Actualitate

Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a depus jurământul la Cotroceni. Ce planuri are

(FOTO) ACTUALIZARE Guvernul condus de Mihai Tudose, din care face parte și deputatul Doina Pană – ministrul Apelor și Pădurilor, a fost învestit de către Parlament cu 275 de voturi favorabile şi 102 împotrivă.

A urmat ceremonia depunerii jurământului la Palatul Cotroceni. ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a dat citire textului prevăzut în Constituţie ministrul Doina Pană, la fel și ceilalți membri ai Cabinetului Tudose.

Doina Pană a postat apoi pe Facebook: ”Îmi doresc să avem știința, voința și puterea de a trece peste toate obstacolele încât să putem duce la îndeplinire tot ce așteaptă românii de la noi! Vă mulțumesc tuturor celor care în aceste zile grele ați fost alături de mine! Vă mulțumesc pentru toate gândurile voastre bune și am o singură mare grijă: să fiu la înălțimea așteptărilor voastre! Doamne ajută!”.

La prânz, comisiile reunite pentru Mediu din Parlament i-au dat aviz favorabil Doinei Pană pentru funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Aceasta a fost avizată cu 17 voturi pentru și 6 împotrivă.

„Radarul Pădurilor, chiar dacă funcționează, 4 milioane de metri cubi pe an de lemn tăiat ilegal nu-i puțin. El poate mult mai mult. O prioritate pentru mine este Radarul Pădurilor, în termen foarte scurt. El nu acoperă și partea de volum de masă lemnoasă, doar dacă transportul este legal sau ilegal. El nu poate măsura”, a spus ea, în cadrul audierilor.

   

Doina Pană a precizat că se gândește la instalarea unor scanere pe drumurile naționale. „Am gândit în Programul de guvernare un sistem de scanere care să fie instalat pe drumurile naționale care, automat, prin simpla pozare, evaluează volumul. Să fie interconectat cu Radarul Pădurilor și să dea alerte în momentul în care transportul e legal, dar cantitatea pe care o transportă este mai mare decât cea care trebuie”, a mai spus ministrul.

„Am introdus sistemul 112 pentru populație, a prins bine, sub aspectul că, în momentul în care este accesat, cercul trebuie să se închidă și nimeni nu se mai poate face că nu vede sau eludează trecerea prin Radar. El a fost însoțit, în 2016, în guvernarea tehnocrată, de un alt program informatic bun, ca idee, care se numește Inspectorul Pădurii. Inspectorul Pădurii are o problemă foarte mare, o să discut cu ONG-urile pentru că e un domeniu care nu e al Ministerului, ci al unei persoane private, există și un sistem pirat care a apărut care dezinformează, alertează și intrigă lumea, scandalizează, pentru că și transporturile legale le consideră ilegale. Este încă un obiectiv asupra căruia vreau să mă opresc. Mi se pare o transparentizare foarte bună, dar să fie făcută corect”, a adăugat Doina Pană.

ȘTIREA INIȚIALĂ Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD la nivel național și lider al Organizației Municipale PSD Bistrița, se întoarce la Ministerul Apelor și Pădurilor pentru a pune în aplicare, printre altele, tot ceea ce predecesorii ei ar fi trebuit să facă și nu au făcut.

”Vreau să fac o precizare pentru toată lumea: nu e o mare bucurie, ci o uriașă responsabilitate. Când ești nominalizat prima dată ți se pare ceva extraordinar, dar apoi realizezi ce responsabilitate ai. Toate lucrurile pentru care am făcut gălăgie în mandatele predecesorilor, în sensul că nu le făceau, vreau să le aplic. Îmi doresc să dezvolt Radarul Pădurilor, legislația subsecventă Codului Silvic să fie impecabilă, să finalizez Strategia națională de dezvoltare durabilă a pădurilor. Legea contravențiilor silvice, legea perdelelor forestiere, Codul Silvic au fost modificate de curând, dar ne mai trebuie un nou statut al personalului silvic, cei care își fac treaba să fie recompensați cu salariii corespunzătoare, pentru că avem și victime în rândul celor care țin piept mafioților din păduri. Cei care nu își fac treaba trebuie să dispară din sistem”, a declarat Doina Pană pentru Timp Online.

Doina Pană (60 de ani), care a câştigat primul mandat de deputat în decembrie 2012, a fost desemnată în aceeaşi lună ministru delegat pentru Dialog Social. În 26 februarie 2014 a fost numită ministru interimar al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar în 5 martie 2014 – ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, funcție pe care a ocupat-o până în 13 decembrie 2014. În decembrie 2016 ea a obținut al doilea mandat de deputat.

8 comentarii

  • Gratierea și amnistia. Astea-s prioritatile Doinei! Rușine!
    „Legat de proiectul initial de urgenta, acum ordonanta de urgenta, o vad o idee buna, ca sa nu riscam sa intram in acea decizie pilot.
    Sper sa fie o procedura care sa nu dureze o nu stiu cata vreme, ca sa nu riscam o hotarare pilot de la CEDO. (…) Eu zic ca va trece de Parlament.” 31.01.2017

  • Pur si simplu ne-am saturat de aceste ranjete si aceasta privire de sus. Dezolant. Gargara ieftina.
    Cica „Când ești nominalizat prima dată ți se pare ceva extraordinar, dar apoi realizezi ce responsabilitate ai.” Poi mataluta ai fost nominalizata de n-spe ori.

  • Toate apele Romaniei, peste care-i ministresa, nu-i pot spala rusinea cu care s-a acoperit prin pozitionarea alaturi de borfasii si hotii din partidul din care face parte.
    Orice proiect maret o fi avand in cap, este umbrit de natura de fiara salbatica domesticita de un print cu vila mare de prin Teleorman, care i-a asezat sub fund , pentru loialitate, scaunul de ministru, pozitie pe care o dobandise si din partea unui printisor gorjan, dar de care s-a lepadat intre timp fara nici o urma de regret. Pozitia si rectitudinea morala a acestei tovarase nu valoreaza nici cat o caruta de lemne de foc furata din codrii patriei.
    Mie unuia, mi-e rusine de nerusinarea ei!

  • Doamna ; scutiti-ma ! Va puteti adresa cu succes copiilor din clasa primara. Am vazut zilele trecute ce preocupari aveti pt. salvarea padurilor. Adica amendamente cu dedicatie pentru CJ-uri din intreaga tara care la randul lor sa dispuna si sa invarta dupa propriile afaceri corpuri de PADURE care se pot transforma cu mare usurinta in GROPI DE GUNOI. Vezi cazul TARPIU. Daca nu ar fi IMPOSTURA frate cu politicianul ?

  • mno ati ras toti de FA DOINA si uite ce tare…….
    bravo Doinita…da-i inainte in guvernul JAMES BOND
    iti dorim succes decat sa auzim de rele mai bine de lucruri bune…..uite ca ne reprezinta in guvernul anonimilor

  • Pai deja a început binele a anulat legea confiscarii de masini care fura lemn pina la 5 metri cubi, bravo Doina asa combati hotii de lemn. Felicitari tine-o tot asa si raminem fara aer cit de curind.

  • Ce sa m-ai scaneze doamna ministru nu vedeti ca muntii sunt goi? Sub guvernele dumneavoastra sa decimat padurea într-un hal iesit din comun si cu directa participare a institutiilor pe care le conduceti ca guvern. Daca doreati sa opriti jaful din paduriile tarii o puteati face dar din pacate nu a-ti vrut si ne tot promiteti tot felul de solutii care mai de care, mai bune dat padurea dispare si se fura sub ochhi nostri iar dumneavoastra s-au nu vedeti s-au sunteti informata gresit, s-au nu vreti sa vedeti realitatea crunta care din pacate este in domeniul exploatarilor forestiere si metodele prin care aurul verde e valorificat la negru. Cum veti scana camioanele acoperiite v-ati intrebat?

  • asta se lauda cu radare,scanere,aplicatii ect,iar colegii ei din pesedeu ii anuleaza hotararile,hotii de lemnese se simt cu adevarat fericiti cand vad o asa adunatura zisa guvern

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.