Actualitate

Poliţist din Prundu Bârgăului trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii

Un poliţist din Prundu Bârgăului a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii. El este acuzat că a luat, în mod abuziv, permisul unui tractorist şi că nu a întocmit proces verbal. Acum are atribuţii restrânse şi riscă să îşi piardă locul de muncă.

Potrivit unui comunicat, dat marţi publicităţii, de Angela Sîngeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Dan Teodor Popa, agent şef principal de poliţie la Secţia de Poliţie Rurală Prundu Bârgăului a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals în declaraţii întrucât în luna iunie a acestui an a fost implicat el însuşi într-un accident rutier în urma căruia a reţinut abuziv permisul celuilalt şofer, nu a încheiat procesul verbal de constatare, iar ulterior a declarat că evenimentul rutier s-a petrecut în alte condiţii decât cele reale.

Conform sursei citate, în data de 10.06.2012, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, poliţistul a fost implicat într-un accident de circulaţie cu un tractor neînmatriculat şi neînregistrat, însă condus regulamentar de o alta persoană.

„Poliţistul nu a încheiat procesul verbal de constatare a infracţiunii rutiere şi nu a sesizat evenimentul, reţinând în mod abuziv permisul de conducere al conducătorului auto al tractorului în vederea obţinerii unui folos personal. De asemenea, învinuitul a declarat că evenimentul rutier s-a produs în alte condiţii cu scopul de a evita cercetarea penală a conducătorului auto al tractorului”, se arată în comunicatul dat publicităţii de Angela Sîngeorzan.

Contactat telefonic, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, a declarat că, de la data începerii urmăririi penale, poliţistului i-au fost restrânse atribuţiunile de serviciu, el fiind pus la dispoziţie.

„Lucrează în continuare, dar are atribuţii restrânse. În cazul în care va fi condamnat, îşi va pierde locul de muncă”, a declarat Ioan Ovidiu Mureşan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS