Sănătate

Pneumonia a mai făcut o victimă. Gripa și virozele dau bătăi de cap multor oameni

O persoană de peste 65 de ani a decedat săptămâna trecută după ce a făcut pneumonie, iar alte 53 au contactat forme grave ale bolii și au ajuns în spital. Nici gripa nu a dispărut de tot.

În săptămâna 28 aprilie – 4 mai a.c., au fost raportate cinci cazuri de gripă, dintre care două la persoane de peste 65 de ani, potrivit datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

De viroze respiratorii s-au îmbolnăvit 1012 persoane dintre care jumătate copii. În spital au fost internați 16 pacienți cu forme mai grave ale bolii, șase având peste 65 de ani.

Pneumonie au făcut 156 de persoane, majoritatea peste 50 de ani. În spital s-au internat 53, iar una a murit.

În luna mai, de regulă scad cazurile de infecții respiratorii sezoniere, cum ar fi gripa sau răceala, datorită condițiilor meteorologice mai favorabile și a unei expuneri mai reduse la factori de risc.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.