Social

Pista trans-județeană de biciclete între Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș costă 48 milioane euro

Consiliile Judeţene Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Mureş vor să cheltuiască împreună 40,7 milioane de euro fără TVA (48,5 milioane euro cu TVA) din PNRR pentru construcția unei piste de biciclete trans-județene cu o lungime de aproape 500 de kilometri.

”Este vorba despre un traseu de pistă de bicicletă organizat pe teritoriul a trei judeţe, Suceava, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, cu o valoare totală de 40,7 milioane de euro fără TVA”, a spus Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Lungimea acestei piste de biciclete este de 494 de kilometri, din care 224 de kilometri vor fi construiți pe teritoriul județului Suceava, valoarea investiției pentru această porțiune fiind de 15,9 milioane euro. Traseul porneşte din frontiera cu Ucraina, de la Brodina și ajunge până în Poiana Stampei.

Flutur a opinat că pista de biciclete va crea ”încă o pârghie de dezvoltare a turismului, în special pe zona montană” și s-a arătat convins că ”vor apărea noi unităţi de cazare şi servicii de turism specific”.

Pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, traseul cicloturistic va avea o lungime de aproximativ 172 km și va traversa un număr de 13 UAT-uri: municipiul Bistrița și comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Leșu, Bistrița Bârgăului, Livezile, Cetate, Budacu de Jos, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor.

Proiectul presupune: marcaje și indicatoare (traseu sugerat pentru biciclete); reparații (piste pentru biciclete existente); lucrări de tasare și reabilitare drum/teren (se exclud drumurile asfaltate); piste pentru biciclete, cale de rulare realizată din asfalt. Nu sunt eligibile pistele pentru biciclete realizate pe trotuar; piste pentru biciclete, cale de rulare realizată din alte agregate.

Traseul cicloturistic va oferi accesibilitate obiectivelor turistice-culturale din Componenta 11 prin conexiuni secundare către obiectivele turistice pe o rază de maxim 10 km de la axa principală.

Bugetul eligibil alocat pentru realizarea traseului cicloturistic pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud este de 83.276.523 lei.

Cel mai mare punctaj acestei serii de proiecte prin PNRR aprobate de Ministerul Dezvoltării îl are cel depus în parteneriat de Consiliile Județene Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș, în valoare de 40.755.000 euro fără TVA (494 km de trasee cicloturistice).

”Poarta Trasilvaniei Bistrița-Năsăud va fi pusă pe harta cicloturistică a României. UAT-urile prin care va trece traseul cicloturistic vor beneficia de un plus semnificativ de dezvoltare. Veștile bune vor continua și în 2023, în domeniul turismului, Poarta Transilvaniei având potențialul să devină un magnet pentru pasionații de călătorii, iar Via Transilvanica este dovada că județul Bistrița-Năsăud este căutat, vizitat și admirat”, spune președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Timp Online a discutat despre acest proiect și cu Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, organizația care a amenajat Via Transilvanica, pe traseul căreia se vor amenaja pistele trans-județene: ”Din păcate, ONG-urile nu au fost eligibile să fie partenere în aceste proiecte. Statul și-a luat din nou sarcina de a face singur aceste lucruri. Este o anomalie ca inițiatorii acestui proiect să nu fie eligibili la proiectul lor. Noi vom lua atitudine când ne vom da seama că se face ceva rău pe acest traseu pentru că nu se poate ca o proprietate intelectuală să nu aparțină celor care o au. Deocamdată, eu salut proiectul și mă bucur. Dacă în loc de noroi și două luni pe an (de dat cu bicicleta – n.r.) pe Via Transilvanica, avem macadam și 10 luni pe an traseul practicabil, înseamnă că va fi plus valoare. Tășuleasa Social a lucrat vreo două săptămâni la documentații în momentul în care am încercat să introducem în PNRR acest proiect, mai departe eu sper să fie bine, iar autoritățile să fie atât de mature încât să țină pasul cu notorietatea și frumusețea acestui proiect. Partener e foarte greu să fii cu statul nostru”.

9 comentarii

  • Noi nu avem autostrăzi și drumuri decente dar facem piste pentru biciclete ppe care o să treacă o bicicletă o dată la două zile.

    25
    12
    • URSS (pardon UE) dă bani pentru piste pt biciclete, transport in comun local sau pe căile ferate.
      Nici vorba sa încurajeze automobilismul privat. Reduc limita de viteza pe autostrăzi, ca sa consume mașinile mai puțin combustibil, desființează locuri de parcare, nfiinteaza taxe de barieră etc
      Fac tot ce le sta in putința, ca să dispară mașinile.
      Populatia unor tari mici (6 milioane milioane de locuitori) merge cubicicleta si mănâncă mai putina carne, in timp ce populatia Africii si Asiei s-a dublat in ultimii 30-40 de ani.
      Comparați economia de CO2 făcută de 6 milioane de locuitori cu consumul a 2 miliarde de chinezi, indieni, nigerieni, egipteni care s-au născut in ultimii 30 de ani.
      Populatia Europei nu a crescut, populatia din restul lumii s-a dublat.
      Acolo e problema de creștere a poluării. Noi reducem poluarea cu 10%, ei o cresc cu 100% pentru ca sunt prea mulți.

      Dacă v-ați saturat de politica URSE, nu votați partidele care susțin aceasta politica in Parlamentul European ( partidele socialiste, comuniste, social-democrate, Renew-Europe, Verzi, Ecologiste.
      Votați partide Liberale, Conservatoare si Naționaliste la Alegerile Europarlamentare.

      11
      19
    • Asta cu mașinile si pistele pt biciclete e doar începutul.
      Se pregătește acciza pe litrul de lapte si acciza pe carnea de vită.
      Fabricile europene vor plăti accize înzecit, pentru că poluează. Închipuiți-ca ca Azomures, Alum Tulcea etc vor trebui sa plătească sute de milioane in “taxa de mediu”.
      Un producător de ciment , Aalborg Portland va fi in pragul falimentului pentru că pretul materialelor de construcții creste, iar oamenii nu isi permit sa plătească noul preț.
      UE stie doar sa distrugă, iar rezultatul este mutarea producției in Asia.
      Încet încet o sa dispară toate fabricile.

      10
      5
    • In anul 1990 Romania avea 117 km de autostrada. In momentul de fata avem 995 km de autostrada deschisi, 525 in executie si inca vreo 500 in pregatire(stadiul de studii de fezabilitate, licitatii tronsoane, etc.). Deci cu toate furturile gen Bechtel, cu licitatii peste licitatii anulate din cauza procedurilor deficitare, cu toate firmele fantoma de prin Grecia si de prin Italia care fie au intarziat lucrarile, fie nu le-au dus pana la capat, Romania a reusit sa construiasca ceva.

      Au aparut firme romanesti precum UMB, care nu doar ca isi respecta termenele, dar livreaza si calitate. Desigur asta ii enerveaza la culme pe absolut toti comunistii insetati de dictatura. Daca Romania nu ar fi fost condusa tot de comunisti dupa 1990 (sub masca unor social-democrati, democrati-liberali, national liberali, etc.), acum am fi inaugurat probabil vreo 3000 de km de autostrada si drumuri expres, am fi avut cai ferate reabilitate pe care trenurile sa circule cu o viteza medie de 120km/h, am fi avut multe…

      16
      2
    • Adrian C. dupa câte minusuri ti-ai luat se pare ca nu toti limitatii înteleg ce ai vrut sa zici.
      Astia abia asteapta sa vina primavara ca sa prajeasca niste greieri.
      Atâta-i duce capul, sa faca economie pentru viata de apoi, lasa ca ard altii gazul de pomana (la propriu, rusii baga cât încape în atmosfera tot ceea ce nu mai încape în rezervoare)

      2
      4
  • Sa speram ca va derula proiectul conform idea Tasulesei si nu dupa ureche si cum le taie capul a constructorilor. Sper sa aiba Tasuleasa totusi o influenta deasupra realizari.

    Un proiect prost realizat de piste de biciclete sa poate vedea la piste de biciclete din Bistrita care sint aproape complet inutile si mereu folosite ca si locuri de parcare, interupte cu stilpi si gropi.

    22
    7
  • Gheorghe Flutur vorbeste de piste de bicicletă. Conform definiției, suprafața pistei de bicicletă trebuie să fie dintr-un „material rigid, stabil, cu un finisaj antiderapant”, asta însemnând asfalt sau ceva asemănător pistelor din Bistrița, ceea ce ar însemna compromiterea traseului, mai ales în zonele naturale.
    Sper să se limiteze la macadam și să nu iasă până la urmă un fiasco total…

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.