„Un veac, o poveste, o moştenire” (100 de ani – un veac, 100 de picturi – o poveste, 100 de veşminte – o moştenire) – un amplu proiect de marcare a Centenarului Marii Uniri
”Primii trei ani am crescut la Nepos, crescută de Mama Mină şi Tata Vila (Istrate Mărina şi Gavrilă). Mi-am cunoscut şi străbunicii din partea bunicii, pe Cifor Victoria şi Trifon. Pe străbunicii din partea bunicului nu îi cunosc decât din fotografii. Ştiu că un frate de-al străbunicului a fost în America, a muncit în minele de aur şi s-a întors acasă cu mulţi bani. Alături de un alt neposean au facut o donaţie bisericii şi datorită acesteia s-a făcut clopotul care şi astăzi bate în turn. Bunicul din partea mamei a luptat în primul război şi a fost luat prizonier şi dus să lucreze în minele de cărbuni din Siberia. A venit acasă după patru ani după ce s-a terminat războiul, s-a căsătorit cu Victoria cu care a avut zece copii (printre care şi Mama Mina. Unchiul Cifor Viorel- pădurarul, are poveşti multe şi frumoase despre străbunicul şi despre toată familia noastră ). Tata Vila a luptat şi el în al doilea război mondial. Şi el era o enciclopedie… mai ştiu parte din poveştile lui. Toată copilăria mea e legată de acest loc, tot ce înseamnă ritual primordial, naştere, botez, nuntă, moarte, aici le-am cunoscut. Aici am aflat „Jocul” de sâmbătă seara de la „Cămin „, unde ne „băga” Unchiu’ Vanu (Coman Silivan). Mama Mina mă ducea la şezători, la seri cu tors şi ţesut sau „desfăcat” porumb. Tot aici făceam toamna de ziua morţilor „draci” din dovleci, aici am ascultat primele colinde şi am fost la colindat, aici am fost „la ouă” de Paşte. Adevăratele valori, oamenii drepţi, mândrii, harnici, tot ce înseamnă Paradis şi cinste, şi ajutor le identific cu acest spaţiu. Nu pot să uit că aici nu se încuia uşa, că aici nu existau câini pentru că nu trebuia nimic păzit, că aici era de ajuns să mergi la vecina să îţi dea o cană cu „ţucăr” sau de făină, că aici oamenii se ajutau şi se respectau, că salutul lor era „Zâua bună”, şi că întotdeauna erau două, trei vorbe pentru oricine îţi ieşea în cale. Neposul e Podul vechi,care este cel mai frumos pod acoperit din câte am văzut în lumea asta – şi nu am văzut puţine -, Grădinuţa, merele acre, scăldatul la râu, „la ponton” sau ” lapunte”, mersul la fân „în cela sat” sau „pe Muncei”, pădurea, saniuşul, podul cu fân, caii bunicului, puii galbeni de găină din fiecare primavară, cântecele de la biserică din postul Sfintei Mării, ciurda care se întorcea seara acasă, florile din grădină.
Mare parte din temele adoptate în pictura mea sunt legate de acest loc. Paradisul, grădina primordială, acel început de lume cu care vrem să ne identificăm cu toţii, acel colţ de rai după care tânjim ca să putem evada din haosul, gălăgia şi agitaţia marilor oraşe’’.
Cea mai recentă temă, cea la care lucrez acum este ”Un veac, o poveste, o moştenire (100 de ani, 100 de picturi, 100 de veşminte), proiect ce marchează Centenarul Primului Război Mondial, în vederea sprijinirii realizării acestuia. Este o poveste a mea, personală, ce începe o dată cu primul război mondial, cu străbunicii mei din Transilvania şi Oltenia, participanţi la acest război şi care este de fapt povestea întregii Românii”, spune Mirela Trăistaru.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, absolventă a Universității de Arte – Cluj, secțiile Pictură și Creație vestimentară, Masterat la Universitatea din București, Clasa Profesor Ștefan Câlția.
„Un veac, o poveste, o moştenire” (100 de ani – un veac, 100 de picturi – o poveste, 100 de veşminte – o moştenire) este un amplu proiect de documentare artistică și sărbătorire a memoriei naționale din ultimul veac prin reinterpretarea poveștilor unei familii simbol reprezentativ al istoriilor românești din ultima sută de ani. Proiectul de cercetare și creație al artistei Mirela Trăistaru va aduce în 1 decembrie 2018 la Opera Națională din București, în fața publicului larg, o expozitie de mare amploare cu 100 de picturi, o instalație cu războiul de țesut al bunicii și fotografii de familie, însoțite de un spectacol de prezentare a 100 de veșminte inspirate din porturile naționale din zonele Năsăudului și Horezu (zonele originare ale familiei artistei). Spectacolul va cuprinde și un moment de dans contemporan cu tinere dansatoare de la Liceul de coregrafie Floria Capsali din București, pe fundalul unei video proiecții cu imagini de război, cu bărbații care merg la război, cu femeile rămase în urmă – povestea femeilor care rămân acasă, ducând propriul război. De asemenea, se va produce un intro audio cu un text special despre proiect – citit de un actor – și o compoziție muzicală contemporană specială, după acest moment, începând prezentarea propriu-zisă a veșmintelor complete – încălțăminte, haine, podoabe, accesorii (toate special concepute și produce în cadrul proiectului).
Pe întreg parcursul anului 2018 expoziția va fi itinerată cu TIR-uri inscripționate, în țară (orașe țintă: Bistrița, Cluj, Tg. Jiu, Alba Iulia și Iași) și străinătate (Budapesta, Viena, Paris, Zurich, Madrid și Bruxelles) – itinerarea se doreste a fi realizată în parteneriat cu Centrele Culturale, Consiliile Județene, precum și alți parteneri instituționali și privați în curs de definitivare.
Mirela Trăistaru este absolventă de design vestimentar și de pictură și a vernisat peste 50 de expoziţii personale în România, Statele Unite, Elveţia, Olanda, Austria, India, Coreea de Sud și Egipt și a participat la peste 110 de expoziţii colective. Biografia Mirelei Trăistaru este atât de bogată, încât este greu să fie enumerate toate domeniile artelor vizuale prin care se exprimă. A cochetat și cu filmele de artă şi piesele de teatru, realizând costumele și decorurile pentru spectacole importante. Astfel, ea a lucrat cu regizori celebri precum Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Chris Simion și Gelu Colceag. A realizat costumele din piesa „Femeile savante“ de Moliere, care s-a jucat la Teatrul Naţionalşi pentru filmul „Epicenter“. A lucrat la piese de teatru cu Ştefan Iordache, Cornel Vulpe, Sebastian Papaiani, Ioana Bulca, Alexandru Repan sand. Pe lângă scenografie, decoruri, costume, body painting, organizează show-uri de fashion și artă, este și grafician și curator.
Istoricul personal al artistei Mirela Trăistaru stă la baza întregului concept al proiectului: străbunicii au luptat în Primul Război Mondial, străbunicul din Ardeal (zona Valea Someșului Mare, Năsăud) a fost luat prizonier și a lucrat în mine de cărbune în Siberia, s-a întors după 4 ani în România, unde a avut zece copii. Ambii buniici au luptat în Al Doilea Război Mondial: bunicul patern din Stroești, lângă Horezu, a murit pe front, în luptă pentru eliberarea Ardealului – ultima amintire a tatălui artistei cu tatăl său este el mic, de mână cu fratele mai mic, cu bunicul îmbăcat militar îndepărtându-se pe ulița satului, spre război. Bunicul matern din Nepos (Valea Somesului mare) a stat în lagăr la Odessa, s-a întors în România după 1945. Și străbunicile și ambele bunici coseau și țeseau la război – paralela războiul istoriei național și universal / războiul femeii personal și familiar, singure în fața sorții, bărbații înfruntând soarta, fiecare cu războiul lui în vâltoarea istoriei.
Războiul de țesut al bunicii din Nepos va fi introdus în expoziție, în loc de veșminte, covoare, sunt țesute scrisori, imagini de familie, scrisoarea bunicului din 1943 (i-a trimis o fotografie cu el militar, scrisă pe spate). Vor fi expuse 100 lucrări (pictură pe pânză, 50×50 cm) cu istoria familiei – străbunicii, bunicii, părinții, copiii și copiii lor, cinci generații -, folosing pictural modele tradiționale (simbolistica Pomul Vieții, Pasărea, Crucea, Floarea Vieții, Fereastra, Poarta) reprezentând moștenirea lăsată nepoților, ce a rămas din istoriile lor presonale.
În plus, vor fi realízate și expuse 100 de veșminte revelând încă o dată moștenirea personală, de la generația războaielor până la copiii noștri postmoderni, care se joacă cu toate tipurile de gadget-uri. Vor fi preluate motive din broderie specifică costumului popular din ambele zone ale străbunicilor (costum popular, perne, cuverturi, păretare, covoare, porți, blide – Cocoșul de Horezu se va regăsi și el pe hainele special concepute și realizate în cadrul proiectului), elementul principal fiind albul imaculat al veșmintelor tradiționale, peste care se așeza bogăția de simboluri și de culoare. Albul este o platoșă împotriva blestemelor, a duhurilor rele, a murdăriei, bolilor; în trecut femeile, când țeseau costume, spuneau rugăciuni. Atât zona Bistriței cât și zona Horezu sunt două zone extrem de bogate în tradiția costumului popular și a obiceiurilor, foarte bogate din punct de vedere cromatic (spre deosebire de Bihor, unde este predominant rosu sau Sibiu, alb – negru).
Mirela Trăistaru continuă în acest proiect și experiența unui proiect anterior White (prezentat în aprilie 2016 la Institutul Cultural Român) – o colecție de haine, împletituri, coronițe, desen și pictură, eveniment de prezentare multidisciplinar. Toate aceste motive tradiționale sunt preluate, unele se reinterpretează cromatic, nealterând valoare lor stilistică, pe haine special destinate adolescenților și copiilor – prezentarea va fi făcută de către ei – în ideea rememorării și moștenirii personale, istoria personală devenind istorie națională. Complexitatea și dinamismul conferit de acest proiect va atrage cu siguranță atenția pe termen mediu și lung atât a publicului specializat, cât și a celui larg. Noutatea sa derivă din accentuarea lucrărilor de tip multidisciplinar, vizând noile tendințe și implicând artiști români emergenți din domeniul artei vizuale, muzicii, artă video, coregrafie și dans contemporan. De asemenea, va fi creat si un jurnal online și o pagină Facebook, care vor prezenta în mod direct și continuu desfășurarea acestui proiect și ulterior programul itinerării expoziției.
Preot Vasile Rus, Parohia Ortodoxă Nepos
Adaugă comentariu