Primăria Bistrița anunță că a fost prelungită perioada de consultare a cetățenilor pentru actualizarea Planului Urbanistic General și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, pentru stabilirea elementelor de temă și identificarea prealabilă a nevoilor la care PUG trebuie să răspundă.
Bistrițenii sunt invitați să transmită observații și propuneri, până la data de 15 decembrie, privind stabilirea elementelor de temă: obiective principale, reglementări necesare, aspecte și prevederi principale ce urmează a fi abordate.
Cetățenii municipiului, reprezentanți ai instituțiilor și societăților, ONG-urilor, sunt rugați să facă și observații critice cu privire la reglementările PUG – RLU existent și să facă propuneri de îmbunătățire a reglementărilor existente, precum și a domeniilor de dezvoltare a municipiului.
Cei interesaţi pot trimite observaţii şi propuneri în scris, la Registratura Primăriei municipiului Bistriţa, str. Gheorghe Şincai nr. 2, sau pe adresa de e-mail primaria@primariabistrita.ro sau pugbistrita@primariabistrita.ro.
Observațiile trebuie să aibă ca obiect propuneri de îmbunătățire a reglementărilor urbanistice existente și care urmează a fi incluse în tema de proiectare.
Răspunsurile la propunerile transmise vor fi puse la dispoziţia publicului prin anunţ la sediul primăriei care se va regăsi pe un afişier dedicat, pe pagina de internet www.primariabistrita.ro, persoană de contact Rus Cornelia, precum şi prin intermediul adresei electronice de corespondenţă a solicitanţilor precizate de aceştia, în maxim 15 zile după perioada de consultare, respectiv 30 decembrie.
Consultarea cetățenilor se va face și în celelalte etape de actualizare PUG prevăzute de Ordinul 2701/2010 privind Metodologia de informare și consultare a publicului, iar probleme punctuale privind extinderea limitelor intravilanului sau probleme referitoare la modernizare străzi și asigurare utilități nu fac obiectul stabilirii temei de proiectare, aceste aspecte urmând să fie analizate într-o altă etapă.
Telefoanele puse la dispoziție de Serviciul Urbanism pentru informarea şi consultarea publicului sunt 0263-223 923, 0263-224 706, interior 170.
Scoateți din PUG și RUL Bistrița tâmpenia cu lărgirea străzilor Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu.
Observ că îți dai plusuri și mie minusuri de pe IP-uri diferite, merită efortul? Mai bine explică-ne de ce spui că e o tîmpenie, eu chiar nu știu de ce ar fi, explică-ne, poate ai dreptate!
Propuneri:
https://timponline.ro/primaria-bistrita-demararea-procedurilor-de-actualizare-a-planului-urbanistic-general/?unapproved=251633&moderation-hash=996af58e3abad38e4b04881f29285494#comment-251633
OBIECTIV PRINCIPAL:
Precizarea în PUG Bistrița a unei CENTURI ADEVĂRATE TOTAL ÎN AFARA INTRAVILANULUI municipiului Bistrița.
Da, o nouă centură prin afara intravilanului este singurul Obiectiv Principal al orașului și aceasta va trebui să facă parte din Drumul Expres Dej-CluJ sau Autostrada Nordului ( ce o fi el că se pare că nimeni nu știe ), deasemenea această nouă centură va trebui conectată la Drumul Expres Dej-Cluj respectiv la Autostrada Nordului undeva prin două intesecți una între Sărățel-Cranimăt și Sărata-Viișoara cealaltă între Unirea și Livezi.
Albert, nu zici nimic nou si deja domnul Primar si PNL-ul a anuntat acest proiect. Ceva nou daca se poate astept de la tine si bineinteles sa il adreszi Primariei nu pe ziar. Ca altfel numai vorbim sa ne aflam in treaba. Aici este baiul soc. romanesti, isi consuma energiile de pomana pe onlinuri.
Domnule Balan Marius -Horea,
Mă bucur să aud că și domnul primar Turc a anunțat că va fi o nouă centură este un lucru logic și de bun simț.
Poate știți dumneavoastră la ce fel de centură se referă domnul primar, o centură prin afara intravilanului, la fosta centură, această centură va ocoli tot orașul pe direcția Est-Vest sau numai porțiuni ?
Putenți să-mi dați mai multe detalii despre centura propusă de domnul Primar Turc fiindcă eu nu le cunosc ?
Domnule Balan Marius -Horea
Ştiţi şi dumneavoastră poate mult mai bine ca mine că cei din primărie sunt extrem de opaci la solicitările cetățenilor simpli și până în momentul ce problema nu este relevată în mediu online nu se întâmplă nimic și se continuă cu lucrurile urâte.
Stimate d-le ALBERT. Aveti oarecare dreptate insa ca oameni ca d-vs si opiniile lor sa fie cunoscute ele trebuie transmise intr-un cadru organizat. ONG. Bistrita Civica face acest lucru din 2013 si chiar cu unele rezultate notabile. Va astept cu mult drag sa veniti alaturi de noi ca membru civic activ , macar atunci cand situatia o impune. Referitor la intrebarea pusa sunt sigur ca traseul viitoarei centuri ocolitoare va fi pe la Monari, jelna sau undeva prin zona Crainimat-Viisoara si va iesi pe la Statiunea Pomicola sa preia si traficul dinspre Nasaud si se va strapunge in european in zona Livezile. Impreuna cu mai multi putem ajuta sa iasa lucruri bune pt. orasul nostru. Numai bine si SANATATE !
Stimate domnule Bălan,
Mulţumesc pentru aceste date, sunt foarte bune acest traseie care am înțeles de la dumneavoastră că sunt agreate de domnul Primar și cei din PNL am convingerea că dumneavoastră și cei din Bistrița Civică le veți susține în continuare în fața celor din primărie.
Știți dacă unul dintre cele două traseie este inclus în Drumul Express Dej-Bistrița ?
Obiectiv principal Aeroport Internațional:
„Fără o Centură prin afara intravilanului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, Bistrița rămâne un cătun nenorocit uitat de timp și de lume”
Căutarea unui amplasament propice și protejarea lui până în momentul construcției pentru un Aeroport în zona Bistrița, căutarea acestui amplasament trebuie făcută consultând și comunele limitrofe Bistrița fiindcă nu cred că se va putea găsi un amplasament bun pentru acest aeroport care să fie integral în teritoriul orașului Bistrița.
Stimate ALBERT. Dupa ce se ridica restrictiile pe Bistrita noi cei de la B-ta Civica am anuntat intentia de a avea o discutie cu Edilii orasului pe tema organizarii unei Dezbateri Publice privind CADASTRUL VERDE al orasului. Voi intreba atunci pe domnul Primar care i se pare cea mai potrivita varianta ca traseul ales al viitoarei centuri ocolitoare sa fie cel mai optim. Vom tine legatura si cu siguranta presa va fi instintata. Astea trebuie notate cu atentie inaintea aparitiei si votarii in CL a noului PUG.
Planul de Urbanism General este un document de cea mai mare importanta pentru viitorul orasului nostru. Ca sa nu va mai plangeti ca nu va place cum au gandit edilii nostrii aspectul prasului, retelele stradale si de utilitati (apa, gaz, canalizare ) si multe alte aspecte legate de urbanismul urbei, implicati-va, studiati actualul plan de urbanism si vedeti ce nu e bine si ce s-ar putea corecta. Transmiteti ideile si dorintele voastre celor de la Primarie.
Daca studiati macar plansele din zona unde locuiti veti descoperi multe lucruri interesante. Eu de exemplu am descoperit ca solutia de rezolvare a canalizarilor pe strazile care nu se pot lega la reteaua orasului, construind mini statii de epurare, este cuprinsa in PUG din 2013 dar fostul primar de trista amintire Cretu nu a miscat un deget. De fapt puteti constata ca primarul Cretu nu s-a obosit nici macar sa actualizeze PUGul din 2013, la 5 ani cum cere legea, in 2018 prelungind valabilitatea celui vechi.