Comisarul șef de poliție Mihai Ovidiu Lupșa împuternicit inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, a prezentat într-o conferință de presă concluziile activității IPJ pe anul trecut și principalele direcții pentru 2018:
”Au fost organizate și desfășurate un număr de 797 de acțiuni și 8.582 controale. În 541 de cazuri s-au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia unor manifestări. De asemenea, s-a intervenit la un număr de 15.651 apeluri de urgență, au fost aplanate 1.404 de stări conflictuale și s-au desfășurat activități de prevenire și informare pe riscurile identificate la nivel județean.
Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității a implementat 25 proiecte și campanii de prevenire-informare care au avut peste 1.5000 de beneficiari. Cele mai bune exemple de cooperare interinstituțională le constituie campaniile preventive derulate de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, proiecte în care au fost implicați aproape toți partenerii județeni tradiționali. Astfel, în anul 2017 au fost implementate campaniile de informare și conștientizare pe risc rutier ”Bicicliști, mopediști, căruțași în siguranță” și ”6768! Tăierile ilegale te afectează!”, campanii care continuă și în anul 2018. Acestea au avut ca scop reducerea victimizării în rândul populaţiei, prin accidente de circulaţie, cât și prevenirea și combaterea delictelor silvice. Ambele campanii au creat premisele unei munci de echipă în folosul tuturor cetățenilor din județul nostru.
În anul 2017, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, infracționalitatea sesizată are un trend descendent, înregistrându-se o scădere cu 5,94%. În acest context, infracțiunile sesizate, de natură judiciară scad cu 6,72% față de anul 2016. Infracțiunile de tâlhărie înregistrează o scădere cu 25%, de la 36 de fapte înregistrate în anul 2016, la 27 în anul 2017, pe fondul eforturilor preventive și de combatere depuse în special de către polițiștii specializați, din structurile de investigații criminale. În perioada analizată, respectiv anul 2017, infracționalitatea stradală sesizată înregistrează o diminuare cu 3,8%, remarcându-se scăderi cu 5,6% la faptele de furt/furt calificat.
Preocuparea constantă a polițiștilor inspectoratului pentru protejarea patrimoniului tuturor persoanelor fizice și juridice de pe raza județului a condus la diminuarea acestor tipuri de fapte, la nivel județean, cu 6,92%.
Faptele de ”lovire sau alte violențe” sesizate înregistrează o scădere de 10,22% în anul 2017, față de perioada similară a anului 2016. Este de menționat faptul că, în mediul rural, cu preponderență, faptele de lovire au fost comise pe fondul consumului de alcool. De asemenea, în anul 2017 s-a înregistrat o scădere a numărului de infracțiuni contra libertății persoanei, cu 61 fapte față de anul 2016. Activitățile preventive și de combatere, desfășurate la nivelul inspectoratului, au avut ca scop protejarea vieții, integrității și libertății persoanei, reușindu-se diminuarea infracțiunilor sesizate cu 11,6%.
Polițiștii biroului supravegheri judiciare au implementat 1.214 măsuri de supraveghere judiciară. Pentru verificarea respectării obligațiilor impuse persoanelor supravegheate prin măsurile preventive instituite față de acestea, polițiștii biroului au desfășurat 77 de acțiuni și au formulat 46 de sesizări (+84% față de anul 2016), ca urmare a constatării încălcării măsurilor/obligațiilor dispuse de către organele judiciare. Dintre acestea, în 4 cazuri măsura ”controlului judiciar” a fost înlocuită cu măsura ”arestării preventive”, în 7 cazuri măsura ”controlului judiciar” a fost înlocuită cu măsura ”arestului la domiciliu” și în 5 cazuri măsura ”arestului la domiciliu” a fost înlocuită cu măsura ”arestării preventive”.
Dinamica prezentată indică faptul că polițiștii bistrițeni au reușit să atingă obiectivul principal asumat, privitor la creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală.
Polițiștii specializați în domeniul arme, explozivi și substanțe periculoase au desfășurat activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. În acest sens s-a dispus anularea dreptului de port armă pentru 102 persoane fizice și au ridicat în vederea confiscării un număr de 42 de arme letale.
Pe linie silvică, în anul 2017, s-a înregistrat o creștere cu 79,35% a faptelor sesizate (de la 184 la 330). Ca urmare a neregulilor constatate, în anul 2017, polițiștii specializați pe linie silvică au ridicat în vederea confiscării 2105 mc material lemnos și 36 de auto (+13 față de anul 2016), fiind constatate și aplicate 384 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 862.000 lei. De asemenea, a crescut cu 33,33%, față de perioada similară a anului trecut, numărul dosarelor penale soluționate cu trimitere în judecată, în acest domeniu.
În ceea ce privește siguranța rutieră în județul nostru, principalele cauze generatoare de accidente rutiere rămân viteza neadaptată la condițiile de drum și traversarea neregulamentară. Cu toate acestea, accidentele mortale din ultima perioadă, au relevat incidența a încă doi factori generatori și anume nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și neacordarea de prioritate pietonilor. Ca și cauze concurente, trebuie menționate alcoolul, neasigurarea cu centură de siguranță și lipsa unor măsuri de protecție minime, cum ar fi casca de protecție. În perioada analizată, în județul nostru, s-au înregistrat un număr total de 554 de accidente rutiere, identic cu anul 2016, din care a rezultat rănirea a 735 de persoane, cu 9 mai multe decât în anul 2016 și decesul a 36 de persoane (-7 față de perioada similară a anului 2016).
Pentru a avea o imagine obiectivă cu privire la siguranța rutieră, trebuie să ținem cont de creșterea constantă a volumului de trafic pe DN 17 la care se adaugă numărul mare de autovehicule care tranzitează județul Bistrița-Năsăud pe DN 17 care face legătura dintre Republica Moldova și țările din Europa Centrală și de Vest.
Raportat la activitățile desfășurate de către polițiștii bistrițeni în domeniul prevenirii și combaterii faptelor penale și contravenționale din domeniul rutier, analizele efectuate scot în evidență faptul că, în anul 2017, numărul constatărilor penale a crescut cu 4,5%, de la 572 la 598 fapte. De asemenea, a crescut cu 183,33% procentul de persoane față de care s-au dispus măsuri preventive pentru fapte la regimul circulației rutiere (+9).
În activitatea zilnică de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier, precum şi în cadrul acţiunilor organizate, au fost aplicate un număr de 38.121 sancţiuni contravenţionale din care 13.424 pentru viteză, 2.085 pentru traversare neregulamentară, 232 au fost aplicate bicicliștilor, restul fiind pentru alte tipuri de abateri.
Totodată, în perioada analizată au fost suspendate un număr de 2.451 de permise de conducere (+252) şi retrase un număr de 692 certificate de înmatriculare (+40). Pentru cumul de puncte penalizare au fost reţinute un număr de 53 permise de conducere (+8).
În anul 2017 polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au soluționat un număr de 128 dosare penale având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani și s-a reușit recuperarea prejudiciilor în dosarele penale de evaziune fiscală în sumă de 711.540 lei prin plată, 682.410 lei în cont bancar și 1.269.800 lei prin aplicarea măsurilor asigurătorii. În perioada analizată s-au dispus măsuri preventive față de un număr de 12 persoane (+9) doar pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor, ceea ce arată preocuparea polițiștilor pentru identificarea circuitelor financiare frauduloase și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
În vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor pentru perioada următoare, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost dispuse o serie de măsuri, dintre care evidențiem:
menținerea unui climat de siguranță în școli și zonele adiacente;
identificarea cu operativitate a autorilor unor fapte penale și tragerea la răspundere a acestora, în vederea prevenirii săvârșirii de noi fapte;
întărirea autorității polițiștilor prin creștere fermității celor care acționează în stradă și sprijinirea acestora prin furnizarea unor produse analitice de calitate;
continuarea campaniilor de prevenire pe risc rutier, demarate în cursul anului 2017, cu implicarea cât mai multor instituții, precum și inițierea unor campanii noi de prevenire, în funcție de datele rezultate din analiza riscului rutier;
soluționarea cu celeritate a dosarelor penale de evaziune fiscală și contrabandă;
prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj și de deținere ilegală de arme;
intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a infracțiunilor silvice”.
Cu braconajul PISCICOL va spun cu siguranta ca nu ati atins obiectivele ! Succes in ce ceea ce faceti si asteptam consultari si cu altii.
Toate-s bune și frumoase, noi muncim cu spor !
Murgu paște-n voia lui,…… blablabla.
Noi suntem români, în anul centenarului , mărețe realizări șcl, șcl.
Dar nu ne-a informat domnul chestor sef câte clasări și renunțări la urmărire față de hoții negăsiți (ori necăutați) au fost, pe motiv de neidentificare !
Și nici care-i raportul „polițiști în birou” versus ” polițiști în stradă” – că de aceștia din urmă are nevoie în primul rând contribuabilul.
Dacă-i tot 1 la 1 , ageaba !
Ar fi bun raportul de 1 la 1 dar din păcate este de 3 la 1. Și fiind atât de mulți în birouri saracii doar lor le ajung funcțiile bune premiile și avansariile
In statistica stati bine,suna frumos,dar realitatea este alta!Infractionalitatea sesizata are trend descendent,stiti de ce?Poi va spun eu!:pentru ca orice incercare de a sesiza ceva,este „omorata din fașa” la ofiterul de serviciu,cu tertipuri de genul „nu prea aveti ce face;stiti cate cazuri de genul avem pe zi ,etc”,si daca te nimeresti in luna decembrie si nu iti rezolva sesizarea nu da bine la statistica,asa ca mai bine nu iti da sansa sa depui plangere!Daca mergi si vorbesti respectuos si cu bun simț esti luat de prost,cum vreti sa ne comportam sa ne luati in seama?Multumesc pentru Siguranta si Încrederea pe care ne-o oferiti in fiecare zi!
n-ati înteles nimic din articol.
mai bine cititi aici cam despre ce realizari e vorba.
http://www.catavencii.ro/spune-mi-la-cine-din-sistem-cotizeaza-seful-politiei-ca-sa-ti-spun-cat-de-tare-ai-belit-o-daca-te-pui-cu-el/
Are dreptate Gicu !
Si eu am patit-o cu ofiterul de servici de la Politie. In cazul furtului unui telefon, cu o valoare apriximata la data evenimentului de 1.800 lei, incerca sa ma convinga ca valoarea acestuia e mai mica de 2.000 lei si nu se va da curs unei eventuale plangeri.
Un alt argument al ofiterului de servici era ca are o multime de documente de intocmit daca voi reclama furtul.
Omul nu avea chef de lucru !