraşul Cajvana – Suceava, S.I., de 43 de ani, din municipiul Fălticeni – Suceava, D.I., de 45 de ani, din Salva – Bistriţa Năsăud şi A.G., de 42 de ani, din oraşul Cajvana – Suceava.
Cele patru persoane sunt acuzate de furt calificat, înşelăciune în formă continuată şi tăinuire în formă continuată.
În cadrul acţiunilor desfăşurate şi a percheziţiilor derulate au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării vehicule de mare tonaj, un autoturism de lux, calculatoare, telefoane mobile, documente necesare înmatriculării vehiculelor, înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, sume de bani (peste 10.000 lei). Au fost ridicate şase tractoare agricole, o semiremorcă şi un autoturism ce era semnalat ca fiind furat din Elveţia.
Trei bărbaţi au fost conduşi la sediul IPJ Suceava, în urma audierilor poliţiştii dispunând prin ordonanţă reţinerea a două persoane, respectiv S.N. din Cajvana şi S.I. din Fălticeni, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei competente cu propunere de emitere a mandatelor de arestare preventivă. Cei doi bărbaţi au fost introduşi în arestul IPJ Suceava.
Adaugă comentariu