Actualitate

Polițiștii bistrițeni au primit în rândurile lor doi proaspăt absolvenți

Doi proaspăt absolvenţi ai Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca au intrat în rândurile poliţiştilor bistriţeni.

Subinspectorul de poliţie Corina Dumitraş şi agentul de poliţie Simion Bogdan Baciu s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a fi repartizaţi la structurile unde îşi vor desfăşura activitatea: Compartimentul Juridic, respectiv Secția 5 Poliție Rurală Petru Rareș, Postul de Poliție Târlișua.

corina dumitras simion baciuConducerea inspectoratului le-a făcut noilor colegi o scurtă prezentare a profesiei de poliţist, cu frumuseţea şi riscurile acesteia, îndemnându-i să-şi subscrie pregătirea şi diligenţele interesului public şi supremaţiei legii, în acord cu situarea cetăţenilor ca prim-beneficiari ai serviciului public specializat pe care îl vor presta pe parcursul întregii lor cariere, informează IPJ BN.

Şeful IPJ Bistriţa-Năsăud, chestor de poliţie Marius Linul, le-a urat, pe această cale, mult succes în activitatea profesională, asigurându-i de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru a-şi putea îndeplini în mod corespunzător noile atribuţii.

Are 23 de ani, s-a născut în Siret, judeţul Suceava, a urmat cursurile Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea drept, şi începând cu luna august a.c. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Compartimentului Juridic al inspectoratului. Corina Dumitraş, căci despre ea este vorba, a ales Bistriţa la finele celor patru ani de studiu, un oraş liniştit, situat la limita a două regiuni geografice frumoase, după cum ne-a mărturisit, reprezentând o oportunitate de a învăţa treptat şi de a se pregăti practic într-un ritm care să îi permită sedimentarea cunoştinţelor şi asimilarea lor eficientă.

”În august 2011 împachetam alături de câteva lucruri toate emoţiile şi aşteptările, toată stânjeneala şi naivitatea pentru a păşi cu avânt în necunoscutul ce se numea atunci ”Academia de corina dumitrasPoliţie”. August 2015….ajung într-un oraş din nou necunoscut, Bistriţa, de data aceasta, însă, care mi se potriveşte şi care va deveni o provocare cu siguranţă.  Diferenţa dintre cea de atunci şi cea de acum o face formarea dobândită în Academie atât ca om privit individual, dar şi ca poliţist”. Deşi a trecut abia o lună de la repartiţie, Corina a înţeles că un poliţist trebuie să îşi facă datoria printre laude şi denigrări, întrucât ”dintre cei puşi în slujba comunităţii suntem cei mai vizibili, luptăm în prima linie, şi probabil aşa se explică efervescenţa care se naşte în jurul nostru. Poliţia devine unul dintre punctele de referinţă la care se raportează rezultatele efective, suportând o presiune uriaşă”.

Dar, mai presus de toate, este hotărâtă să îşi urmeze visul, acela de a fi în slujba cetăţeanului şi de a face dreptate, indiferent de situaţie: ”Motivaţia de a lucra în cadrul structurilor de profil depăşeşte cu mult siguranţa locului de muncă, statutul special sau orice altă legatură cu resursele materiale. E ceva intrinsec. O putem numi pasiune. Sau vocaţie. Pentru că dorinţa de a face performanţă, de a obţine rezultate favorabile cu impact direct asupra societăţii, satisfacţia binelui înfăptuit, toate acestea nu se întreţin doar prin motivaţii de natură pecuniară”.

Cât despre acomodarea cu noul loc de muncă şi planurile de viitor, subinspectorul de poliţie a declarat: ”Odată integrată în colectivul de la Bistriţa m-am văzut nevoită să asimilez foarte multe informaţii într-un termen cât mai scurt, dat fiind faptul că resursele umane sunt limitate. În principiu, procesul de adapatare a fost scurt, dar sunt sigură că în continuare se vor ivi ocazii, motive care să-mi confirme alegerea făcută. Momentan sunt în căutarea unor oameni care să mă inspire, cărora să le permit să-mi modeleze latura profesională în spiritul loialităţii, corectitudinii, imparţialităţii… valori fără de care nu ne putem desfăşura activitatea. Cred cu tărie că, în ciuda adversităţilor, fiecare îşi poate construi o carieră frumoasă care să merite timpul, energia şi sacrificiile investite”.

Bistriţeanul Simion Bogdan Baciu are 26 de ani şi încă de la absolvirea liceului şi-a dorit o carieră în domeniul juridic, fapt pentru care a decis să urmeze cursurile Facultății de Drept, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca, visând să devină, la acea vreme, procuror sau judecător. După terminarea facultăţii  a fost consilierul juridic al unei societăţi comerciale din Bistriţa, al cărei principal obiect de activitate îl constituia consultanţa în management şi afaceri, perfecţionându-şi în acelaşi timp cunoştinţele în domeniul juridic, odată cu absolvirea studiilor universitare de master.

simion baciuA vrut, însă, să aibă parte de acțiune și de o meserie mai interactivă, propunându-şi să devină polițist: ”Am ales profesia de polițist având ca obiectiv profesional acela de a mă perfecționa și de a lucra într-un mediu profesionist, dinamic, cu potențial de avansare și afirmare, unde să am un rol bine definit și în care să îmi pot pune în valoare calitățile și aptitudinile pe care le posed pentru a deveni un profesionist desăvârșit. Consider că deţin calităţile şi aptitudinile necesare unui poliţist, descriindu-mă pe scurt ca o persoană cu o bună capacitate de comunicare, abilitate de a lucra în echipă şi de a face faţă unor situaţii noi, spirit organizatoric, discreţie, loialitate, disciplină, organizare, conștiinciozitate și simț al răspunderii”.

Astfel, în anul 2013 s-a înscris la Școala de Agenți din Cluj-Napoca, specializarea ordine publică, iar la data de 17 iulie a.c. a fost repartizat la Secția nr. 5 Poliție Rurală Petru Rareș, Postul de Poliție Târlișua. Agentul de poliţie şi-a dorit să poată profesa în judeţul în care s-a născut, a crescut şi s-a format, iar datorită rezultatelor foarte bune la învăţătură obţinute în cei doi ani de studiu acest lucru a fost posibil, reușind să ocupe singurul loc scos pentru agenţi anul acesta, în județul Bistrița-Năsăud. ”După o lună de la începerea activității pot spune că m-am integrat ușor în colectivul colegilor de la Secția 5, unde am întâlnit un colectiv unit, profesionist, cu oameni deschiși și dornici de a mă îndruma în acest început de carieră”, a mai adăugat Bogdan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS