Recomandări Social

Peste 800 de oieri vor subvenţii de la stat pentru lână. Câţi bani ar putea primi

Oierii din Bistriţa-Năsăud s-au înscris într-un număr destul de mare la Direcţia Agricolă Bistriţa-Năsăud pentru a primi subvenţia de un leu pentru fiecare kilogram de lână vândut sau predat unor centre de procesare. Dacă li se vor aproba cererile, ei ar urma să primească în total peste 620.000 de lei.

Potrivit lui Nuţu Tabără, directorul Direcţiei Agricole Bistriţa-Năsăud, până în data de 30 august a.c., când a fost termenul limită pentru înscrieri, şi-au depus cereri 839 de oieri pentru 201.248 de capete de oi şi o cantitate estimată de 627.224 kilograme de lână din rasa Ţurcană Românească.

Subvenţia de un leu pe kilogramul de lână se acordă pentru cantitatea vândută cu acte doveditoare sau cea predată la centrele de colectare. Măsura a fost anunţată de Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în cadrul unei vizite în judeţul Ialomiţa, în luna mai a acestui an.

„75% din lâna din România se aruncă. În programul nostru este prevăzut pentru anul viitor să realizăm centre de colectare, dar am vrea să nu pierdem nici anul acesta lâna. Vrem să-i încurajăm pe oieri să nu arunce lâna pe câmp sau să nu o ardă. Ministrul Agriculturii împreună cu ministrul Cercetării au început să se gândească la cum poate fi folosită lâna în alte domenii faţă de cele tradiţionale. Au realizat un material pentru izolare, care este mult mai bun decât vata minerală. Ministrul Agriculturii le spune că dacă vor păstra anul acesta lâna la anul vor primi subvenţie pe fiecare kg de lână vândută, cel puţin 1 leu”, a afirmat Dragnea, potrivit agroinfo.ro.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS