Actualitate Politică Recomandări

”PNL să-i aplaude în continuare pe cei care au distrus România. Programul lor e ”Jos PSD!”

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și vicepreședintele PSD Doina Pană, care deschide lista partidului pentru Camera Deputaților, au susținut o conferință de presă alături de europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu.

Radu Moldovan:

”Intrăm în ultima săptămână de campanie, una pozitivă. Vom reuși până vinerea viitoare să ajungem în proporție de peste 95% în fiecare casă din Bistrița-Năsăud, avem trei echipe de campanie. Am ales să facem această campanie clasică door to door, să stăm de vorbă cu fiecare, să le spunem ce am făcut pentru ei și mai ales ce ne propunem. Cel mai important lucru este programul de guvernare al PSD, colegii noștri care au lucrat la el, printre care și Doina Pană, au făcut un program extrem de bine structurat și cred că pentru prima oară în istoria postdecembristă a României foarte clar și pe zona de finanțare, de unde va fi finanțată fiecare măsură. Îmi pare rău că e singurul program de guvernare pe piață și oamenii nu prea au ce cântări, pentru că ceilalți au un singur program de guvernare: ”Jos PSD!”. Toate partidele au programul ”Jos PSD!” sau ”Afară cu penalii” și ce mai e la modă acum. Mă bucură însă reacția oamenilor, pe care sincer vă spun o așteptam, avem aproape cinci ani de când zi de zi suntem alături de ei, printre ei. Eu am spus că voi continua munca și am făcut-o, este campania la care am participat cel mai puțin deoarece obligațiile administrative au fost foarte multe, eu trebuie să fac ceea ce trebuie pentru oameni. Sunt încrezător pentru 11 decembrie, sper ca oamenii să aibă înțelepciunea să voteze pentru un Guvern cu oameni cărora să le pese de România și de români, care să răspundă în fața românilor nu în fața unui serviciu de protocol de la Bruxelles sau Cotroceniului cel mult.

N-am văzut ordonanțe de urgență ale Guvernului Cioloș legate de deszăpeziri sau de premii pentru Crăciun la copiii cu dizabilități, în schimb am văzut legislație modificată pentru ca Iohannis să-și angajeze vreo 1.000 de oameni pe la Cotroceni. Cred că omul se pregătește, e conștient că PSD va câștiga alegerile și vrea să-și facă un Guvern în miniatură la Cotroceni. L-a rugat pe Cioloș să modifice organigrama și să nu mai aibă limită, cum avem toți prin lege. Fiind o instituție specială cu un președinte special, cu ghilimelele de rigoare, s-a modificat legea și nu mai e limită de personal. Dar e și un semn bun, înseamnă că la Cotroceni va face el Guvernul lui, pe unii pe care nu o să-i mai ia nimeni nicăieri după prestația de un an îi duce acolo. Am văzut proiectul legii salarizării unitare, pe care nu-l recunoaște nimeni, doamna Dragu spune că ea nu îl finanțează fiindcă nu are cu ce. Consilierii de stat au salarii mai mari decât miniștrii, ei sunt învățați cu bani mulți, cu zeci de mii de euro. Le urez succes celor de la PNL, să-i aplaude în continuare pe oamenii ăștia care au distrus România, să-l susțină în continuare pe Cioloș”

Doina Pană:

”Sunt foarte optimistă când văd modul în care ne primesc oamenii peste tot pe unde mergem. Oamenii sunt informați în legătură cu programul nostru și ne așteaptă la guvernare. Marea majoritate au reușit să înțeleagă că, deși nu se numesc alegeri guvernamentale ci parlamentare și parlamentarii nu fac drumuri sau investiții ci legi, parlamentarii mai fac ceva foarte important: votează Guvernul. De majoritatea parlamentară depinde desemnarea premierului și componența Guvernului”

Ioan Mircea Pașcu:

”Am venit să fiu alături de prieteni vechi, întotdeauna foarte bine organizați. Politica este sport de echipă, nu individual. Lucrul care rămâne sfânt în campanie este discuția ochi în ochi cu cetățeanul, campania din ușă în ușă este probabil singura care îți oferă posibilitatea să îți spui punctul de vedere și să vezi și reacția omului. Am rămas cel mai mare partid, cel mai bine structurat partid, am păstrat aceste lucruri în arsenalul nostru politic: contactul direct cu cetățenii. Cred că ar trebui să realizăm cu toții că este un moment în care avem nevoie de o echipă care să administreze, în sfârșit, bine țara. Noi am avut o echipă, cea a Guvernului Ponta, care a crescut absorbția fondurilor europene după care a urmat această cădere, un an în care nu am absorbit nimic. Birocrația legată de aceste fonduri e națională, fiecare țară își face propria bicrocrație. La noi iar s-a complicat totul, s-au întârziat în mod intenționat aș spune anumite ghiduri pentru ca oamenii să nu poate face proiecte în timp util. N-a existat nici cea mai mică tentativă de a urgenta lucrurile, de a le simplifica, d e apermite un acces mai ușor la aceste fonduri fundamentale pentru România”

(PE) PSD Bistrița-Năsăud

13 comentarii

  • Mihai ai la indemana multe variante noi. Printre care si Partidul Verde ! Hai sa traiesti si sa fi verde pana la adanci batraneti !

    • Cred cā si eu voi vota cu Partidul Verde.
      Nu votez cu partide de dreapta din motive ideologice.
      PSD e de stânga, dar oamenii din conducecerea partidului sunt corupti (licitatii trucate, nepotism, incompetenti, nu se poate ca partidul care reprezinta saracii sā aibā ca presedinte un latifundiar).
      Pânā se infiinteazā un nou partid socialdemocrat, voi vota cu partide de centru.
      Doamna Panā! Dl. Radu Moldovan! Aveti o problemā majorā!!! Pânā si oamenii care cred in principiile socialdemocratiei vā intorc spatele. PSD trebuie sā scape de unii oameni.

  • Nici voi pnl nu sunteti cu nimic mai buni, sustinandu-l pe Ciolos va duceti pe rapa. Dispareti cu toti ca ne am saturat de voi, promisiuni in campanie, sunteti ff vocali acuma dupa care nu mai exista nimeni pentru voi decat voi . Va certati la tv in rest sunteti sogori cu toti.

  • Doamna Doina Pana sau domnule Ioan Mircea Pascu, mai lasati-ne in pace. Sa vina oameni noi care au fost minori in 1989. Ca si mine, ati fost formati in comunism, apoi de tata Ilici Iliescu. Nu va mai crede nimeni . Poate unii din activul de partid care primesc dregatorii bine platite.

  • Cum puteți minți cu atâta nonșalață? Absorția de fonduri europene a crescut de la 58% la peste 80%, în acest an. O să ziceți că Ponta a pregătit totul și tehnocrații n-au făcut nimic. Eu aș putea zice că e taman invers. Programele trebuie pregătite din timp, verificate și răsverificate, iar absorția de fonduri se face după cel puțin un an. Poate spuneți cine a guvernat în 2015 și a fugit ca un laș ce și este! Și penal! Poate la PSD banii vin cât ai clipi, că nu păreți în suferință. Vă trebuie acum un gipan de 100000 de euro, la valoarea voastră!
    De la Domnul Pașcu aveam alte așteptări.
    În rest, nu mai puteți de grija țării!

  • PSD-ul a plasat în instituțiile din județ tot felul de bulangii – folosesc acum un cuvânt strict pesedist pe care l-am auzit cândva de la tovarăși. Funcția lor este ca să colecteze șpaga și să o dea mai departe pe lanț. Bistrițeni, la alegerile din decembrie vă puteți lua județul înapoi. Dar, întreb, o s-o faceți?

  • Pentru 22. Guvernul Ciolos ZERO, bataie de joc la adresa romanilor nu ca alti ar fi mai buni. Nu vedeti batalia pentru putere, oare de ce? Oameni adevsrati nu intra in mocirla alaturi de ei, Reforma in politica.

  • Dupa 89, PSD-ul a avut majoritatea si a fost la putere cu presedinte si cu prim-ministru cel putin 12 ani din cei 25. Ce au demonstrat in cei 12 ani? NIMIC. Ba mai mult au dus Romania inapoi cu zeci de ani prin mineriade si prin hotia generalizata care a saracit tara. Cu primi-ministrii condamnati sau certetati penal ca Nastase si Ponta, nu mai este nevoie de nici o alta dovada ca PSD-ul este un partid care a dus coruptia la nivel de arta. De aceea ar trebui sa dispara definitiv de pe scena politica romaneasca.
    Ce mai mare stabilitate economica si sociala a Romaniei a fost in perioada guvernului liberal condus de Tariceanu (care din pacate a tradat PNL-ul) si in perioada recenta a guvernului tehnocrat condus de Ciolos.
    Asta e realitatea! Restul sunt minciuni! Ce sa faca Iohanis cu 1000 de oameni la Cotroceni? Nici un copil de gradinita nu crede in asemenea minciuni! Ce absorbtie a fondurilor europene a facut Ponta? Poate in buzunarele lui Ghita! DIn contra, nu a facut nici un kilometru de autostrada!

  • Prosti lucra si pentru ei, dar ei dunt indispensabili. Mai mult decat atat am vazut pupincuristi =functionari publici in campsnia unui partid, cum e posibil asa ceva, trebuie pastrat postul si bani pe proiecte.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.