”Am încercat o variantă să facem o deschidere în linie dreaptă pe la marginile parcelelor care sunt în dreptul podului. Din păcate, n-am reuşit să conving locuitorii din zona respectivă, practic nu toţi că 80% doreau, dar cei care sunt la capăt în partea străzii Zăvoaie mi-au spus clar că ei nu sunt de acord şi nu doresc să se facă strada respectivă pentru care ar fi trebuit să cedeze o porţiune din terenul lor. Ca întodeauna, am respectat dreptul de proprietate, discuţia s-a încheiat şi o să facem legătura pe strada Falezei, care este în domeniul public şi permite amenajarea la lăţime de 9 metri. Aceasta este soluţia. Cineva spunea să realizăm strada Mălinului, dar şi aceea este cu probleme, terenul este în proprietate privată, din împărţeala de acolo lipsesc 1-2 ha. Noi nu ne putem permite să începem acum discuţii şi proceduri de expropriere care pot dura doi-trei ani. Vom aloca fonduri la rectificarea bugetară astfel încât asfaltarea şi reabilitarea străzii Falezei să se încheie odată cu finalizarea Podului Berăriei, adică undeva în vara anului viitor”, a spus Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.
Lucrările de execuţie a noului pod sunt realizate de SC Dacia Faber SRL Cluj-Napoca. Valoarea totală a investiţiei este de 4.889.838,98 lei, iar finanţarea se va face din bugetul local şi din împrumutul contractat în acest scop. Termenul de realizare este de 18 luni, luna septembrie a anului 2016 fiind perioada estimată pentru inaugurare.
Podul va avea o lungime totală de 39,93 m. Lungimea suprastructurii: 37 m. Lăţimea părţii carosabile: 7,80 m. Lăţimea trotuarelor: 4,06 m. Lăţimea totală a podului: 12,36 m. Oblicitate: 70 de grade. Podul va avea o pantă de 2%. Noul pod este dimensionat pentru clasa E de încărcare, convoi de autocamioane A30 şi vehicule speciale pe pneuri V80. Lăţimea părţii carosabile va fi de 7,80 m cu două trotuare de câte 1,50 m lăţime fiecare. Podul nou se va construi cu o singură deschidere de 37 m pe 5 grinzi casetate prefabricate, cu înălţime variabilă, din beton precomprimat cu armătură postîntinsă. Placa de beton susţine zona carosabilă cu lăţimea de 7,80 m, şi cele două trotuare pietonale de 1,50 m delimitate de glisiere de protecţie de 0,55 m lăţime spre zona carosabilă, şi parapet metalic pietonal de 0,25 m lăţime spre exterior. Grinzile casetate prefabricate, cu înălţime variabilă, din beton precomprimat sunt dispuse la 2,20 m distanţă interax. Accesul pe pod dinspre strada Petru Maior se va face prin construcţia unui sens giratoriu cu două benzi de circulaţie. Accesul spre zona Zăvoaie se va face doar prin drumul principal, care cuprinde două benzi carosabile, cu o lăţime de 3 m fiecare. Proiectarea acestui drum face posibilă legătura rutieră dintre strada Petru Maior şi zona Zăvoaie.
Proiectul urmăreşte micşorarea timpilor de parcurs şi a consumurilor de combustibil; realizarea densităţii optime cu viteze legale şi evitarea formării blocajelor în circulaţie; realizarea unui confort al participanţilor la trafic; mărirea siguranţei circulaţiei; îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin reducerea noxelor, implicit a poluării.
Cretu are o gandire prea rigida. El nu stie decat sa taie, sa defriseze, sa distruga sau sa aleaga cea mai proasta solutie dintre cele posibile. Podul Berariei este o realizare importanta pentru fluidizarea circulatiei prin trecerea unei parti a traficului rutier pe malul stang al raului Bistrita, unde strada Zavoaie ar urma sa devina o artera principala. De aceea o legatura cat mai directa intre Podul Berariei si strada Zavoaie este necesara fi realizata. Chiar daca strada Malinului care se desprinde din strada Falezei in apropierea viitorului pod este prea ingusta, ea ar putea fi amenajata cu sens unic, preluand circulatia dinspre strada Libertatii spre strada Zavoaie iar sensul invers dinspre Zavoaie spre Libertatii sa fie asigurat pe strada Profesor Vasile Haja. Pana la urma, strada Zavoaie ramane cea mai importanta asigurand legatura pe malul stang al apei atat spre Podul Budacului cat si spre Parcul Industrial Sarata.