„Acum 35 de ani, am participat la una din taberele de creaţie care a avut loc în oraşul Năsăud în edificiul Liceului Geoerge Coşbuc. Liceul nu avea cămin şi a fost evacuat mobilierul din unele clase pentru a face loc la 12 musafiri. Eram acolo tineri elevi care încercam să scriem proză, poezie şi cochetam cu literatura. Atunci l-am întâlnit pe Ioan Pintea. Ne-am împrietenit şi am continuat să rămânem prieteni deşi nu ne-am mai văzut. După 36 de ani, l-am reîntâlnit. Presupunând că este el, ne-am luat în braţe şi ne-am recunoscut”, a spus Marin Dumitrescu, luni, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” unde a fost invitat de Gelu Vlaşin să-şi lanseze antologia Sfera.
El a relatat că, în perioada în care era elev şi apoi prin anii 1982-1983, a publicat texte în mai toate revistele de cultură şi literatură, în „Flacăra”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Amfiteatru”, „Ramuri”, dar şi în almanahurile literare.
„Este foarte adevărat că, în jurul vârstei de 16-17 ani, cam prin 1977, după cutremur, într-o vară în care colindam prin Bucureşti cu o mapă întreagă de poezii, trecând pe un bulevard, am găsit antologia Starea poeziei de Nichita Stănescu. Cum eram un mare iubitor al poeziei lui, am cumpărat-o şi am intrat în berăria Gambrinus de lângă Parcul Cişmigiu, dornic să răsfoiesc cartea. Am mâncat şi am citit în acelaşi timp. Pe uşa care era foarte aproape de mine a intrat un personaj ciudat care semăna foarte mult cu fotografia de pe cartea pe care o cumpărasem şi o răsfoiam. Semăna foarte mult cu Nichita Stănescu. Nu mi-a venit să cred că poate fi chiar el. Eu, curios fiind, am schimbat multe priviri cu el, la care Nichita Stănescu mi-a făcut semn să mă apropii. În momentul în care l-am întrebat dacă el este Nichita Stănescu, bineînţeles că mi-a spus Nu! Mi-a cerut, în schimb, să-mi iau mapa cu poezii şi să stau cu el la masă. Nu-mi puteam da seama de unde ştia omul acela că eu în mapa aceea am poezii. Am luat mapa, m-am dus la masa lui, m-am prezentat, m-a întrebat dacă-mi place cartea. Am fost emoţionat. Apoi m-a întrebat dacă îi dau o poezie a mea să o citesc. Am căutat cea mai frumoasă poezie din mapa respectivă, a citit-o, impresia mea a fost că i-a plăcut. Apoi mi-a zis, Da, eşti poet, mă! Şi nu am mai vorbit despre poezie. El a vorbit, eu l-am ascultat cu plăcere. Apoi mi-a spus că a obţinut o locuinţă pe strada Amzei la numărul 9, pe scara C. După ce m-am despărţit de el, trebuia să plec acasă, la Alexandria, dar nu m-am mai dus. M-am dus la Nichita Stănescu, fapt pe care l-am repetat în nenumărate rânduri. Ne-am întâlnit de foarte multe ori. Mă fascinau aceste întâlniri cu el fiindcă era imprevizibil prin subiectele pe care le aborda. Niciodată nu vorbea despre aceleaşi lucruri. Vorbea aşa de frumos încât eu nu mai puteam vorbi şi nu numai eu. Acolo, în casa lui, la Uniunea Scriitorilor şi oriunde …. De exemplu, ne-am întâlnit pe stradă şi mi-a spus: Uite, în locul acesta, eu l-am privit în ochi pe Eminescu! I-am zis: Nu se poate! , iar el mi-a răspuns: În locul acesta l-am întâlnit pe Arghezi, dar Arghezi s-a întâlnit cu Eminescu şi Arghezi s-a uitat în ochii lui Eminescu, iar eu m-am uitat în ochii lui Arghezi! Vă daţi seama câtă poezie mi-a spus Nichita?”, a relatat Marin Dumitrescu.
Poetul spune că mult timp a încercat să nege faptul că l-a cunoscut şi a stat aproape de Nichita Stănescu pentru faptul că, după ce l-a cunoscut, s-a apropiat atât de tare de el încât nu mai putea scrie. „Mă copleşise pur şi simplu şi toţi mă etichetau ca fiind nichitastănescian. Şi atunci mi-a fost atât de frică încât am negat chiar în faţa unora că l-am cunoscut”, a adăugat el.
Abia de curând, a mai spus el, criticul literar Aurelian Goci, autorul cărţii Poeţi la frontiera mileniului, afirmă că el a fost ajutat de Constanţa Buzea, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu şi nu îl acuză nicăieri că ar fi nichitastănescian. „Eu însă recunosc faptul că m-am desprins foarte greu de universul poetic al lui Nichita care mă acaparase la un moment dat. Nu este acesta neapărat motivul pentru care eu am publicat foarte târziu un volum. De fapt, eu am avut o plachetă de versuri la care nu am ţinut niciodată şi nici nu o mai am. Eu, de căpătâi, iau în considerare cele trei volume care mi-au apărut în ultimii cinci ani: Tratatul de pace cu moartea, Simfonia materiei şi Muntele, iar anul acesta am îndrăznit să editez o antologie din cele trei cărţi de poezii şi un capitol de poeme inedite şi promit că, în toamnă, voi edita un nou volum de poezie care se intitulează azi Planuri pentru eternitate”, a spus Dumitrescu.
Antologia de poeme, intitulată Sfera, a fost lansată la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistriţa în cea de-a doua zi de Rusalii.
Adaugă comentariu