Actualitate Recomandări

Peste 40 de copii din judeţ, la un concurs cu teme religioase. Au pictat icoane şi au scris compuneri

Într-o lume în care cei mai mulţi copii preferă să se joace pe telefoane mobile, tablete sau computere, există şi alţii care aleg să nu facă doar asta, ci să-şi umple timpul pictând icoane sau scriind. 40 dintre ei au participat la concursul cu teme religioase „Bucuria Învierii din sufletul copilului”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Protopopiatul Bistriţa.

„Sunt foarte bucuroasă că fetiţa mea se axează pe religie pentru că ea este cea care ne ţine şi ne călăuzeşte pe căile bune. Fiicei mele îi place să picteze icoane, iar eu iubesc lucrul acesta. Îmi place să văd că o preocupă lucrul acesta. O preocupă în general învăţătura. Ca părinte mă îngrijorează preocupările actualei generaţii fiindcă nu e ok să stai toată ziua pe telefoane, tablete şi computere. Eu îi supraveghez pe cei trei copii ai mei, mai am şi doi băieţi, dar nu stăm tot timpul împreună. Când nu sunt cu mine, probabil tot pe telefon stau, dar eu încerc să le transmit nişte valori fiindcă de la părinte păorneşte totul. Cu cât ne străduim noi, părinţii, mai mult, cu atât copiii sunt mai buni”, a declarat pentru Timp Online Anca Bondrea, a cărei fiică, Daria Eliza Bondrea, a participat sâmbătă la concursul „Bucuria Învierii din sufletul copilului”, organizat la Protopopiatul Bistriţa.

Copiii cu care am stat de vorbă ne-au spus că utilizează la rândul lor tehnica, însă mai mult ca să se informeze, dar îşi fac timp şi pentru pasiuni precum pictura, literatura sau muzica.

Inspectorul de religie Adrian Cherhaţ a spus că la ediţia a şasea a concursului „Bucuria Învierii din sufletul copilului” au participat peste 40 de copii din clasele V-XII din tot judeţul.

„Copiii sunt interesaţi de acest concurs pe care îl organizăm doar al nivel judeţean. Eu cred că pasiunea copiilor de azi pentru tot ce înseamnă tehnică se completează foarte bine cu alte preocupări ce ţin de spiritualitate în pofida unor păreri diferite. Viaţa religioasă şi preocupările pentru activităţile religioase ţin de manifestările interioare ale sufletului nostru. Cred că tehnica ne ajută în acest sens în foarte multe aspecte, mai ales în ce priveşte redarea unor imagini sau texte şi împletirea celor două aspecte cred că ne oferă un cadru optim de lucru şi de dezvoltare personală. În judeţul nostru, aproape 98% dintre elevi au ales să studieze religia în şcoli şi sunt foarte ataşaţi de această disciplină. Ca inspector am urmărit cât de mult sunt ataşaţi elevii de discipşină şi chiar şi acolo unde profesorii nu sunt abili să îi atragă sau să se facă plăcuţi copiilor – sunt şi asttfel de situaţii, trebuie să recunoaştem – copiii sunt interesaţi de religie ca disciplină fiindcă, trebuie să recunoaştem, e o lume fascinantă”, a spus Adrian Cherhaţ.

Concursul județean „Bucuria Învierii din sufletul copilului”, ediția a VI-a, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Protopopiatul Ortodox Român Bistrița, a avut două secțiuni: creație plastică și creație literară, iar temele de anul acesta care au putut fi abordate în cadrul lucrărilor au fost: „Mărturisitori ai credinței în închisorile comuniste”, „Rolul și rostul icoanei în viața creștină”, „Slujirea și activitatea Patriarhului Justinian al României” și „Învierea Domnului – bucuria noastră”.

Câştigătorii concursului vor primi diplome şi premii de Rusalii, într-un cadru festiv.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.