Actualitate

Podul de la Rusu Bârgăului riscă să se prăbuşească. Albia râului a coborât cu trei metri

Primarul comunei Josenii Bârgăului, Tudorel Ciotmonda, atrage atenţia că un pod peste râul Bistriţa aflat pe raza localităţii Rusu Bârgăului se va prăbuşi dacă autorităţile nu fac nimic să-l consolideze. O soluţie ar fi aducerea unor stânci care să ţină loc unui prag de fund, altfel albia râului riscând să se adâncească şi mai mult.

Primarul din Josenii Bârgăului a spus că podul între Rusu Bârgăului şi Valea Poienii e unul comunal şi că nu are bani să-l repare.

„Avem o problemă pe cursul râului Bistriţa. Avem un pod între Rusu Bârgăului şi Valea Poienii. În ultimii ani, albia râului a coborât cu 2,5 metri dacă nu trei. E un fenomen pe Valea Bârgăului şi podul de la Rusu Bârgăului e în pericol. E un pod comunal, nu am cui să cer ajutor, bani să-l refac nu am. Cu greu s-a făcut în 1997-1998. Am un studiu de fezabilitate făcut cu domnul Alexandru Orţan de la Consiliul Judeţean, dar nu am bani pentru aşa ceva. E nevoie de un prag de fund, dar până la a face un prag de fund, cu vreo 20 de rabe de stâncă din carieră de la Colibiţa se mai poate prelungi viaţa podului. Altfel se duce”, a spus primarul din Josenii Bârgăului.

El a adăugat că atunci când plouă, se topesc zăpezile şi curg apele de pe munte, tot atunci se şi uzinează din barajul de la Colibiţa. „Sunt două debite care se întâlnesc, şi uzinatul de la baraj, şi acesta. Atunci se adânceşte albia râului, scade pânza de apă freatică şi aşa mai departe”, a declarat edilul.

Pe podul de la Rusu Bârgăului trec zilnic utilaje agricole, căruţe, dar şi oameni. Ar fi un adevărat dezastru dacă acesta s-ar prăbuşi, Valea Poienii riscând să rămână izolată.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS