Actualitate

Peste 900 de companii de top în judeţ. Vasile Bar: Contextul e fericit, economia e în creştere

(FOTO) A 24-a ediţie a Topului firmelor din judeţul Bistriţa-Năsăud a reunit, în saloanele Hotelului Metropolis, cele mai de succes companii din judeţ. În total, 904 firme s-au clasat pe primele trei locuri în topul întocmit în funcţie de domeniul de activitate şi dimensiune.

„Suntem în proporţie de 90% aceiaşi ca şi anul trecut pentru că firmele bistriţene sunt firme cu profitabilitate pe termen lung. La Oficiul Registrului Comerţului sunt înregistrate 8987 de firme active din care au depus bilanţ contabil 7771, iar dintre acestea 5987 sunt cu cifra de afaceri mai mare de un leu. Dintre ele, 526 sunt firme cu participare de capital străin. Un număr de 130 sunt firme cu capital italian, iar 100 au capital german, însă cea mai mare investiţie din judeţ este cu capital german”, a spus preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Bar.

Potrivit acestuia, clasamentul s-a întocmit în funcţie de domeniul de activitate şi dimensiune: microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii, mari şi foarte mari, împărţirea făcându-se după numărul de angajaţi şi cifra de afaceri.

„Au corespuns criteriilor noastre un număr de 2376 de firme dintre care 904 s-au clasat pe unul din primele trei locuri. Contextul în care desfăşurăm acest eveniment este unul fericit pentru că economia românească în 2017 a avut o creştere între 5 şi 6%. Această creştere se datorează dinamismului, eficienţei şi mobilităţii oamenilor de afaceri din România. În exclusivitate este meritul lor. Sunt convins că, dacă am fi avut 2000 de km de autostrăzi în România, dacă am fi cheltuit mai mulţi bani din cei care ne-au fost repartizaţi din fonduri europene, această cifră ar fi fost mult mai mare, dar sperăm ca anul viitor creşterea economică să fie mai mare”, a spus Vasile Bar.

La eveniment a participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, însoţit de o delegaţie din Germania, deputaţii Ionuţ Simionca (PMP) şi Daniel Suciu (PSD), numeroşi şefi de instituţii publice, inclusiv directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, lider al PNL Bistriţa-Năsăud.

5 comentarii

  • Economia e în creștere. Pe consum. Pe termen mediu cel mult, e o nouă criză.
    Nu o spun eu. O spun alții.
    https://www.nytimes.com/2017/10/18/business/europe-economy-romania.html
    Într-un an guvernarea PSD a umblat la taxe de 22 de ori.
    Când articolul apărea, a apărut încă una se pare, ministrul Mișa a adăugat o taxă de solidaritate în proiect de 2% pe care nu a știut să o explice.

    Despre ce vorbim?
    Despre unii în particular care merg bine din diverse motive?

    -Piață auto mare generează în prezent o cerere baterii destul mare. Dar asta pe câțiva ani. Rombat va putea concura Tesla pe piața mondială a mașinilor electrice care pare să fie tendința și targetul companiilor gigant?
    -Teraplast. Va putea rezista pe tipul mentalității modernizării infrastructurilor de apă regionale? Și aici piața poate să se satureze, nu proiecte europeene pt infrastructură rurală, cerere mică pentru tuburi…

    -Leoni. Va rămâne compania în Bistrița în contextul forței de muncă ieftine din China..pe care de altfel au început să o formeze cu formatori din România, mai ieftini decât cei germani…a mai fost Nokia lângă Cluj care și-a luat jucăriile rapid și au plecat..

    Ca să nu vorbim de problema corupției care afectează la bază șansele dezvoltării economice și de care sunt răspunzători și o parte din oamenii prezenți în sala respectivă.
    Săptămâna trecută, ministrul Laufer provenind din zona show-biznisului (abdomenii din revistele cancan , mai erau la cultură se pare) mai degrabă decât din economia reală și a profesioniștilor făcea cunoscut în țară că 70 la sută din românii din străinătate se vor întoarce conform unui studiu. Nu făcea nici cea mai mică referire directă la acel studiu, fantomatic se pare dar chiar să spunem că au făcut un eșantionaj corect(ceea ce e de chestionat) de la intenție la act e o distanță de la Pământ la Lună..mai ales când vezi cât de serios tratează autoritățile problema fără planuri strategice și operaționale , se spune n importe quoi…

    A da ,avem parte de campionat de culturism mondial în care un Consiliu Județean e acționar principal(buget public) în timp ce dacă vă uitați evenimentele sportive în America sponsorii sunt companii private, de emisiuni de divertisement copiate pe modelul emisiunilor de succes din alte țări(nimic original), de personalități care se pricep la toate, de la motoare, biciclete, condus de avioane și metrou..citeam deunăzi aici.

    Și ce să înțeleagă un investitor normal la cap ..când parcul cu superfacilitățile promise are dificultatea de a se ocupa..

    Acolo e reflectată cât de bine merge economia. Câte locuri de muncă sunt create, cât e salariul real fără subvenții mascate sociale..câți găsesc interesante perspectivele de dezvoltare.
    Ori, nu ai demografie, îți pleacă oamenii din țară a doua țară generatoare de emigranți după Siria care era în război(aș numi că datorită unei mici clase denumite Sistem… România a fost în război cu proprii cetățeni metaforic), nu ai infrastructură , nu ai clasă politică, nici elită tehnică(pleacă unul câte unul)..la ce să te aștepți?

    • la campionatul mondial vor veni in oras peste 600 de oameni de peste tot.
      daca fiecare cheltuie 300 euro media in oras sunt 180.000 de euro
      consiliu a dat vreo 75.000 de euro

    • Și cine va lua banii?
      Chioșcurile de plăcinte, tarabele de sâmbătă de la biserică??
      Hai să-ți spun eu.
      Lanțurile hoteliere unde se cazează și consumă respectivii.
      Entități private unde protipendada locală își organizează sindrofiile și balurile de partid.
      Contribuie și ei la buget, dar nu e în genul câștig la contribuabilul fizic.
      Da, va aduce o anume vizibilitate, dar crezi că e un gen de eveniment care va genera turism în masă, segmentul vizat e unul foarte specializat, iubitori de sport, care își petrec 2 ore pe zi în gym și ies din locațiile lor în vizită doar când sunt asemenea evenimente. Vor aduce data viitoare cel mult , gagicul-gagica să viziteze din nou orașul.

  • Și hai să râdem totuși.
    900 companii de top.
    Hârtia la imprimantă și template-urile în Word costă nimic să creezi superatmosfera de reușită.
    Mă întreb câți din sală ar fi rezistat un ceas la tensiunea unei tranzacții pe Wall Street.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.