Social

Percheziții la Rodna. Șapte persoane, duse la Poliție

(FOTO) Miercuri dimineață, au fost puse în aplicare șapte mandate de percheziție la domiciliile și sediile unor persoane fizice și juridice, bănuite de contrabandă cu produse vamale și accizabile, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Perchezițiile au fost efectuate în localitatea Rodna, într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorilor DIICOT Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate o armă letală de vânătoare aflată în circuitul ilegal, 375 de litri de alcool, lemn perforat pe interior, cu privire la care există suspiciuni că a fost folosit la transportarea unor produse supuse accizării. Totodată, au mai fost ridicate în vederea continuării cercetărilor înscrisuri cu valoare probatorie.

În urma perchezițiilor, șapte persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale.

De asemenea, în cauză sunt efectuate demersuri pentru identificarea și indisponibilizarea unor bunuri în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurator.

La activități au participat polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigații Criminale, Ordine Publică, Criminalistic și Acțiuni Speciale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS