Actualitate

”Poezia e la Bistrița”: Cum a decurs prima zi a festivalului (FOTO)

A IX-a ediție a Festivalului internaţional de poezie şi muzică de cameră ”Poezia e la Bistriţa”, organizat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița, s-a deschis oficial la Sinagogă.

 

”Am dorit de la bun început să organizăm un festival de poezie și muzică de cameră pentru că am văzut că aceste două genuri sunt, din păcate, din ce în ce mai puțin luate în seamă în ultimii ani. Am devenit îngrijorați când am constatat că media tirajelor de poezie este de aproximativ 300 de exemplare la un autor și că muzica de cameră pierde teren. Am dorit să vedem dacă poezia și muzica de cameră mai trezesc interes pentru cineva. Am ajuns, iată, la a IX-a ediție, dovadă că anii trec și poezia rămâne. La Bistrița, poezia și muzica de cameră sunt iubite și dorite. Dacă 100 de oameni vin la Sinagogă să asculte poezie și muzică de cameră înseamnă că optimismul nostru s-a conservat, că lucrurile clasice sunt respectate în continuare”, a spus directorul CJC și totodată al festivalului, Gavril Țărmure.

Premiul ”Librarul anului” a ajuns anul acesta la Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan de la Librăria ”La două bufnițe” din Timișoara.

Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari au prezentat participanții la această ediție, poeți, editori și muzicieni, după care pe scenă au urcat pentru un recital muzical Maria Răducanu și Sorin Terinte (pian).

Au lecturat din creațiile proprii poeții Cosmin Perța, Moni Stănilă, Floarea Țuțuianu, Vlad Drăgoi și Alex Cosmescu.

Prima seară a festivalului s-a încheiat cu un concert simfonic extraordinar susținut în Biserica Evanghelică de Noua Orchestră Transilvană, dirijor Petronius Negrescu, alături de solistul Radu Kis (vioară).

În program: P. I. Ceaikovski – Vals Scherzo, P. I. Ceaikovski – Melodia, L. van Beethoven – Simfonia a VI-a Pastorala.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook.

Invitații Festivalului ”Poezia e la Bistrița” 2017 sunt: poeții Caius Dobrescu, Cosmin Perța, Radu Nițescu, Vlad Drăgoi, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), Floarea Țuțuianu, Mihók Tamás, Alex Cosmescu (Republica Moldova), Cristina Alexandrescu, Ana Dragu, Livia Ștefan, Pablo García Casado (Spania), Dénes Krusovszky (Ungaria), Arian Leka (Albania), Gökçenur Çelebioğlu (Turcia), Lies van Gasse (Belgia), prozatorul Ioan Groșan, actrița Dorotheea Petre, actrița și poeta Ioana Crăciunescu, Cezar Gheorghe (Observator Cultural), Emanuela Ignățoiu (Observator Cultural), Alexandra Florescu (Editura Nemira), Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu (Revista „Alecart”), Ardian-Christian Kyçyku (Revista Haemus), Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan de la Librăria ”La două bufnițe” din Timișoara, precum și muzicienii de la ArgEn Tango, Liviu Mărculescu Jazz Unit, Maria Răducanu și Sorin Terinte, Noua Orchestră Transilvană, Trigon (Rep. Moldova).

Aici programul complet al festivalului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS