La Centrul German din Bistriţa a avut loc lansarea cărţii ”Gledinarul care a îmbătrânit odată cu istoria, Iacobu’ Petreştilor”, autor Dorin Arsinte, directorul cotidianului Mesagerul de Bistriţa-Năsăud.
La eveniment au participat vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, subprefectul Ovidiu Frenţ, directorul Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”, Ioan Pintea, managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, şeful Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu, Alexandru Uiuiu, directorul APIA, Florin Căpraru, pr. Ioan Titieni din Gledin.
Personajul cărţii, Marian Iacob, a împlinit 94 de ani chiar în ziua lansării volumului. Cu această ocazie, Alexandru Pugna i-a înmânat din partea Consiliului Judeţean o diplomă de excelenţă şi flori. Diplomă şi flori, plus un tort, a primit şi din partea editorului.
Cartea vine să întregească un tablou al personalităţilor din satul Gledin, fostă comună grănicerească (1764-1851), se arată în prefaţă. Dorin Arsinte încearcă să dezvăluie personalitatea unui ţăran din Gledin şi peripeţiile acestuia din timpul celui de-al doilea război mondial: soldat în armata maghiară, apoi pe frontul din Rusia, prizonier la ruşi, eliberat printr-o întâmplare greu de imaginat. O particularitate a cărţii este încercarea autorului de a prezenta povestea personajului cu expresii şi cuvinte regionale, cu o anumită pronunţare a cuvintelor.
”Am fost uimit de ce mi-a povestit. Era ca o carte de istorie care mi s-a deschis întâmplător. Mi-a povestit multe lucruri pe care nu le ştiam despre Gledin, despre război, despre el însuşi”, spune Dorin Arsinte, care dedică volumul ”memoriei gledinarilor care au luptat şi au trudit pe acest pământ sfânt al Gledinului”.
”Gledinarul care a îmbătrânit odată cu istoria, Iacobu’ Petreştilor” este a treia carte a lui Dorin Arsinte, după ”Pe urmele Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin” şi ”Pelerin în Grădina Maicii Domnului”.
Adaugă comentariu