Proiectul, derulat de de Liga Apărării Drepturilor Omului- LADO, filiala Cluj, şi de Garda Naţională de Mediu, îşi propune mai multe acţiuni prin care să crească conştientizarea comunităţilor rurale (primari, consilii locale, cetăţeni) în legătura cu impactul activităţilor desfăşurate asupra mediului. El se derulează pe o durată de 18 luni şi este finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.
Iniţiatorii au pornit de la ideea că, în mediul rural, problemele de mediu s-au agravat în ultima perioadă, pe de-o parte datorită slabei informări a cetăţenilor în legătură cu cerinţele naţionale şi europene de mediu, şi pe de altă parte, din cauza unei comunicări ineficiente a deciziilor pe care autorităţile locale le iau şi care pot afecta mediul înconjurător în comunităţile rurale.
Probleme ale comunităţilor, cum ar fi: ariile naturale protejate locale, managementul deşeurilor, exploatarea resurselor naturale (incluzând taierea pădurilor şi colectarea fructelor de pădure), de multe ori nu sunt înţelese de locuitori în sensul dezvoltării durabile. Tocmai de aceea s-a creat „Reţeaua promotorilor pentru sate curate” la care au fost invitaţi să adere şi primarii din Bistriţa-Năsăud. Ei se vor întâlni, joi, la Sîngeorz-Băi şi vor discuta despre atribuţiile lor în domeniul protecţiei mediului, despre arii protejate şi salubrizare.
“Proiectul nostru a înregistrat şi un record în judeţul Bistriţa-Năsăud: cel mai mare număr de reprezentanţi ai primăriilor care au confirmat până la această dată participarea la acţiunea din Sîngeorz Băi, din data de 5 iunie 2014: în total 35 de primari, viceprimari, angajaţi ai primăriilor. Dintre autorităţi şi alte părţi interesate au confirmat: APM Bistriţa-Năsăud, Aquabis – principalul furnizor de servicii de apă şi canalizare din judeţ, Asociaţia Prosomeş – ONG pentru protecţia mediului şi prezervarea resurselor de apă”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Cuvântul de bun venit va fi adresat de Maxim Pop, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud (foto).
E bine ca se promoveaza si asemenea proiecte . Ar fi de dorit ca proiectul sa aiba si finalitate iar autoritatile locale sa implementeze , in fiecare comunitate , un management eficient al mediului . Ca altfel va fi o intalnire ca multe altele . Ce ma surprinde numarul mic de furnizori de utilitati publice care au anuntat participarea , mai concret nimeni din partea celor care raspund de managementul deseurilor . Este o problema foarte serioasa , dar tratata neserios !
sunt curios sa vad ce solutii se vor lua pentru ca cetatenii sa nu mai dea drumul la dejectiile din decantoare pe santuri si in raul Somes……mai ales ca primariile au fost sesizate si nu fac absolut nimic…..ba cei care au avut curajul sa sesizeze dejectiile sunt amenintati de catre primari sa isi vada de treaba lor……am trimis catre primarie o astfel de cerere prin care am sesizat ca ne este pusa sanatatea in pericol iar secretarul de la primarie nu a vrut sa inregistreze cererea…….dupa asta m-a sunat primarul si m-a amenintat sa imi vad de treaba mea………..
adresa trimisa catre una din primariile de pe valea Somesului…..secretarul a refuzat inregistrarea ei…..dupa asta au urmat amenintarile primarului sa ne vedem de treaba noastra…….
Către Primăria
Vă rugăm să binevoiţi a lua următoarele măsuri pentru a duce
o viaţă civilizată :
1.Să amenajaţi un depozit de resturi de materiale de construcţii care să
nu mai fie aruncate pe malul râului Someş
2.Să iniţiaţi întâlniri publice cu populaţia alături de organele de mediu
în care să se explice oamenilor să nu mai dea drumul la dejecţiile
din decantoare în şanţuri întrucât este afectată grav sănătatea noastră(este afectată pânza freatică ,apa din fântâni având de suferit din această cauză,în ultimii ani existând o adevărată epidemie de ţânţari care sunt purtători de viruşi care declanşează boli)
3.Să iniţiaţi alături de comunitate o amplă acţiune de igienizare a râului Someş care a devenit în ultimii ani un depozit de gunoi menajer,în acest sens este nevoie să iniţiaţi întâlniri publice alături de organele de mediu şi să educaţi populaţia să respecte regulile elementare de protecţia mediului,întrucât ne batem joc de viitorul copiiilor noştri
4.Să conştientizaţi misiunea sfântă pe care o aveţi de a proteja natura şi sănătatea noastră : omul este chemat să stăpânească peste natură slujind-o, îngrijind-o. Oare cum poate cineva să creadă că îşi cinsteşte Creatorul dar poate exploata şi batjocori creaţia? Însă totul se plăteşte. Nota trufiei şi lăcomiei este una extrem de mare şi greu de plătit. O plătim nu doar noi, ci o vor plăti şi generaţiile viitoare. Una din cele 10 porunci este să nu ucizi. Dar nu cred că Dumnezeu a avut în vedere doar crima împotriva semenului, ci şi crima împotriva naturii. Dumnezeu i-a încredinţat omului mandatul de a stăpâni peste natură. Stăpânirea omului nu trebuie să fie asemenea unui despot, omul trebuie să stăpânească asupra naturii cum un rege bun stăpâneşte peste poporul său: cu gândul la prosperitatea naţiunii sale. Omul este chemat să stăpânească peste natură slujind-o, îngrijind-o. Oare cum poate cineva să creadă că îşi cinsteşte Creatorul dar poate exploata şi batjocori
creaţia?
nooooo alta forma de pesederizare nooooo
Nu este suficient pt. domniile lor, sa participe doar de fatada la dezbateri despre starea mediului care este cunoscuta deja si de elevii de la gimnaziala.Constatarile si semnalele au fost date de mult de cercetatori ,oameni de stiinta ,ONG,si Ecologisti. Din pacate toate aceste entitati nu au cadrul legal,de a da sanctiuni pentru a impune teama faptuitorului.Aici trebuie sa intervina administratia prin edilii Alesi,si care fiind in slujba Statului trbuie sa fie cu legea la e i si sa o si aplice. Numai ca ei stiu f. bine ca aplicand sanctiuni si in Special in mediul rural, isi atrag antipatii.Din pacate la tara Ecologia este inca un subiect tabuu, si este considerat de administratie ca ceva ce nu aduce plusvaloare.Celor care gandesc asa le recomand sa urmareasca inregistrarile cu Printul CHARLES al MARII BRITANII,